Botezul la Baptiști

Ca biserică organizată, în România, baptismul a apărut în secolul al XVII-lea, însă teologii şi istoricii baptişti afirmă că originea cultului se află în epoca creştinismului primar. Nu surprinde această afirmaţie, fiindcă toate sectele şi-au revendicat începutul în primele veacuri. Sigur este că, atât izvoarele baptiste cât şi nebaptiste desemnează ca “strămoş” al cultului pe anabaptiştii secolului al XVI-lea. Unii autori baptişti, în scopul de a prezenta istoria cultului mult mai bogată şi cu rădăcini în primele veacuri creştine, pretind că anabaptiştii au avut precursori unele “curente evanghelice”, cunoscute în perioada cuprinsă între secolele III-XV : novaţieni, donatişti, pavlicieni, parterieni, catari, valdenzi, albigenezi şi bogumilii.

În secolul al XVI-lea ei formau o “sectă fără învăţături sigure” în Germania. Datorită agitaţiei mereu crescânde a maselor, aceştia ieşeau doar la lumina zilei, tot mai făţiş şi mai stăruitor ( era secta anabaptiştilor care tăgăduiau botezul catolicilor ), având în fruntea lor pe Nikolas Storch. Thomas Muntzer ( născut în anul 1498 la Stoleberg în munţii Manz ) i-a atras de partea sa, din rândul lor şi-a recrutat emisarii revoltei, a cărei izbucnire generală se va produce în aprilie 1525. Thomas Muntzer nega Biblia ca revelaţie unică şi infailibilă; despre credinţă spunea că este trezirea raţiunii, iar raţiunea este adevărata relaţie, însă nu este ceva transcendent, de aceea anabaptiştii aveau misiunea de a instaura raiul pe pământ.

2.SCURT ISTORIC AL BAPTIŞTILOR:

În forma în care se cunoaşte astăzi, baptismul a apărut în Anglia, la începutul secolului al XVII-lea. Însă istoria baptismului din această perioadă este destul de confuză. Actul de înfiinţare al baptismului a fost semnat în Olanda. În 1608, un pastor puritan, John Smith, fondatorul unei congregaţii separatiste ( 1606 ), emigrează din Anglia în Olanda. Teologii “baptişti” spun că John Smith, sub influenţa menoniţilor , aveau convingerea că nu pot fi botezaţi şi copii, deoarece, nu există nici un temei în acest sens în Noul Testament. Smith se autobotează şi dizolvă astfel biserica lui, fondând o nouă comunitate, botezându-i prin stropire pe cei care îl urmau şi luându-şi numele de baptişti. Mai târziu, Smith a regretat autobotezul său, şi împreună cu majoritatea grupului, a cerut menoniţilor să îi primească în comunitatea lor.

Baptiştii s-au divizat încă de la început în două grupuri distincte : a) baptiştii generali- discipolii lui Smith şi Helwys, care susţineau că Hristos a murit pentru salvarea tuturor oamenilor ( doctrina mântuirii generale ). b) baptiştii particulari- adepţii unei grupări conduse de un fost pastor Henry Iacob ( acceptau învăţătura adventistă a mântuirii particulare, adică Hristos nu a murit pentru toţi, numai pentru cei “aleşi”, predestinaţi pentru mântuire ). După unii istorici, baptiştii nu au un Crez oficial, confesiunile de credinţă au fost stabilite de diverse situaţii şi locuri. Prima Confesiune de credinţă a fost adoptată în 1689, când au căpătat libertate deplină în Anglia, şi reeditată în 1885, 1858 şi 1966, după relatarea unor pastori baptişti.

3.DOCTRINA SPECIFICĂ BAPTIŞTILOR:

Trebuie înţeles că baptismul a apărut din dorinţa de a repara greşeli doctrinare şi liturgice romano-catolice:

a) Botezul prin “stropire” şi “turnare”, din comoditate;

b) Despărţirea Botezului de Mirungere ( confirmare );

c) Formula antibiblică a săvârşitorului : eu te botez.

4. BOTEZUL LA BAPTIŞTI:

Toate bisericile creştine practică ritul botezului. Ele fac aceasta în mare parte datorită faptului că în cursul însărcinării Sale finale Isus le-a poruncit apostolilor şi Bisericii: “ duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” ( Matei 28, 19 ). Se consideră aproape în mod universal că botezul este într-un fel legat de începutul vieţii creştine; el este iniţierea în cadrul Bisericii locale, invizibile, precum şi în cea locală, vizibilă. Cu toate acestea, există şi multe păreri diferite cu privire la Botez.