Realismul și Crizele Războiului Rece

Introducere

Am ales această temă din doua considerențe : Realismul si Războiul Rece .

Primul fiind un curent de gândire care a influențat foarte mult relațiile internaționale si de aceea Războiul Rece cu tot ce a însemnat el: conflicte militare, diplomatice, economice, ideologice şi nu numai, poate fi tratat cel mai bine doar din perspectiva realistă.

1. Relaţiile internaționale in perioada interbelică

Potrivit tratatului de pace de la Paris (Sistemul Versailles),relațiile internaționale în perioada interbelica trebuiau să fie reglate de către societatea națiunilor cu sediul la Geneva.

Acesta trebuia să se ocupe de rezolvarea oricărui conflict pe cale diplomatică.Din nefericire,cea mai mare putere a lumii,S.U.A,a refuzat să se implice în această organizație,rezumându-se la a oferi credite pentru reconstrucția statelor afectate de război.

Ca urmare,eficiența acestei organizații a fost destul de restrânsa,mai ales in condițiile apariției regimurilor totalitare fascist si comunist.

O primă problemă a lumii interbelice a reprezentat-o Rusia comunistă,denumita din 1922 U.R.S.S

Rusia s-a retras din război in 1917.Ea nu a participat la tratativele de pace,iar hotărârile ce o priveau au fost semnate de Consiliul Celor 4.Din acest motiv,rușii au refuzat să recunoască hotărârile luate aici si au căutat să-și recupereze teritoriile cedate României,Poloniei si Statelor Baltice.

O altă problema au reprezentat-o statele fasciste.Italia sub conducerea lui Mussolini,Germania lui Hitler,și apoi restul statelor care au fost atinse de extrema dreaptă,inclusiv Ungaria,au dezvoltat teoria "Spațiului Vital".

Din nefericire in anii 30' Germania,Italia și Japonia vor semna o înțelegere de colaborare denumită Axa Roma-Berlin-Tokio.

Asfel,Germania a ocupat Austria și a trecut la dezmembrarea Cehoslovaciei (1928).Italia a invadat Etiopia,iar Japonia a pus stăpânire pe partea de Sud-Est a Chinei numită Manciuria.

In aceste condiții devenea clar că sistemul de securitate propus de Societatea Națiunilor a eșuat si că omenirea se afla in pragul unui nou război mondial.

2. Sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi efectele acestuia

Al doilea rãzboi mondial a adus niște schimbãri fundamentale în politica mondialã. Dupã 1945 puterile europene își pierd tot mai mult din putere în timp ce potențialul economic si militar al SUA și URSS creste simțitor. Ambele țãri ajung la statutul de superputeri.

Colapsul imperialismului din secolul al XX-lea a fost o cauzã a declinului puterilor vest europene.

Dupã rãzboi imperialismul a fost privit cu ostilitate crescândã pe plan internațional;

colonialismul si Charta Natiunilor Unite erau tot mai des vãzute ca incompatibile. Diferiti factori au influențat procesul de decolonizare: atitudinea puterilor coloniale, ideologia si strategia forțelor anti-imperialiste cât și rolul jucat de puterile externe. De asemenea factorii politici,economici și militari au determinat conturarea timpului și naturii transferului de putere.

În 1945 Imperiul Britanic era extins de-a lungul globului iar între 1947 și 1980 li s-a

acordat independența la 49 de state. Dupã rãzboi recunoașterea tot mai mare a justiției

autodeterminãrii și a puterii naționalismului a adus o schimbare în politica imperiului.

Experiența britanicã a decolonizãrii a stat în contrast cu cea francezã. Franța a încercat

sã-și menținã influența în vechile colonii din care nu s-a retras decât dupã rãzboaie, cum ar fi cel din Indochina si cel din Algeria. O excepție au reprezentat-o coloniile din Africa francezã; sub președintele Charles de Gaulles, Franța se retrage, încercând totusi sã-și menținã influența prin Uniunea Francezã și mai târziu Comunitatea Francezã.

Ultimul imperiu colonial în Africa a fost cel al Portugaliei. Dupã prãbușirea regimului

dictatorial din Lisabona urmeazã retragerea din colonii a trupelor militare.

Marile puteri anti-colonialiste au sprijinit mișcãrile revoluționare din țãrile aflate sub

dominion strãin.

Cel de-al doilea rãzboi mondial a reușit sã punã capãt mai multor aspecte care nu-și mai

gãseau locul în acea parte din istorie: imperialismul, structura multipolarã aflatã într-o continuă incertitudine chiar de la începutul secolului, a fost înlocuitã de bipolarismul SUA- URSS, țãri participante la rãzboi, dar cu situații complet diferite. SUA era o superputere militarã și economicã, mult mai puțin afectatã de cel de-al doilea rãzboi mondial decât statele europene.

URSS, pe de o parte, nu putea fi consideratã o putere economicã, dar totuși din punct de vedere militar avea un cuvânt greu de spus. Axa est-vest s-a stabilizat prin intermediul armelor nucleare. Cauzele exacte ale confruntãrii, numite Războiul Rece, sunt complexe și incerte. Se poate spune totuși că variația economicã, interesele politice, vidul de putere și prăbușirea vechii ordini a creat sistemul bipolar, în care o mare atenție era acordatã disputei dintre cele douã mari puteri.

3. Politica internaţională postbelică

Lumea "postbelică", aşa cum am cunoscut-o între 1945-1989, a reprezentat un moment aparte în istoria omenirii: niciodată înainte şi, probabil, mult timp de acum încolo, sistemul internaţional nu a ajuns şi nu va mai ajunge la un grad de concentrare a puterii atât de mare. Practic, în plan politico-militar, toate zonele importante ale lumii - caracterizate de echilibre locale - erau conectate la echilibrul "central" dintre cele două superputeri. Iar aceasta avea loc pe fundalul unui sistem economic cu caracter global.

Am văzut că cel de-al doilea război mondial a generat o situaţie în care politica internaţională a început să fie determinată de relaţiile dintre SUA şi URSS, care ieşiseră din acea confruntare mai puternice decît fuseseră la începutul războiului.3 Perioada care a urmat după război a fost dominată de lupta dintre cele două puteri pentru supremaţie în lume şi e cunoscută cu denumirea de Războiul Rece sau cum este menţionat mai sus perioada postbelică. Ea este caracterizată printr-o atmosferă în general destul de încărcată, în care momentele de încordări şi de crize în relaţiile dintre cele două supraputeri, ba chiar şi de profilare a pericolului nuclear, au alternat cu răgazuri de destindere. Trăsătura distinctivă a perioadei este, fără îndoială, salvgardarea păcii în lume şi tocmai asta o deosebeşte fundamental de prima jumătate a secolului, care a fost dominată de două războaie mondiale.