Terorismul intern și internațional

INTRODUCERE

În lumea contemporană nu există o definiţie universal acceptată a terorismului şi nici a cauzelor care îl generează. Dreptul internaţional nici nu l-a codificat în studii, convenţii sau tratate. Acest lucru nici nu este posibil atâta timp cât, în marile centre de putere ale lumii, pentru fenomenul terorist, tot mai ameninţător la scară globală, nu se admite nici o justificare. Aceasta nu înseamnă că nu s-au făcut sau nu se fac încercări de definire a terorismului.

Noţiunea de “terorism” este din punct de vedere etimologic un derivat de la “teroare” cuvânt de origine latină. Încă înainte de romani, în mitologia greacă, teroare (Phobos) şi frica (Deimos) erau numele date celor doi cai, care trăgeau carul de luptă al lui Ares, zeul războiului. Simbolistica acestor cuvinte este semnificativă. Războiul, lupta, conflictul presupun recurgerea la folosirea forţei, a mijloacelor violente, destructive. Resorturile psihologice ale acestui proces sunt: frica (teama) şi teroarea.

Prin noţiunea de “teroare” - luată de sine stătător - se înţelege o stare de teamă extremă care înspăimântă, tulbură. Această teamă colectivă poate fi indusă prin “terorizare”, adică prin practicarea ameninţării cu violenţa sau folosirea acesteia.

Actul de terorism are un scop similar descurajării generale. Victima primară este mai puţin importantă în comparaţie cu efectul general scontat asupra unei colectivităţi sau grup căruia îi este adresat de fapt. Terorismul, deşi produce victime individuale este o crimă la adresa unei întregi comunităţi sociale.

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Incercând să definim terorismul, constatăm că există o multitudine de astfel de definiţii, diferenţa dintre ele fiind dată de rolul şi responsabilităţile persoanei, publicaţiei sau organizaţiei (agenţiei) emitente.

“Terorismul este teatru” este definiţia pe care o dă expertul Brian Jenkins acestui fenomen complex. Perceput ca o piesă de teatru, terorismul poate fi văzut ca o prezentare deliberată către o audienţă largă pentru a evidenţia un mesaj sau a atrage atenţia asupra sa. Scopul şi intenţia unor asemenea acţiuni pot avea un impact sinistru asupra populaţiei, asupra naţiunii sau la nivel regional şi global.

Pe de altă parte, terorismul a fost reprezentat ca o tactică, strategie, crimă, datorie sfântă, reacţie justificată şi greşeală abominabilă. Totul depinde din ce punct de vedere este privit. “Pentru unii, un individ poate fi un terorist, în timp ce pentru alţii, el este un luptător pentru libertate” .

Departamentul Apărării al SUA defineşte terorismul drept “folosirea calculată a violenţei nelegale sau ameninţarea cu folosirea acesteia, în scopul inducerii sentiomentului de teamă, cu intenţia de a forţa sau intimida guvernele în vederea realizării scopurilor propuse, care pot fi în general politice, religioase sau ideologice” .

La rândul său, ONU prezintă terorismul ca pe “o stare de anxietate inspirând acţiuni violente repetate, angajate de factori statali, grupări sau indivizi ce acţionează clandestin pentru motive foarte diverse, criminale sau politice în care, în deplin contrast cu asasinatele, ţinta directă a violenţei nu reprezintă şi ţinta principală” .

Guvernul Marii Britanii defineşte foarte concis terorismul ca fiind “folosirea violenţei pentru realizarea unor stări finale politice şi care pot include utilizarea oricărei forme de violenţă, în scopul inducerii unui sentiment de frică în rândul opiniei publice sau a unei părţi a acesteia” .

În ceea ce priveşte tipurile şi formele de manifestare ale terorismului, George Levasseur, folosind drept criteriu autorii şi scopurile urmărite, distingea următoarele categorii de manifestare a terorismului:

a) terorismul ordinar sau banditismul, fenomene ce acoperă actele de violenţă ce urmăresc obţinerea unor avantaje sau foloase materiale, acte emise individual sau în bandă şi care nu au obiective politice;

b) terorismul politic, care acoperă în special gama asasinatelor “organizate şi sistematice” cu finalitate poltică evidentă;

c) terorismul de stat, formă ce presupune recurgerea din partea unui stat la acte de natură teroristă în luptă cu unele mişcări sau personae considerate subversive.