Economie Politică

Nevoile, resursele şi activitatea economică

Termenul de economie politică a fost consacrat în anul 1615 de Antoine de Montchrestier prin tratatul său de economie politică scris pentru suveranul de atunci al Franţei Louis al XIII-lea. Acest termen provine de la trei cuvinte de origine greacă:

oikos – a gospodări, a administra;

noms – normă, lege; normele de administrare ale oraşelor

polis – oraş, cetate

Prin conţinutul şi rolul său economic (termen sinonim cu cel de activitate economică) constituie latura ei separabilă a acţiunii sociale. Ilustrul savant englez Jhon M. Keynes, unul dintre cei mai mari economişti ai secolului trecut, a numit economia “ştiinţa cea mai exactă din lista celor inexacte”.

Pentru clarificarea conţinutului economiei este necesară cunoaşterea prealabilă a noţiunilor de nevoi umane, interese economice, resurse şi bunuri economice.

Nevoile umane

Produs al naturii dar şi al societăţii, precum şi al permanentei lupte cu sine însuşi, omul se prezintă ca o fiinţă tridimensională: biologică, socială şi raţional culturală. Existenţa şi dezvoltarea omului au presupus din totdeauna şi presupun satisfacerea unor multiple nevoi, fiecare resimţim în felul său şi cu intensităţi diferite nevoia de a mânca, a bea, a se îmbrăca, a se instrui etc.

Nevoile umane apar mai întâi sub forma dorinţelor, aşteptărilor, aspiraţilor; toate acestea constituindu-se în latura subiectivă a nevoilor umane.

Împărţite în conştiinţa oamenilor şi intrate în obiceiurile lor precum şi în tradiţiile de consum ale popoarelor, nevoile umane dobândesc caracter obiectiv, aşadar nevoile umane constau din doleanţele, resimţirile, aşteptările oamenilor de a avea, de a şti, de a fi, de a crea, de a-şi însuşi bunuri; toate acestea devenind nevoi efective, obiective în funcţie de condiţiile de producţie existente la un moment dat precum şi de nivelul de cultură şi civilizaţie al popoarelor şi al indivizilor.

Practica economica îndelungată atestă că trebuinţele umane şi lupta pentru satisfacerea lor au fost şi continuă să rămână mobilul întregii activităţi. Ele constituie punctul de plecare în desfăşurarea tuturor genurilor de activităţi economice deoarece omul înainte de a fi producător este consumator. În funcţie de cele trei dimensiuni ale fiinţei umane nevoile se grupează în:

- nevoi fiziologice – sunt resimţite de oameni indiferent de mediu social şi zona geografică a lumii;

- nevoi sociale sau de grup – sunt cele resimţite de oameni ca membri ai diferitelor socio-grupuri şi care pot fi satisfăcute numai prin acţiunea lor conjugată;

- nevoi raţionale sau spiritual psihologice

În funcţie de gradul dezvoltări economice şi de nivelul de cultură şi civilizaţie nevoile pot fi:

- de bază sau inferioare

- complexe sau superioare

Acele nevoi umane înţelese sau conştientizate şi devenite mobiluri directe sau indirecte, imediate sau relativ îndepărtate ale luptei oamenilor pentru existenţă, ale confruntării şi cooperării lor în vederea dobândirii bunurilor necesare satisfacerii nevoilor reprezintă interesele economice. Realizarea acestor interese economice are la bază principiul hedonist – maximum de satisfacţie cu minimum de efort.

În funcţie de nivelul la care se manifestă şi de modul lor de exprimare interesele economice se grupează în:

- personale

- de grup

- generale

Interesele economice mai pot fi clasificate în:

- interese private şi publice

- curente şi de perspectivă

- permanente, sezoniere sau accidentale

O persoană se manifestă într-un fel sau altul ca purtătoare a tuturor tipurilor de interes. Având în vedere că interesele economice personale sunt atât de diferite, armonizarea acestora în cadrul socio-grupurilor, ţărilor, zonelor geografice poate fi asigurată şi în cadrul democratic de exercitare al acestora.

Atât nevoile umane cât şi interesele economice se caracterizează prin anumite trăsături, fiecare caracteristică reprezentând în fapt un principiu economic esenţial:

a) nelimitate calumea – adică sistemul nevoilor este dinamic, în continuă creştere şi diversificare;

b) limitate în capacitate – satisfacerea unei anumite nevoi presupune consumarea unei cantităţi anume dintr-un bun, nevoile fiind deci saturabile;

c) concurente şi substituibile – unele nevoi se extind în detrimentul altora. Trebuie să se facă distincţie între substituirea nevoilor şi substituirea unui bun cu alt bun.

d) nevoile sunt complementare.

Resursele economice

Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor, a premiselor directe şi indirecte ale acţiunii sociale practice care sunt utilizabile, atrase şi folosite efectiv pentru producerea de noi bunuri economice. Premisa primară a satisfacerii nevoii umane este natura. Drept urmare utilizarea raţională, conservarea şi economisirea resurselor naturale reprezintă probleme stringente ale economiei.

Clasificarea resurselor:

1) După natura lor: a) umane: – primare (muncitorii)

– derivate (progres, brevete, invenţii)

b) materiale: – primare (din natură)

– derivate (prin prelucrarea primelor)

2) După durata folosirii lor: – neregenerabile (epuizabile)

– regenerabile

3) După posibilităţile de recuperare sau reutilizare: – recuperabile

– parţial recuperabile

– irecuperabile