Abordarea Conceptului de Administrație Publică și Evidențierea Specificitații Acestuia

Atat legea fundamentală, Constituţia din 2003 cât şi legislaţia elaborată dupa anul 1990 folosesc termenul de administraţie publică atunci când se desemneaza o activitate de organizare a executării legilor sau autoritatea care o execută. In doctrina românească actuală se operează cu termeni diferiţi precum: “putere executivă”, “putere administrativă”, “executivul”, “administraţie publică” sau alţi termeni, în esenţă toţi autorii desemnând o activitate ce are un numitor comun, executarea şi organizarea executării legilor.

Noţiunea de administraţie trebuie privită din două puncte de vedere, unul material ce include o activitate, faptul de a administra, de a executa ceva (legea) şi un al doilea punct de vedere, cel organic, noţiune care desemnează organele ce executa activitatea, organele administraţiei publice, autoritaţile publice, instituţiile publice.

Noţiunea de administraţie,etimologic vorbind,este de origine latină, provenind de la cuvântul „ministris”,cu sensul de „supus”,”servitor”,care, prin prefixarea cu „ad”,sublinieaza direcţia „spre” sau „pentru” infăptuirea unui obiectiv.Astfel, notiunea a căpătat valorile de serviciul celui mai mic,a celui supus,activitate subordonată,activitate sub comandă.Alăturarea determinantului public(indicând „destinatarul”, „beneficiarul”prestatiei respective) dă notiunii un înţeles modern, de serviciu public pus la dispoziţia societăţii, a membrilor comunitaţilor naţionale si locale, care,printr-o activitate specifică, realizează anumite interese publice.

In acceptiunea unui alt autor¹,termenul de „administraţie”, provine din limba latină, „administer” traducându-se prin: agent, slujitor, servitor, îngrijitor sau, într-un alt sens, instrument. Cuvântul „administer” s-a format din:

• rădăcina „minus”- „minor”, care înseamnă „mai puţin”;

• prefixul „ad”, care arată direcţia „spre” sau „pentru” a înfăptui un obiectiv.

În limbajul curent, termenul „administraţie” cunoaşte mai multe sensuri. Astfel,

1Alexandru,I.,Criza administraţiei,Editura AllBeck,Bucuresti,2001,pg.16

prin administraţie se poate înţelege²:

• conţinutul principal al activităţii puterii executive a statului;

• sistemul de autorităţi publice care înfăptuiesc puterea executivă;

• conducerea unui agent economic sau instituţii social- culturale;

• un compartiment (direcţie, secţie, sector, serviciu, birou) din unităţile direct productive sau instituţii social- culturale, care nu desfăşoară nemijlocit o activitate direct productivă.

Folosirea noţiunii de administraţie cunoaşte trei accepţiuni principale³:

1) Administraţia înţeleasă ca tip de activitate umană, semnificând acţiunea de a administra, de a desfăşura, deci, munca de un anumit conţinut (administrativ);

2) Administraţia privită ca mod de organizare a unor activităţi, concretizat printr-o structură organizatorică, indispensabilă, pentru înfăptu-irea muncii de administraţie;

3) Administraţia ca instituţie sau complex de instituţii profilate pe domenii de activitate, cu o structură funcţională, care trebuie să corespundă cerinţelor de a îndeplini sarcini specifice. Totodată, în această accepţiune, administraţia, vizează satisfacerea anumitor interese ale colectivităţilor uma-ne, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale membrilor acestora.

Cu deosebire, în cazul administraţiei publice, este avută în vedere, satisfacerea unor interese ale colectivităţilor umane, organizate în forme administrative de tip statal, denumite, adesea, “interese generale”.

1.Administratia-tip de activitate umana

În mod obişnuit, în această accepţiune, a administra înseamnă a înfăptui o activitate specifică, care presupune a asigura condiţiile prielnice desfăşurării diverselor procese social-economice. În acest sens, guvernarea înseamnă administrarea realizată de

2definiţie dată de James Davis,după Alexandru,I.,op,citat pg.19

3Filip,Gh.,Onofrei M.,Elemente de ştiinţa administraţiei,Junimea,Iaşi,2004,pg.10

către Guvern, alcătuind o activitate publică de administraţie, care se concretizează prin lucrări, decizii, acţiuni în serviciul (interesul) ţării, al statului respectiv.