Extras din referat

Cultura, care vine de la cuvântul latin colere ce se traduce prin "a cultiva" sau "a onora" se referă în general la activitate umană. Definiţia dată de UNESCO considera cultura ca "o serie de caracteristici distincte a unei societăţi sau grupă socială în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoţionali".

Cultura reprezintă o moştenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicaţie specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul şi artele, mass media (presa, radioul, televiziunea), media interactivă (telefonul). În acelaşi fel se transmit gesturile, ritualurile, cunoştinţele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi însuşita prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini) dar şi prin intermediul memoriei obiective(obiecte, peisaje,cărţi, numere, reguli).

Uzul popular al cuvântului cultură în multe societăţi occidentale poate reflecta chiar caracterul stratificat al acelor societăţi. Mulţi folosesc acest cuvânt pentru a desemna bunuri de consum ale elitelor şi activităţi cum ar fi bucătăria, arta sau muzica. Alţi folosesc eticheta de "cultură înaltă" pentru a o distinge pe aceasta de cultura "joasă", desemnând toate bunurile de consum care nu aparţin acestei elite.

Jaques Charpentreau definea culturalul ca fiind o realitate legatã prin mii de fire sociale , fiind “spaţiul unde se ordoneazã forţele constituite de persoane şi comunitãţi .”

Un alt mod comun de înţelegere a culturii este prin definirea acesteia în funcţie de părţile ei componente: Valori (idei), Norme (comportamente), şi Artefacte (lucruri, sau părţi ale culturii materiale).

Valorile sunt idei despre ceea ce poate fi important în viaţă. Ele ghidează restul culturii. Normele sunt expectaţii ale comportamentului diferit al oamenilor în diferite situaţii. Fiecare cultură are metode diferite (sancţiuni) pentru a-şi impune normele. Sancţiunile variază şi ele în funcţie de importanţa normei. Normele cele mai importante formalizate de sancţiuni se numesc legi. Artefactele derivă din valorile culturale şi din norme.

De regulă, arheologii se concentrează asupra culturii materiale, iar antropologii culturali asupra celei simbolice, cu toate că ambele grupuri sunt interesate de interacţiunea celor două domenii. În plus, antropologii înţeleg prin cultură nu doar bunuri de consum, ci şi procesul de producere al acestora; ei dau un sens atât bunurilor de consum, cât şi relaţiilor sociale sau practice generate de acestea.

La începutul secolului al XX lea antropolgii înţelegeau prin cultură nu doar un set de activităţi sau procese separate ci şi modele, pattern-uri ale acestor produse sau activităţi. În plus, ei presupuneau că asemenea modele aveau graniţe clare, astfel încât oamenii confundau cultura cu societatea care le producea.

În societăţile mai mici în care oamenii intră în relaţii de vârstă, gen, familie sau grup de descendenţă, antropologii cred că oamenii au mai mult sau mai puţin acelaşi set de convenţii şi valori. De aceea, s-a folosit termenul de subcultură pentru a identifica culturile care sunt parte a unei categorii integratoare. Deoarece acestea reflectă poziţia unui segment al societăţii faţă de celelalte segmente şi faţă de întregul ei, adesea revelează procese de dominaţie şi rezistenţă.

Cu alte cuvinte, de la nevoile individuale care declanşeazã complicatul şi sensibilul process al motivaţiei omului de culturã , se ajunge la presiunea socio-economicã globalã în favoarea demersului cultural naţional şi al tranziţiei la societatea informaţionalã.