Economia Virtuală

O economie virtuală este o economie emergentă existentă într-o lume virtual persistentă, cum este în zilele noastre, de obicei în schimbul de bunuri virtuale , în contextul ăn care acestea se desfășoară cu ajutorul internetului . Oamenii intră în aceste economii virtuale pentru recreere, mai degrabă decât necesitate, ceea ce înseamnă că economiile virtuale aun unele aspect lipsă față de economia reală, care nu sunt considerate a fi "distractive" (de exemplu, oamenii într-o economie virtuală de multe ori nu sunt nevoiți să cumpere produse alimentare în scopul de a supravieţui. Cu toate acestea, unii oameni nu interacţionează cu economiile virtuale pentru beneficial real al economiei.

Internetul, în ultimii 10 ani , s-a dezvoltat foarte mult, încetând să mai fie doar o simplă rețea mondială de calculatoare, astfel el a devenit un mediu prielnic pentru dezviltatea unui nou concept și anume Economia Virtuala.

Economia Virtuala poate fi privită ca o nouă parte a Economiei Reale (conventionale, fizice), construită în jurul informației cât și a modurilor sale de circulatie; internetul este principalul său suport pentru existență, iar mijlocul său de reprezentare si utilizare este reprezentat de tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC).

În literatura de specialitate Economia virtuală se poate găsi și sub numele de Noua Economie, sau Economie bazată pe cunoștințe (“Knowledge-based Economy”), Economie “Fara Greutate” (“Weightless Economy”). Acest concept, cel de “Economie Virtuala” a apărut undeva la începutul anilor 1990 în Statele Unite ale Americii, evidențiindu-se ca un efect al exploziei tehnologice (în special al apariței telefoniei mobile și a tehnologiei informației).

Primele care au început să-și schimbe cultura organizațională au fost marile companii de producție americane, aceasta datorându-se folosirii din ce in ce mai mult a tehnologiei și a noilor modalități de comunicare pe Economia Virtuala le oferea. Efectul imediat ce urma să apară a fost cresterea spectaculoasa a cifrei lor de afaceri.

Economia Virtuala este propulsată de informatia modernă și de TIC, astfel oferă prin acestea tuturor organizatiilor si indivizilor un acces real la aproape orice tip de informatie, fără să țină cont de forma ei de existență, de modul de stocare sau de localizarea ei geografică. Creșterea eficienței activităților convenționale este incurajată de aceste intrumente și totodată deschide calea dezvoltarii de noi activități, servicii și produse.

Evolutia Economiei Virtuale nu este un fenomen sectorial, ci din contră are în vedere reproiectarea și restructurarea fundamentală a produselor și serviciilor la nivelul întregii economii; ea nu necesită scrierea de noi manuale de economie – tehnologia si modul de lucru sunt cele care se schimbă și nu economia însine.

Organizațiile in Economia virtual se contruntă cu o serie de probleme. Unele dintre acestea ar putea fi noi precum redefinirea și schimbarea culturii organizatiei, integrarea în piata unică reprezentată de Internet, tehnologizare și informatizare.

O altă problemă cu care se contruntă ar putea fi regulile noi ce se impun acestea fiind modalitățile de comunicare, documente electronice, control electronic al proceselor și activitatilor.

Instrumente noi precum Internet, E-mail, sistemele ce se ocupă cu gestionarea și urmărirea întregii activității (back-office), sisteme pentru realizarea interfeței cu clientii(front-office: marketing, urmarire contracte, livrari, informatii statistice, aplicatii WAP (Wireless Application Protocol), GIS (Geographical InformationSystem), GPS (Geographical Positioning System) – pentru urmărirea activității de distributie și transporturi în teritoriu, ș.a. .

Economia Virtuală trebuie sa aibo o arhitectură a unei soluții informatice complete. Această solușie trebuie să resolve problemele pe care le pune integrarea în Economia Virtuală și care să exploateze toate posibilitatile tehnologice pe care aceasta le pune la dispoziție presupunând un nivel de complexitate deosebit .O astfel de solutie trebuie să îndeplineasca un număr de condiții definitorii precum:

Localizarea : solutia trebuie să corespundă legislației și practicilor de lucru locale;

Completitudinea: aceasta trebuie să ofere rezolvări pentru majoritatea, dacă nu chiar pentru toate tipurile de probleme ale activității beneficiarilor.