Contabilitate financiară

CAPITOLUL 1: SISTEMUL INFORMAȚIONAL FINANCIAR - CONTABIL

1.1. Definirea, sfera de acțiune și reglementarea contabilității financiare

Apărută din nevoia de a cunoaște și a gestiona în condiții de eficiență valorile economice separate patrimonial, contabilitatea se organizează în toate entitățile economice: întreprinderi, bănci și alte instituții financiare, instituții publice și organizații nonprofit. Dintre toate acestea întreprinderile sunt cele mai numeroase și mai semnificative „entități contabile”.

În cadrul acestui capitol ne propunem să tratăm o serie de aspecte legate de: definirea contabilității financiare, tipurile de entități economice, normalizarea și reglementarea contabilității precum și de principiile și convențiile contabile.

1.1.1. Definirea contabilității financiare

Contabilitatea financiară, ca principală secțiune a contabilității unei entități, are ca obiect urmărirea, controlul și prezentarea fidelă a circuitului economic al entității luat în totalitatea și structuralitatea sa, în scopul de a furniza celor care iau decizii economice informații utile cu privire la activele, datoriile, poziția financiară, profitul sau pierderea entității.

Caracteristica de bază a contabilității generale (financiare) este aceea că are la bază norme unitare privind organizarea și conducerea acesteia, prevăzute de lege, care au caracter obligatoriu pentru toate entitățile.

Legea contabilităţii nr. 82/1991, modificată şi republicată defineşte contabilitatea ca fiind „o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii precum şi a rezultatelor obţinute de persoanele juridice şi fizice”.

În raport cu cele mai reprezentative culturi contabile contemporane: europeană şi anglo - saxonă, se remarcă două concepte cu privire la organizarea contabilităţii: monist şi dualist.

Conceptul monist presupune existenţa unui singur circuit contabil, adică o singură contabilitate atât pentru latura internă cât şi pentru cea externă a activităţii entității.

Conceptul dualist are în vedere organizarea distinctă dar corelată a celor două laturi; contabilitatea fiind organizată în cadrul a două circuite (secţiuni): contabilitatea financiară (generală) şi contabilitatea de gestiune (managerială).

În prezent, sistemul de contabilitate aplicabil agenților economici din România, este, din punct de vedere conceptual, un sistem modularizat, respectiv dualist, în sensul organizării contabilității întreprinderii pe cele două paliere: contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune, paliere care se completează reciproc sub aspect informațional, ca instrumente ale procesului decizional.

1.1.2. Entitatea economică ca sferă de acțiune a contabilității

și funcțiunea contabilă a acesteia

Întreprinderea, la care ne referim în continuare, este un organism complex ce poate fi studiat din diferite puncte de vedere: juridic, economic, social.

Ca entitate juridică, întreprinderea poate lua forme diferite de personalitate juridică. În această calitate, întreprinderea are drepturi și își asumă obligații.

Ca entitate economică, întreprinderea este un agent economic care angajează un capital într-un proces de transformare în vederea furnizării pe piață de bunuri și/sau servicii.

Ca entitate umană și socială, întreprinderea reprezintă cadrul de utilizare a resurselor umane în scopul desfășurării activității economice.

Așadar, întreprinderea: produce, adică creează bunuri sau servicii susceptibile să satisfacă necesități, deci creează sau adaugă valoare; produce pentru piață, adică bunurile sau serviciile create sunt vândute; este independentă din punct de vedere financiar, adică produce și vinde sub propria autoritate și responsabilitate și pe propriile riscuri.

Întreprinderile pot fi clasificate după diferite criterii:

a) după natura obiectului activității lor, întreprinderile pot fi: de producție (industriale, agricole, de construcții), de comercializare a mărfurilor, de prestări de servicii (transporturi, telecomunicații, turism etc.);

b) după forma de proprietate, se disting: întreprinderi private incluzând întreprinderi individuale (personale) care reprezintă proprietatea unui singur individ numit întreprinzător și întreprinderi societare (societăți) care reunesc mai mulți asociați și/sau acționari uniți prin libera voință și inițiativă; întreprinderi publice; întreprinderi mixte (semipublice sau semiprivate);

c) după natura juridică, întreprinderile pot lua una din următoarele forme:

- regii autonome, societăți naționale, companii naționale;

- societăți comerciale, care la rândul lor pot fi clasificate în:

- societăți de persoane: societăți în nume colectiv (SNC) și societăți în comandită simplă (SCS);

- societăți de capitaluri: societăți în comandită pe acțiuni (SCA) și societăți pe acțiuni (SA);

- societăți cu răspundere limitată (SRL), care îmbină elemente ale primelor două categorii: părțile sociale nu sunt transmisibile, răspunderea asociaților este limitată la aportul adus.

- societăți cooperatiste, constituite pe principiul activităților comune ale membrilor lor.

Între cele trei tipuri de întreprinderi, societățile comerciale sunt cele mai numeroase și, de aceea, în continuare ne vom ocupa de contabilitatea societăților comerciale.

Îndeplinirea obiectului activității întreprinderii implică realizarea unui număr mare de activități variate. Privită prin prisma scopului său, contabilitatea, ca activitate practică, reprezintă una dintre funcțiunile întreprinderii, respectiv funcțiunea contabilă, fiind numită astfel de M. Fayol1, care, pentru prima dată la începutul acestui secol, a propus gruparea pe funcțiuni a activităților complexe și multiple care se desfășoară într-o unitate economică.

La fel ca fiecare dintre funcțiunile întreprinderii, funcțiunea contabilă a acesteia este constituită din activități, fiecare activitate este constituită din atribuții și fiecare atribuție cuprinde mai multe sarcini corespunzătoare obiectivelor individuale.

Astfel, contabilitatea întreprinderii cuprinde:

a) activitatea de evidență și calcul a modificărilor valorice generate de operațiile economice și financiare, pentru cunoașterea conținutului și situației reale a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute. Această activitate include ca atribuții: înregistrarea cronologică și sistematică a tranzacțiilor; calculația analitică a costurilor prin prisma componentelor activităților consumatoare de resurse și producătoare de rezultate; întocmirea lucrărilor de închidere a exercițiului financiar. La rândul lor, fiecare dintre aceste atribuții se dezvoltă pe diferite sarcini concrete.

b) activitatea de control, vizând asigurarea integrității materiale și gestionării în condiții de eficiență a valorilor economice componente ale patrimoniului. Această activitate cuprinde atribuții și sarcini, precum: controlul financiar preventiv asupra operațiilor economice și financiare exercitat de către contabilul șef, înlocuitorul său, sau de către personalul contabil împuternicit în acest sens, pe baza documentelor justificative, cu ocazia înregistrării lor; controlul operativ al costurilor prin folosirea unor metode adecvate acestui scop; inventarierea periodică a elementelor patrimoniale; controlul de gestiune; auditul financiar.

c) activitatea de analiză, informare și comunicare privind poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie ale întreprinderii, concretizată în: asigurarea informațiilor de cunoaștere operative și analitice necesare managementului întreprinderii ( în special managementului financiar); prezentarea în cadrul adunării generale a acționarilor a situațiilor financiare anuale (bilanț, cont de profit și pierdere etc.) însoțite de raportul de gestiune al consiliului de administrație (raportul administratorilor) și de raportul de audit financiar (raportul auditorilor) sau raportul comisiei de cenzori, după caz; depunerea situațiilor financiare anuale și a altor documente de raportare contabilă la organele Ministerului Finanțelor; publicarea situațiilor financiare anuale, a raportului administratorilor și a

11 M. Fayol în lucrarea sa „Administrația industrială și generală“ (traducere românească de N.N.Constantinescu la Clementa, Stabiliment de arte grafice „Țăranu“, București, 1927), distinge și delimitează pentru întreprindere următoarele funcțiuni: tehnică, financiară, contabilă, comercială, de personal, de securitate sau administrativă.

raportului auditorilor sau al comisiei de cenzori, după caz, pentru informarea terților: acționari și asociați, clienți, furnizori, bănci, alte persoane juridice și fizice interesate.

Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității în conformitate cu prevederile legii (art. 10 al.1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în 2005), revine administratorului unității care trebuie să asigure condițiile în acest sens. Dacă unitatea nu are propriul său compartiment de contabilitate, contabilitatea poate fi organizată și condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilității încheiate cu persoane fizice sau juridice autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România; răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestor persoane, potrivit legii și prevederilor contractuale.

Persoanele care răspund de organizarea și conducerea contabilității trebuie să asigure, potrivit legii, condițiile necesare pentru întocmirea documentelor justificative privind operațiunile economice, organizarea și conducerea corectă și la zi a contabilității, organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de datorii; respectarea regulilor de întocmire a situațiilor financiare anuale, depunerea la termen a acestora la organele în drept și publicarea lor; păstrarea documentelor justificative, a registrelor și situațiilor financiare anuale; organizarea contabilității de gestiune adaptate la specificul întreprinderii.