Dreptul Administrativ

1. Dreptul public şi dreptul privat

Normele juridice fiind chemate să reglementeze raporturile dintre diverse persoane, şi-au găsit reflectare în toate domeniile sociale. Grupându-se după anumite criterii, acestea dau naştere unor anumite ramuri de drept. Astfel:

normele juridice care reglementează organizarea şi funcţionarea statului, precum şi raporturile statului cu persoanele fizice şi juridice formează ramura dreptului constituţional;

- normele juridice care reglementează organizarea şi funcţio¬narea administraţiei publice, raporturile juridice dintre organele administraţiei publice, precum şi cele dintre particulari şi organele administraţiei publice formează ramura dreptului administrativ;

- normele juridice care reglementează raporturile dintre organele financiare ale statului şi contribuabili, care asigură veniturile bugetului public naţional, iar pe de altă parte, raporturile dintre organele financiare ale statului şi celelalte organe de stat dau naştere ramurii dreptului financiar;

- normele juridice care reglementează instituirea faptelor considerate infracţiuni şi modul de sancţionare a acestora formează ramura dreptului penal;

normele juridice care reglementează ansamblul raporturilor patrimoniale şi nepatrimoniale dintre particulari formează ramura dreptului civil;

In funcţie de raporturile pe care le reglementează, ramurile dreptului se grupează în două mari subsisteme, dreptul public şi dreptul privat, care împreună constituie sistemul dreptului. Dreptul public cuprinde ansamblul normelor juridice, care reglementează modul de organizare şi funcţionare a statului şi a instituţiilor acestuia, cuprinzând ramurile dreptului constituţional, dreptului administrativ, dreptului financiar, dreptului penal etc., iar dreptul privat include ansamblul normelor juridice, care reglementează drepturile şi obligaţiile particularilor, cuprinzând ramurile dreptului civil, dreptului familiei, dreptului muncii etc. Dreptul public se distinge de dreptul privat prin două caracteristici generale, în primul rând, în raporturile de drept public întotdeauna unul dintre subiecţi este statul. In al doilea rând, în raporturile juridice aparţinând dreptului public se urmăreşte interesul general al societăţii.

Conform altei delimitări a dreptului public şi celui privat:

- normele de drept privat sunt mult mai cristalizate şi mai stabile decât normele de drept public;

- în dreptul privat oricine poate fi titular al unui drept, iar în dreptul public obţinerea unui drept poate fi condiţionată;

- normele de drept privat au o precizie mai mare decât cele de drept public;

- dreptul public se bazează pe forţa coercitivă a statului în caz de nerespectare a normei sale, în dreptul privat constrângerea o găsim foarte rar;

- în dreptul privat găsim sancţiuni precise, iar în dreptul public lipseşte o precizie;

- în dreptul privat normele sunt supletive, iar în dreptul public

dispoziţiile sunt obligatorii;

- în timp ce publicitatea ţine de esenţa dreptului public, secretul ţine de esenţa dreptului privat

2. Fenomenul administrativ

Apariţia administraţiei o putem lega de apariţia unor comunităţi de oameni pe pământ, începând cu cea primitivă. Putem admite că o anumită administraţie a existat şi în comuna primitivă la nivelul ginţii, tribului şi apoi al uniunilor de triburi. Despre o activitate administrativă propriu-zisă, privită ca o activitate socială specializată, nu se poate vorbi decât atunci când a apărut necesitatea unor oameni care să îndeplinească ordinele unor autorităţi superioare ale organizării sociale. Odată cu apariţia unor persoane ce au ca obiect de activitate îndeplinirea ordinelor unor autorităţi superioare din cadrul societăţii organizate în stat, constatăm prezenţa fenomenului administrativ statal.

Fenomenul administrativ poate fi identificat după următoarele trăsături:

-este fenomen social;

- presupune organizarea unor activităţi pentru realizarea unui scop concret;

- obiectul şi scopul este stabilit de o autoritate superioară;

- se extinde până la realizarea practică a scopului.

fenomenul administrativ nu este altceva decât forma de organizare şi executare a unor interese dictate de una sau mai multe persoane, fiind o voinţă materializată. Din fenomenul administrativ putem desprinde administraţia publică şi administraţia particulară.

3. Noţiunea de drept administrativ şi trăsăturile caracteristice ale acestuia

Dreptul administrativ a început sa se contureze ca ramură de drept după introducerea principiului separaţiei puterilor în stat. Acest principiu pentru prima dată a fost introdus în Constituţia Statelor Unite ale America în anul 1787 şi în Constituţia Franţei în anul 1791. Organizarea şi funcţionarea statelor după acest principiu face să se distingă normele de drept administrativ, astfel încât putem vorbi despre apariţia unei noi ramuri a dreptului public - dreptul administrativ.

Dreptul administrativ, fiind o ramură a dreptului public, cuprinde totalitatea normelor ce reglementează relaţiile sociale din domeniul administraţiei publice.

Distingem următoarele trăsături ale dreptului administrativ:

- este o ramură de drept relativ tânără;

- reglementează o largă varietate de domenii;

- nu poate fi codificat;

- are un pronunţat caracter de mobilitate;

- cuprinde norme ce se bazează pe principiul inegalităţii subiecţilor raportului de drept administrativ;

- unele conflicte pot fi soluţionate de organele administraţiei publice;

- actele administrative sunt supuse controlului legalităţii de către autorităţi ce realizează atribuţiile altei puteri.