Extras din curs
CE ESTE AMELIORAREA PLANTELOR?
AMELIORAREA PLANTELOR
STRUCTURA DISCIPLINEI
AMELIORARE GENERALĂ
Studiază: 1. caracterele şi însuşirile care constituie obiective de ameliorare, 2. metodele de ameliorare: metode de inducere a variabilităţii genetice (prin recombinări sau mutaţii) şi metode de izolare a genotipurilor valoroase (prin selecţie), precum şi 3. metodele de examinare a materialului biologic.
AMELIORARE SPECIALĂ
Studiază aplicarea principiilor generale de ameliorare la fiecare cultură în parte, în funcţie de particularităţile biologice ale acesteia şi de scopul pentru care se cultivă.
PRODUCEREA DE SĂMÂNŢĂ
Este strâns legată de ameliorarea plantelor, fiind o verigă importantă ce contribuie la introducerea şi generalizarea în producţie a noilor soiuri şi hibrizi (valoroşi).
DE CE ESTE IMPORTANTĂ AMELIORAREA PLANTELOR?
PREMISE
Conform estimărilor ONU (Organizatia Naţiunilor Unite), populaţia planetei în anul 2050, va ajunge la 9.1miliarde de oameni. Experţii ONU au calculat că în viitor creşterea populaţiei se va produce datorită celor mai sărace ţări.
Populatia acestor ţări se va dubla şi va ajunge la 1.7 miliarde de oameni, ceea ce “va complica semnificativ lupta împotriva sărăciei” (directorul adjunct ONU al Departamentului în probleme economice şi sociale – Thomas Buettner).
Cererea de alimente va crește cu 100% până în 2050.
Ameliorarea plantelor este importantă pentru asigurarea securităţii alimentare, prin dezvoltarea de cultivare noi, care sunt mai productive, mai rezistente la boli şi dăunători, mai rezistente la secetă şi mai bine adaptate la diferite condiţii de mediu şi de creştere.
LEGĂTURA AMELIORĂRII PLANTELOR CU ALTE ŞTIINŢE
Ameliorarea plantelor, fiind o ştiinţă aplicată, pentru realizarea obiectivelor sale, se bazează pe cunoştinţe şi fundamente care fac obiectul de studiu al unor discipline teoretice şi tehnice.
Conținut arhivă zip
- AMELIORAREA GRAULUI CURS NR. 10.pptx
- CURS 13 - Ameliorarea rapitei.ppt
- Curs 11 ameliorarea porumbului.pptx
- CURS 7 Selectia.ppt
- Curs 8 Ameliorare, An III 2016.ppt
- CURS NR 1 AMELIORARE, 2016.pptx
- CURS NR 2 AMELIORARE.pptx
- CURS NR 3 AMELIORARE.pptx
- CURS NR 4 AMELIORARE.pptx
- Curs NR 5 Ameliorare.pptx
- Curs NR 6 Ameliorare.pptx
- Curs nr. 12 Ameliorarea florii-soarelui.pptx
- Curs nr. 9 Selectia asistata de markeri.ppt