Ioan 9, 1-12

Ioan 9, 1-12:

1.Și trecând Iisus, a văzut un om orb din naștere.

2.Și ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învățătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?

3.Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

4.Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.

5.Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.

6.Acestea zicând, a scuipat jos și a făcut tină din scuipat, și a uns cu tină ochii orbului.

7.Și i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuiește: trimis). Deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzând.

8.Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?

9.Unii ziceau: El este. Alții ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt.

10.Deci îi ziceau: Cum ți s-au deschis ochii?

11.Acela a răspuns: Omul care se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei; și mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului și te spală. Deci, ducându-mă și spălându-mă, am văzut.

12.Zis-au lui: Unde este Acela? Și el a zis: Nu știu.

I. Prezentarea caracteristicilor tehnice ale fragmentului

A patra Evanghelie canonică, scrisă mai târziu decât Evangheliile sinoptice și care le completează și încununează pe acestea este scrisă de Apostolul Mântuitorului, Ioan, fiul lui Zevedeu.

Autenticitatea ei este mărturisită în mod direct de Canonul Muratori ( 180-200 ) unde găsim: “... despre a patra dintre Evanghelii, cea a lui Ioan, unul dintre ucenici...” ( după Werner G. Kümmel, op. cit, p. 204-205). Așadar, Canonul Muratori atribuie Evanghelia a IV-a lui Ioan, ucenicul sau apostolul Domnului.

Totuși au existat voci, chiar și în vechime, care au negat paternitatea ioaneică a Evangheliei a IV-a. În acest sens, Eusebiu de Cezareea menționează un preot din Roma, cu numele de “Caius” care nu admitea Evanghelia Sfântului Ioan; iar Sfântul Epifanie de Laodiceea vorbește de o sectă a “alogilor” care nu admiteau Evanghelia Logosului, adică pe cea a lui Ioan care începea cu mărturia despre Logos. Tot din același timp avem și mărturia lui Teofil din Antiohia. El atribuie Evanghelia a IV-a lui Ioan la sfârșitul secolului II, Irineu afirmă că Ioan, discipolul lui Iisus, a scris o Evanghelie, care începe cu cuvintele: “La început era Cuvântul... îndreptate contra lui Cerint, nicolaiților și altor eretici” (Adv. Haer. III, 1). La fel afirmă Clement Alexandrinul, Origen, Dionisie din Alexandria și se află pe lista canonică a Sfinților Părinți, Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului și Sfântul Grigorie de Nazianz.

Din cuprinsul Evangheliei, deducem că aceasta este scrisă de un evreu. Vocabularul redus și sintaxa simplă a limbii grecești din Evanghelie arată ă nu limba greacă cultă a fost limba maternă a autorului.

Limba folosită în scrieri este cea greacă, ca și a celorlalți Evangheliști. Stilul se caracterizează prin repetiția sentințelor, a afirmațiilor și negațiilor, paralelismul iudaic cu sentințe scurte și fraze ritmate. El pare simplu, dar este foarte șlefuit lucrat. Din el se degajă o impresie de măreție, care provine din profunzimea ideilor.

Locul unde a fost scrisă Evanghelia este Efesul, unde Apostolul și-a petrecut ultima parte a vieții sale. Timpul, fără a se putea preciza, se presupune a fi anul 96.

Scopurile Evangheliei a patra sunt: completarea sinopticilor, combaterea ereziilor și întărirea credinței în divinitatea Mântuitorului. Destinatarii erau cititorii creștini din provincia Asia.