Noțiuni generale privind procedura judiciară civilă

Clasificarea normelor

Normele de organizare judiciară reglementează funcționarea instanțelor judecătorești și a

parchetelor, admiterea în magistratură, statutul magistraților (numirea și avansarea în funcție,

drepturile și îndatoririle, răspunderea disciplinară), organizarea, compunerea și constituirea

instanței, activitatea personalului auxiliar.

Normele de competență reglementează atribuțiile instanțelor judecătorești, delimitarea

acestora de competența altor organe de jurisdicție sau cu activitatea jurisdicțională.

Normele de procedură reglementează modul de judecată, precum și faza de executare.

Potrivit art. 73 alin.(3) lit.l) și art. 126 din Constituția României, normele de organizare fac

obiectul unor legi organice, în principal: Legea 304/2004, privind organizarea judiciară astfel

cum a fost modificată prin Legea nr. 207/2018; Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor

și procurorilor, astfel cum a fost modificată prin Legea 242/2018; Legea 317/2004, privind

Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum a fost modificată prin Legea 234/04.10.2018.

Prin excepție, norme de organizare judiciară regăsim și în alte acte normative, care, deși nu

sunt legi organice, cuprind reglementări de organizare judecătorească ( ex. Codul de

procedură civilă și penală, referitoare la compunerea completului de judecată, la principiul

continuității instanței, la compunerea și constituirea instanței, la incompatibilitate, abținere și

recuzare)

Prezentarea generală a sistemului judiciar român

Justitia se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe

judecătorești stabilite prin lege (art. 1 din Legea 304/2004), precum și art. 126 alin. (1) din

Constituția României.

Potrivit legii (art. 2 alin. (2) din Legea 304/2004), justiția se realizează prin următoarele

instanțe judecătorești:

Înalta Curte de Casație și Justiție

curți de apel

tribunale

tribunale specializate

instanțe militare

judecătorii

Procedura judiciară

Principii generale și constituționale

Justiția se înfăptuiește de către judecători în numele legii, este unică, imparțială și egală

pentru toți.

Competența organelor judiciare și procedura judiciară sunt stabilite de lege.

Aceste reguli generale, stabilite prin dispozițiile Legii 304/2004 de organizare judiciară, reiau

reglementările constituționale ale art.124. Astfel: Justiția se înfăptuiește în numele legii, este

unică, imparțială și egală pentru toți; judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Accesul liber la justiție

Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a

intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept ( art. 21 din

Constituția României, art. 6 din Legea 304/2004)-

Accesul liber la justiție constituie un principiu fundamental al organizării judiciare atât din

perspectivă constituțională cât și pe planul dreptului procesual.

Din perspectivă constituțională, orice condiționare a accesului liber la justiție reprezintă o

încălcare a acestui drept constituțional fundamental.

Pe plan procesual, acest principiu se concretizează în aptitudinea pe care o are fiecare

persoană de a se adresa instanței cu o cerere și posibilitatea concretă și efectivă de a face acest

lucru. Corelativ acestui drept, revine o obligație în sarcina instanțelor judiciare competente de

a primi și analiza efectiv sesizarea ce i-a fost adresată, respectiv de pronunțarea unei soluții, în

urma examinării cauzei.

Totodată statul, prin puterea legiuitoare și executivă, este ținut să acorde această facilitate de

acces la o instanță, în drept și în fapt. (ex. instituirea de către stat a unui sistem de asistență

juridică gratuită; costurile accesibile ale procedurilor ( taxă de timbru, cauțiune).

În accepțiunea instanței europene o limitare a accesului liber la justiție poate fi constituită și

de lipsa unei legislații care să permită acordarea asistenței judiciare ( obstacol de

drept).Obstacolul de fapt pentru împiedicarea accesului la justiție, poate fi regăsit în situarea

instanței într-o zonă de accesibilitate greoaie din perspectiva mijloacelor de transport; fixarea

unui program redus la registratura instituției.

Accesul la o instanță privește și componenta execuțională a unei hotărâri. Cu privire la acest

aspect, instanța europeană a statuat că dreptul la un tribunal este iluzoriu dacă ordinea

judiciară a unui stat ar permite ca o decizie judiciară definitivă și obligatorie să rămână

inoperantă pentru partea care a obținut-o în favoarea sa.

Pe plan internațional, art 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede_

Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un

termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va

hotărâ fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei

oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa. Hotărârea trebuie pronunțată în

public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului, pe întreaga durată

a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, a ordinii publice ori a

securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau

protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată strict

necesară de către tribunal, atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi

de natură să aducă atingere intereselor justiției.

Din interpretarea acestui text reiese că, în accepțiunea Convenției, dreptul la un proces

echitabil cuprinde, pe lângă accesul liber la o instanță, și alte componente: examinarea cauzei

în mod echitabil, public, și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent,

imparțial, stabilit prin lege, respectiv publicitatea ședințelor de judecată.

Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen

rezonabil, optim și previzibil de către o instanță imparțială și independentă, constituită

potrivit legii ( art. 21 din Constituția României).

Art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie dreptul la un proces echitabil,

respectiv orice persoană are dreptul, în deplină egalitate, de a fi audiată în mod echitabil și

public de către un tribunal independent și imparțial, care va hotărî asupra drepturilor și

obligațiilor sale.

Curtea Europeană a stabilit în jurisprudența sa următoarele cu privire la independență,

imparțialitate, termen rezonabil: Astfel:

Pentru a determina dacă o instanță este independentă, trebuie luați în considerare o serie de

factori: desemnarea și durata mandatului membrilor care o compun; existența unei protecții

adecvate față de presiunile externe, încrederea de care se bucură, printre justițiabili, o instanță,

într-o societate democratică. De asemenea, independența se raportează și prin prisma

celorlalte puteri ale statului, legislativ și executiv. Astfel, independența presupune, pe de o

parte independența instanțelor, iar pe de altă parte, independența magistraților.