Bazele Contabilității

CAPITOLUL 1

SISTEMUL CONTABIL – PARTE A SISTEMULUI INFORMAŢIONAL ECONOMIC

Realităţile societăţii moderne ne arată că informaţia economică este prezentă în toate domeniile de activitate, constituind un element fundamental al progresului economic şi social.

Ea ne ajută să analizăm aspectele favorabile şi nefavorabile ale activităţii desfăşurate, modul în care alocarea resurselor se corelează cu rezultatele obţinute şi să adoptăm cele mai bune măsuri pentru perioadele următoare.

Informaţia economică poate fi pe deplin utilizată numai în cadrul unui sistem informaţional economic, a cărui principală sursă de date o constituie contabilitatea.

Ştiinţa contabilităţii datează oficial din secolul al XV-lea când italianul Luca Paciolo a elaborat prima lucrare imprimată de contabilitate, în 1494, intitulată „Summa de l’arithmetica, geometria, proportioni e proportionalita”.

Ulterior acestui moment fundamental în istoria contabilităţii, au apărut diverşi alţi autori, care prin lucrările lor şi-au exprimat punctele de vedere.

Prin urmare, contabilitatea reprezintă o componentă esenţială în cadrul sistemului informaţional economic, având rol de sursă a acestuia.

1.1. Cadrul general de reglementare a contabilităţii în România

Dezvoltarea economiei de piaţă în contextul accelerării procesului de privatizare, a impus dezvoltarea continuă a sistemului contabil românesc, în armonie cu prevederile Directivelor Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.

Atât pe plan european cât şi internaţional, există tendinţa asigurării unui cadru comun de prezentare a situaţiilor financiare, care să asigure informaţii utile utilizatorilor (investitori, instituţii bancare, organe de control, etc).

În acest sens, evoluţia sistemului contabil din România a fost corelată cu cele înregistrate în ţările Uniunii Europene, tocmai pentru a furniza informaţii de calitate.

Dezvoltarea unui sistem contabil compatibil pe plan european şi internaţional într-o ţară de tranziţie cum este România, conduce la creşterea încrederii utilizatorilor şi implicit la asigurarea unei pieţe de capital corespunzătoare .

Având în vedere aceste obiective, începând cu anul 2001, societăţile comerciale s-au împărţit în două mari categorii, care au impus şi o legislaţie diferită.

Prima categorie este reprezentată de societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital şi de celelalte societăţi comerciale sau naţionale mari, companii naţionale şi regii autonome, care sunt interesate atât în atragerea investiţiilor de capital, cât şi a împrumuturilor interne şi externe.

Pentru aceste societăţi, reglementările contabile cuprind:

- Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aprobate prin OMF nr. 94/2001;

- Standardele Internaţionale de Contabilitate emise de Comitetul pentru Standarde.

A doua categorie o reprezintă societăţile comerciale mijlocii şi mici (IMM-urile), pentru care informaţia contabilă se adresează unui număr mai restrâns de utilizatori.

Pentru aceste societăţi, reglementările contabile cuprind:

- Legea Contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, aprobate prin OMF nr. 306/2002.

Societăţile comerciale care aplică prevederile OMF 94/2001 întocmesc situaţii financiare anuale compuse din: bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi note explicative.

Societăţile comerciale care aplică prevederile OMF 306/2002 întocmesc situaţii financiare anuale simplificate, compuse din: bilanţ, cont de profit şi pierdere, politici contabile şi note explicative.

De asemenea, Planul de Conturi General aplicabil celor două categorii de societăţi se diferenţiază prin gradul de detaliere a conturilor utilizate, astfel încât planul pentru societăţile mari este mai amănunţit decât cel pentru societăţile mijlocii şi mici.

Reglementările OMF 94/2001, împreună cu Legea Contabilităţii şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate s-au aplicat începând cu situaţiile financiare ale anului 2000, iar pentru perioada 2001 – 2005, programul de implementare este următorul:

- Societăţile comerciale cu bunuri înregistrate în anul anterior de peste 4,5 mil. euro, cifră de afaceri de peste 9 mil. euro şi 250 angajaţi – începând cu situaţiile financiare ale anului 2001;

- Cele cu peste 4 mil. euro, respectiv peste 8 mil. euro şi 200 angajaţi, începând cu anul 2002;

- Cele cu peste 3,5 mil. euro, respectiv peste 7 mil. euro şi 150 angajaţi, începând cu 2003:

- Cele cu peste 3 mil. euro, respectiv peste 6 mil. euro şi 100 angajaţi, începând cu 2004;

- Cele cu peste 2,5 mil. euro, respectiv 5 mil. euro şi 50 angajaţi, începând cu 2005.

Termen Cifră de afaceri

(euro) Total active

(euro) Număr angajaţi

31.12.2001 > 9.000.000 > 4.500.000 > 250

31.12.2002 > 8.000.000 > 4.000.000 > 200

31.12.2003 > 7.000.000 > 3.500.000 > 150

31.12.2004 > 6.000.000 > 3.000.000 > 100

31.12.2005 > 5.000.000 > 2.500.000 > 50

Reglementările OMF 306/2002, împreună cu Legea Contabilităţii se aplică începând cu 01 ianuarie 2003, societăţilor care îndeplinesc cel puţin două din următoarele criterii:

- cifra de afaceri sub 5 mil. euro;

- total active sub 2,5 mil. euro;

- număr mediu de salariaţi sub 50.

Începând cu anul 2005, dacă două dintre aceste criterii sunt depăşite doi ani consecutivi, societatea respectivă va aplica prevederile OMF 94/2001, fără a mai putea reveni la reglementările contabile simplificate.

1.2. Rolul contabilităţii în cadrul întreprinderii

Întreprinderea reprezintă veriga organizatorică de bază a economiei naţionale, în cadrul căreia au loc activităţi cu caracter productiv, comercial, de prestări servicii, organizatoric şi social.

Desfăşurarea acestor activităţi în cadrul întreprinderii are drept scop final obţinerea de profit.

În acest scop, ea antrenează o serie de mijloace materiale şi umane, numite factori de producţie, precum: terenuri, clădiri, utilaje şi maşini de lucru, mijloace de transport, materii prime, materiale, produse, mărfuri, ambalaje, sume de bani, dar şi lucrători direct sau indirect implicaţi în procesul de producţie .

Toate aceste elemente materiale, umane sau financiare se combină în cadrul unor structuri precum: secţii, ateliere, depozite, ferme, magazine – ce constituie componente ale întreprinderii ca sistem complex.

În România, întreprinderile se pot clasifica după următoarele criterii:

1) După mărime:

- întreprinderi mari

- întreprinderi mijlocii şi mici (IMM-uri)

2) După obiectul de activitate:

- întreprinderi industriale;

- întreprinderi agricole;

- întreprinderi comerciale;

- întreprinderi cu profil de transport;

- întreprinderi cu profil de construcţii;

- întreprinderi prestatoare de servicii etc.

3) După forma de proprietate:

- întreprinderi cu capital de stat;

- întreprinderi cu capital privat;

- întreprinderi cu capital mixt.

Desfăşurarea activităţii în cadrul întreprinderii presupune, indiferent de mărime, obiect de activitate, sau formă de proprietate – derularea unor operaţiuni referitoare la: cumpărări de bunuri, plata datoriilor către furnizori, consum de materii prime, obţinere de produse finite, vânzare de produse şi mărfuri către clienţi, încasare de la clienţi a contravalorii bunurilor vândute, plata salariilor către angajaţi, plata impozitelor către stat, obţinerea de credite de la bancă, plata dobânzilor bancare etc.

Toate aceste operaţiuni şi multe altele trebuie consemnate în documente şi mai apoi înregistrate în contabilitate, pentru a face dovada înfăptuirii lor şi pentru a determina rezultatul activităţii (profit sau pierdere).

Prin urmare, contabilitatea deţine în cadrul întreprinderii un rol fundamental, ea furnizând atât utilizatorilor interni (conducere, salariaţi, acţionari etc.) cât şi celor externi (furnizori, clienţi, bancă, investitori etc.) informaţiile necesare privind activitatea desfăşurată şi rezultatul acesteia.

Pe baza acestor informaţii, se adoptă măsurile ce se impun pentru perioadele următoare.