Turismul Durabil

Turismul durabil acoperă toate formele şi activităţile din industria ospitalităţii, incluzând turismul convenţional de masă, turismul cultural, turismul de afaceri, turismul rural, turismul de croazieră, turismul religios şi turismul sportiv, turismul urban. Procesul de orientare către durabilitate trebuie să fie, în mod normal, coordonat la nivel naţional de către factorii guvernamentali şi susţinut de factori locali, la nivelul comunităţilor.

Prin activitatea conjugată dintre UICN – Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii, WWF – Federaţia Mondială pentru Ocrotirea Naturii, PNABE – Federaţia Europeană a Parcurilor Naţionale şi Naturale, încă din 1991, s-a definit conceptual de turism durabil: ” dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul şi marketingul turistic care să respecte integritatea naturală, socială şi economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor naturale şi culturale şi pentru generaţiile viitoare”19. Din această definiţie rezultă că orice formă de turism trebuie să respecte principiile dezvoltării durabile, plecând de la ecoturism, turism verde şi turism rural, până la turismul de afaceri sau cel automobilistic.

Turism durabil = dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul şi marketingul turistic care să respecte integritatea naturală, socială şi economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor naturale şi culturale şi pentru generaţiile viitoare.

Impactul turismului asupra mediului = presupune analiza relaţiei turist - rezervă turistică - produs turistic.

Durabilitatea, pentru turism la fel ca şi pentru alte industrii, are trei aspecte independente: economic, social-cultural şi de mediu. Dezvoltarea durabilă implică permanenţă, ceea ce înseamnă că turismul durabil presupune utilizarea optimă a resurselor (inclusiv a diversităţii biologice), minimizarea impactului negativ economic, socio-cultural şi ecologic, maximizarea beneficiilor asupra comunităţilor locale, economiilor naţionale şi asupra conservării naturii. Ca o consecinţă firească, durabilitatea se referă şi la structurile manageriale necesare în vederea îndeplinirii acestor deziderate.

Scopul realizării unui turism durabil trebuie să fie subordonat planurilor naţionale şi regionale de dezvoltare economică şi socială. Acţiunile pot acoperi scopuri economice (creşterea veniturilor, diversificarea şi integrarea activităţilor, controlul, potenţarea şi zonarea dezvoltării), scopuri sociale (ameliorarea sărăciei şi a inegalităţii distribuţiei veniturilor, protecţia patrimoniului socio-cultural indigen, participarea şi implicarea comunităţilor locale) ori scopuri ecologice (protejarea funcţiilor ecoturismelor, conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii). Unii specialişti preferă să vorbească despre dezvoltarea durabilă a turismului, mai degrabă decât despre un turism durabil, primul referindu-se la toate aspectele dezvoltării, iar al doilea la unele aspecte şi componente ale turismului – cum ar fi transportul aerian la mare distanţă care pot pur şi simplu să nu fie durabile, în condiţiile tehnologiilor actuale, chiar şi cu utilizarea celor mai bune practici

Implementarea politicilor şi planurilor turistice reprezintă o responsabilitate atât a guvernului, cât şi a sectorului privat. Sectorul public răspunde de stabilirea tacticii, planificării şi cercetării, realizarea infrastructurii de bază, dezvoltarea anumitor atracţii turistice, stabilirea şi administrarea normelor de oferire a facilităţilor şi serviciilor, stabilirea măsurilor de administrare şi valorificare a teritoriului şi de protecţie a mediului înconjurător, stabilirea standardelor pentru pregătirea şi perfecţionarea în domeniul turismului, menţinerea sănătăţii şi securităţii publice.

Turismul şi mediul

Un număr tot mai mare dintre cei implicaţi, sub o formă sau alta, în activităţile de turism sunt conştienţi de efectele provocate de dezvotarea turistică, de impactul acestor activităţi asupra populaţieişi ambiantului. În ultimii ani, deceniile nouă şi zece ale secolului XX, s-a urmărit ca expansiunea turismului să se realizeze echilibrat, în conformitate cu standardele care garantează păstrarea echilibrului ecologic şi evită suprasolicitarea resurselor, poluarea şi orice alte impacte negative asupramediului.

Noţiunea de impact presupune analiza relaţiei turist - resursa turistică - produs turistic, care se desfăşoară de la simpla vizitare a unui obiectiv turistic, pana la asigurarea pachetului de servicii şi acţiuni turistice, menite să pună în valoare obiectivul respectiv.

Impactul asupra unei zonei turistice este dat de:

- cadrul natural şi varietatea potenţialului turistic

- existenţa unei infrastructuri generale, care asigura circulaţia, accesul şi informarea;

- prezenţa unor structuri turistice de cazare, alimentaţie publică, agrement.

Aceste elemente definitorii ale turismului determină mai multe tipuri de impact, care pot îmbrăca forme pozitive sau negative de manifestare.

Impactul politic

Este determinat de poziţia în politica turistică a guvernului privitoare la industria ospitalităţii, care pentru cazul României considerăm că ar trebui să aibă următoarele direcţii:

- turismul fiind un sector prioritar al economiei ar trebui să se dezvolte în viitor cu sprijinul statului;

- folosirea în mod optim a resursele naturale, culturale, ale teritoriului naţional, cu asigurarea protecţiei acestora;

- ridicarea calităţii amenajărilor turistice şi a serviciilor turistice şi prin îmbunătăţirea politicii de resurse umane;

- modernizarea infrastructurii generale şi extinderea ei în folosul dezvoltării turismului;

- rolul şi dimensiunea sectorului privat în turism trebuie să fie mărite considerabil.

Desfăşurarea eficientă a activităţilor turistice presupune existenţa unui mediu înconjurător adecvat, având calităţi superioare atât în privinţa condiţiilor naturale, cât şi a celor create de om.

Printre motivaţiile turistice un loc tot mai însemnat revine nevoii de destindere, de recreere, de odihna activă într-un mediu agreabil, cu o natură nealterată: aer curat, apă, soare, zăpadă, linişte, peisaje reconfortante. Altfel spus, mediul şi calitatea acestuia reprezintă condiţia fundamentală a desfăşurării activităţilor turistice.

Amenajarea şi valorificarea prin turism a naturii şi a valorilor culturale, fără discernământ şi la întâmplare, pot produce în timp şi spaţiu efecte defavorabile asupra tuturor componentelor de mediu.