Contabilitate

CONTABILITATE MANAGERIALA

(SITUATII FINANCIARE ANUALE)

OBIECTIVE

Prin continutul si structura sa, disciplina Contabilitate financiara ofera studentilor cunostinte noi despre fundamentele teoretice si metodologice ale contabilitatii financiare din România.

Tematica cursului abordeaza elementele semnificative din Directivele europene, Standardele Internationale de Contabilitate (raportare financiara) IAS/IFRS, precum si din Legea nr. 82/1991 republicata si OMFP nr. 1752/2005, privind reglementarile contabile din tara noastra.

Continutul cursului se ocupa, în esenta, cu studiul circuitului patrimonial al întreprinderii luat în totalitate si structuralitate, atât din punct de vedere teoretic, cât si din punct de vedere practic, aplicativ. Informatia contabila, pe lânga o utilizare interna de catre management, este destinata utilizatorilor externi definiti de: investitorii de capital, bancherii, angajatii, furnizorii, clientii, guvernul, precum si publicul.

Disciplina Contabilitate financiara de raportare trateaza urmatoarele probleme:

- Contabilitatea stocurilor si a productiei în curs de executie

- Contabilitatea decontarilor cu terti

- Contabilitatea trezoreriei

- Contabilitatea financiara a cheltuielilor si veniturilor

- Contabilitatea financiara a decontarii cheltuielilor asupra veniturilor si determinarea rezultatului contabil. Lucrarile contabile de închidere a exercitiului financiar.

4. CONTABILITATEA STOCURILOR SI A PRODUCTIEI ÎN CURS DE EXECUTIE 1

4.1. Delimitari si structuri privind stocurile

Stocurile si productia în curs de executie reprezinta, dupa caz, bunurile materiale, lucrari si servicii destinate sa fie consumate la prima lor utilizare, sa fie vândute în situatia în care au starea de marfa sau produse rezultate din prelucrare, precum si productia în curs de executie aflata sub forma productiei neterminate.

În contabilitatea financiara a întreprinderii, stocurile sunt clasificate si delimitate în functie de patru criterii: fizic, destinatia, faza ciclului de exploatare si locul de creare a gestiunilor. Corespunzator acestor criterii sunt individualizate urmatoarele structuri:

a) materiile prime, care participa direct la fabricarea produselor, regasinduse în componenta lor integral sau partial, în starea initiala sau transformata;

b) materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare, combustibilii, materiale pentru ambalat, piesele de schimb, semintele si materialul de plantat, furajele si alte materiale consumabile care participa indirect sau ajuta activitatea de exploatare fara a se regasi, de regula, în produsul rezultat;

c) produsele sub forma semifabricatelor (produse în curs de fabricatie), produselor finite (produse care au parcurs întregul proces de fabricatie) si produselor reziduale (rebuturi, materiale recuperabile si deseuri);

d) animale care nu au îndeplinit conditiile pentru a fi trecute la animale adulte, animalele de îngrasat, pasarile si coloniile de albine;

e) productia în curs de fabricatie reprezinta materiile prime care nu au trecut prin toate stadiile de fabricatie, produsele nesupuse probelor si receptiei tehnice sau necompletate în întregime, precum si lucrarile si serviciile în curs de executie sau neterminate;

f) marfurile, respectiv bunurile pe care întreprinderea le cumpara în vederea vânzarii;

g) ambalajele (cu exceptia ambalajelor de natura obiectelor de inventar si mijloacelor fixe) de transport refolosibile care însotesc bunurile în procesul circulatiei lor (recuperabile facturate consemnate distinct care circula prin restituire sau incluse în pretul marfii si care se pot valorifica sau nu dupa utilizare).

În contabilitatea din tara noastra, în sfera stocurilor se includ si materialele de natura obiectelor de inventar. Acestea sunt bunuri cu o valoare mai mica decât limita prevazuta de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu, sau cu durata mai mica de un an, indiferent de valoarea lor, precum si bunurile asimilate acestora (echipamentul de protectie, echipamentul de lucru, îmbracamintea speciala, sculele, instrumentele, mecanismele, dispozitivele si verificatoarele cu destinatie speciala, modelele, stantele, matritele si alte obiecte asimilate).

În raport de locul de creare a gestiunilor, structurile de stocuri prezentate mai sus se grupeaza în: stocuri aflate în depozitele între-prinderii, stocuri în curs de aprovizionare sau sosite si nereceptionate, stocuri sosite fara factura, stocuri livrate dar nefacturate, stocuri facturate dar nelivrate, stocuri aflate la terti.

Corespunzator criteriilor de clasificare prezentate mai sus sunt individualizate doua structuri informationale de baza: structura financiara standardizata si structura interna sau de gestiune.

Structura financiara standardizata este proprie gestiunii si contabilitatii financiare a întreprinderii si opereaza cu doua criterii: destinatia si faza ciclului de exploatare. Interesul informational este cel al finantarii pe termen scurt, calcularii si analizei mecanismului fondului de rulment, bugetarea activitatii de exploatare si gestionarea activitatii de trezorerie. Din punct de vedere metodologic, o asemenea structura se realizeaza si se identifica prin conturile grupa sau principale din Planul de conturi general simbolizate cu doua cifre, sinteticele de gradul I sau divizionare, simbolizate cu trei cifre si sinteticele de gradul II sau subdivizionare, simbolizate cu patru cifre.

Structura interna sau de gestiune, necesara, dar nestandardizata, este opozabila contabilitatii interne de gestiune. Ea opereaza cu celelalte doua criterii: fizic si locul de creare a gestiunilor si se delimiteaza prin conturile analitice de stocuri corespunzatoare sortimentelor si gestiunilor (depozitelor create ca entitati gestionare repartizate în raspunderea unor persoane fizice).

Evidenta constituirii si miscarii stocurilor si a productiei în curs de executie se realizeaza prin conturile ce formeaza continutul clasei a 3-a din Planul de conturi general, denumita Conturi de stocuri si productie în curs de executie.

4.2. Evaluarea stocurilor

4.2.1. Evaluarea stocurilor conform IAS 2 „Stocuri”

Stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta.

Costul stocurilor trebuie sa cuprinda toate costurile aferente achizitiei si prelucrarii, precum si alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma si în locul în care se gasesc în prezent.

Costurile de achizitie a stocurilor cuprind: pretul de cumparare, taxe de import si alte taxe (cu exceptia acelora pe care întreprinderea le poate recupera de la autoritatile fiscale), costuri de transport, manipulare si alte costuri care pot fi atribuite direct achizitiei de produse finite, materiale si servicii. Reducerile comerciale, rabaturile si alte elemente similare sunt deduse pentru a determina costul de achizitie.

Costurile de achizitie pot include diferentele de curs valutar care au aparut direct din achizitionarea recenta de bunuri facturate în valuta doar în acele cazuri rare care sunt permise prin tratamentul alternativ prevazut în IAS 21 „Efectele variatiei cursurilor de schimb valutar”. Aceste diferente de curs valutar se limiteaza doar la acelea care au rezultat dintr-o depreciere monetara accentuata împotriva careia nu exista nici un mijloc practic de acoperire si care afecteaza datorii care nu pot fi decontate, rezultate din achizitia recenta a stocurilor.

Valoarea realizabila neta este pretul de vânzare estimat ce ar putea fi obtinut pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, mai putin costurile estimate pentru finalizarea bunului si a costurilor necesare vânzarii.