Extras din curs

Tema: viziuni generale privind procesul civil

Plan:

I. metodele şi formele de apărare ale drepturilor, libertăţilor şi interselor legitime.

Dreptul în general, ca totalitate de norme juridice se diversifică în mai multe categorii în funcţie de diferite criterii.

O primă clasificare presupune gruparea ramurilor de drept material în corelaţie cu normele de drept procedural.

Subiecţii oricărei ramuri de drept material exercitîndu-şi conduita prescrisă sau impusă de lege valorifică drepturi subiective şi onorează obligaţii subiective.

În cadrul normelor de drept material subiecţii îşi exercită conduite fireşti. Din momentul apariţiei unui conflict, indiferent de cauza acestuia, poate fi exercitat un alt drept, care face legătura între normele materiale şi cele procedurale. Este vorba de dreptul la apărare.

În cadrul raporturilor de drept procedural civil subiecţii tind să-şi apere conform regulilor stabilite de stat propriile drepturi subiective şi interese legitime.

Normele de drept procesual civil asigură şi garantează în caz de necesitate viabilitatea normeor de drept material.

Diferenţe substanţiale dintre drept şi libbertate prin prisma dreptului de procedură civilă, decît cu specificarea că libertatea este condiţia exercitării dreptului, iar dreptul subiectiv al cuiva este limita libertăţii altuia.

Interesul legitim, spre deosebire de drept şi libertate, este un scop consacrat legal spre care poate să tindă orice titular de drepturi.

Pentru a ne apăra drepturile, libertăţile sau intersele legitime statul ne pune la dispoziţie metode sau modalităţi de apărare şi forme de apărare a acestora.

Potrivit articolului 11 codul civil RM şi articolului 6 cod de procedură civilă, drepturile potfi apărare prin următoarele metode nelimitative: reparări de prejudicii, recunoaşterea drepturilor, anulările actelor juridice, exercitarea forţată a obligaţiilor, anulările actelor administrative, desfiinţarea sau modificarea raporturilor juridice şi altele.

Pentru a ajunge la scopurile scontate legea oferă mai multe căi sau posibilităţi, acestea sunt formele de apărare ale dreptului. Există forme de apărare judiciare şi extrajudiciare.

În antipod cu aceste două ctegorii, întotdeauna există posibilitatea aplanării conflictelor în scopul apărării drepturilor pe căi ameabile.

Forma jjudiciară de apărare similar celor extrajudiciare presupun intervenţia unui terţ în conflictele dintre părţile litigioase.

Realmente, formele de apărare a drepturilor sunt mixte întrucît foarte rar titularilor de drepturi le este foerită o singură formă – cea judiciară.

Prima formă de apărare, cea judiciară, atunci cînd titularul unui drept pretins încălcat dacă nu se împacă cu partea adversă şi-şi doreşte apărarea poate merge în instanţa de judecată. Altă formă de apărare presupune interferenţa formei administrative cu cea judiciară.

Potrivit articolului 10 alineatul trei cod civil, apărarea drepturilor pe cale administrativă se face doar în cazurile prevăzute de lege, iar hotărîrile emise de autorităţile administrative pot fi atacate în judecată.

În concluzie, forma administrativă de apărare a drepturilor nu există independent şi separat, ea premerge obligatoriu formei judiciare de apărare a drepturilor. După soluţionarea pe cale administrativă este liber accesul la justiţie.

Autorităţile administrative competente să soluţioneze anumite categorii de litigii se numesc din acst punct de vedere, organe jurisdicţionale.

Exemplu, de organe jurisdicţionale administrative: organele de tutelă şi curatelă, autorităţile fiscale, vamale, orice alte autorităţi publice sau asimilate celor publice cărora legea le oferă competenţă de a soluţiona anumite litigii.

Există autorităţi jurisdicţionale nestatale, adică obşteşti, create benevol şi liber de părţile în conflict. De exemplu, conflictele colective de muncă se soluţionează mai întîi de comisii de conciliere şi ulterior de către instanţa de judecată.

Forma arbitrală de soluţionare a conflictelor presupune o variaţie a formei obşteşti în cadrul căreia titularilor de drepturi le sunt oferite în condiţiile legii două alternative:

1. instanţa de judecată

2. arbitrajul specializat creat prin liberul consens manifestat de părţile în litigiu.

Întru dovada existenţei aceste forme de apărare a drepturilor avem: legea nr 23 din 22 februarie 2008 cu privire la arbitraj şi legea nr 24 cu privire la arbitrajul comercial internaţional.

O altă formă este medierea.

Legea cu privire la mediere din 14 iunie 2007 nr 134.

II. obiectul metoda şi sistemul dreptului procesual civil ca ramură de drept.

Dreptul procesual civil ca ramură autonomă de drept este format dintr-o totalitate de norme juridice care reglementează relaţiile dintre instanţa de judecată ca subiect obligatoriu şi ceilalţi subiecţi în procesul examinării, soluţionării cauzelor civile, precum şi în procesul executării hotărîrilor, în scopul apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime.

Subiecţii care sunt implicaţi în raporturile de procedură civilă sunt atît participanţii la proces, conform articolului 55 cod procedură civilă, cît şi persoanele care contribuie la înfăptuirea justiţiei, cum ar fi martorii, reprezentanţii, experţii, interpreţii şi alţii.

Noţiunea de proces civil diferă de conceptul ramurii de drept. Astfel, procesul civil este activitatea instanţelor judecătoreşti desfăşurată conform legii în scopul examinării şi soluţionării pricinilor civile şi executării hotărîrilor judecătoreşti.

Obiectul procesului civil este format din raportul litigios material a părţilor în conflict. De ce raportul material litigios este obiect la procesului civil?

Dreptul procesual civil este public sau privat?

Metoda dreptuli procesual civil este formată din modalitatea prin cares statul reglementează raporturile de procedură civilă.