Motivarea și Automotivarea - Activități și Exerciții Practice

1. Generalităţi

Cuvântul motivaţie este cel mai adesea folosit pentru explicarea comportamentului oamenilor. Succesele unui sportiv se spune că sunt datorate motivării sale ridicate, în timp ce un student care evită munca (sub forma efortului intelectual şi al atitudinii participative la actul de transfer şi aprofundare de cunoştinţe şi informaţii), se spune că nu este motivat (sau că este motivat să nu muncească) (este interesant că, în lipsa unei motivaţii pozitive, se dezvoltă, fără prea mare efort, o motivaţie negativă). Putem defini motivaţia ca un proces intern, individual, introspectiv, care energizează, direcţionează şi susţine un anume comportament. Motivaţia este o "forţă" personală care determină un anume comportament şi, atunci când ne referim, spre exemplu, la metoda de rotaţie a locurilor de muncă pentru motivarea angajaţilor, înţelegem activarea acestei forţe interioare.

Oamenii rareori lucrează singuri, izolaţi unii de ceilalţi. Munca în sine reprezintă de cele mai multe ori o construcţie de grup şi în acest mod, pentru ca organizaţia să înregistreze performanţe ridicate, este necesară o profundă motivare a angajaţilor prin conştientizarea apartenenţei acestora la echipe consistente şi satisfăcătoare pentru fiecare dintre ei.

Motivarea în cadrul unui grup poate lua mai multe forme, de la structurarea corectă a sarcinii până la construirea nevoii de afiliere şi construcţia de echipă (team-building).

Pierderea motivaţiei unui grup duce la aşa numitul fenomen de lene socială.

Motivaţia, moralul şi satisfacerea (împlinirea) nevoilor angajaţilor se întrepătrund şi, împreună cu productivitatea, sunt subiectele cel mai mult studiate. De cele mai multe ori, cercetătorii încep un studiu gândindu-se la câteva obiective înguste ca arie de cuprindere dar, după ce cercetarea subiectului se dezvoltă şi se conturează, cercetătorii realizează că, atât obiectivul, cât şi cercetarea ar putea fi generale. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu multe din cercetările întreprinse în domeniul muncii şi al relaţiilor de muncă.

Asigurarea motivaţiei la membrii unei organizaţii este impetuos necesară pentru ca aceştia să atingă un anumit nivel de performanţă. Deşi literatura de specialitate şi teoria ne oferă indicaţii clare legate de motivarea personalului în practică, aceasta întâmpină foarte multe probleme. Încurajarea unui tip de comportament de performanţă poate avea repercusiuni asupra altui tip de comportament (de exemplu: plata la numărul de unităţi produse poate să ducă la un număr de rebuturi mare sau la neglijarea altor aspecte legate de sarcină). Motivarea personalului nu poate fi generalizată prin metodele folosite, adică ce poate motiva un muncitor nu motivează neapărat un manager.

Toate acestea de ne duc la concluzia că, deşi motivaţia poate fi uşor identificată, punerea ei în practică este un proces complex, cu multe variabile, dar al cărui succes are un impact clar asupra performanţei personalului, precum şi asupra satisfacţiei acestuia.

2. Activităţi şi exerciţii practice

Iată câteva aplicaţii şi exerciţii propuse de noi care pot ajuta la “declanşarea” motivaţiei angajaţilor, elevilor, a grupurilor, dar şi a noastră personal (automotivarea):

2.1 Cercurile motivaţiei

Anumite activităţi se pot face mai uşor, altele par a fi deosebit de greu de pus în practică. În spatele acestor demersuri se află un număr de motive. Dată fiind importanţa lor, acest exerciţiu propune identificarea acestor motive, astfel:

I. motivele care pot fi uşor activate;

II. motivele care pot fi activate uneori;

III. motivele care pot fi activate rareori, necesitând o mare energie;

IV. motivele posibile, dar neactivate;

V. motive de neimaginat pentru a fi activate.