Prețuri și concurență

Preţul a ocupat şi ocupă un loc central în ansamblul teoriei şi practicii economice.Unii autori de tratate şi manuale au apreciat că preţul reprezintă noţiunea fundamentală a ştiinţei economice, respectiv a economiei politice. Încă de la începutul introducerii lui în limbajul economic, termenului i s-au atribuit cele mai variate sensuri. Dar, absolut toţi cei care şi l-au însuşit şi folosit au intuit faptul că preţul măsoară ceva. De pildă, încă în antichitate, Aristotel sublinia că “preţul exprimă echivalenţa a două bunuri diferite calitativ,adică valoarea lor de schimb”.

Preţul reprezintă raportul între două cantităţi de bunuri economice propuse la schimb sau, ceea ce este acelaşi lucru, cantitatea dintr-un bun care trebuie să fie dată în schimbul unei unităţi dintr-un alt bun (material sau serviciu, satisfactor sau prodfactor).

Preţul exprimă, în condiţiile actuale, cantitatea de bani pe care cumpărătorul o plăteşte în schimbul unei unităţi de bun economic, respectiv, el este expresia bănească a valorii de schimb pe care o încasează vânzătorul pentru o unitate din bunul tranzacţionat.

Prima încercare de a explica ştiinţific esenţa unică a preţului a fost făcută de clasicul Adam Smith.El a demonstrat ca pretul exprima munca incorporata in fiecare dintre bunurile ce se schimba.

Alţi economişti au afirmat ca la temelia pretului se afla raritatea.Pretul se formeaza in functie de raritatea bunului,cu cât bunul este mai rar, cererea pentru el fiind constantă sau în creştere, cu atât preţul lui este mai mare.

De asemenea ca si raritatea si utilitatea bunului este considerata o baza a pretului.Intensitatea utilitatii difera de la un consumator la altul,dintr-un loc la altul si de la o perioada la alta.

Unii autori care considera utilitatea marginala foarte importanta afirma ca pretul este determinat de utilitatea bunului cel mai

puţin dorit, de satisfacţia asigurată de consumul acelui exemplar care se află la marginea plăcerii indivizilor.

Multi alti autori au considerat ca de fapt baza pretului este venitul disponibil. J. M. Keynes a demonstrat că sporirea gradului de ocupare determină mărimea venitului disponibil, iar acesta, la rândul lui, stă la baza nivelului şi dinamicii preţului, a modificării lui.

FUNCTIILE PRETULUI

Pretul are cinci functii principale.Acestea sunt:

- Funcţia de transmitere a informaţiei privind evoluţia cerinţelor pieţei. Prin nivelul şi dinamica lor, preţurile constituie principalul mesaj prin care se semnalează producătorilor schimbările ce intervin în preferinţele consumatorilor, iar acestora din urmă li se arată modificările în condiţiile de producţie

- Funcţia de stimulare a intereselor agenţilor economici producători în direcţia creării bunurilor necesare oamenilor şi de calitatea apreciată de aceştia. Veniturile întreprinderilor, depinzând de mărimea preţurilor, acestea din urmă orientează activităţile economice spre acele ramuri şi sectoare în care prin preţ se încasează profituri relativ mari pe produs.

- Funcţia de recuperare a costurilor şi de recompensare a întreprinzătorilor, de distribuire a venitului în funcţie de activităţi. Prin încasarea preţului mărfii se creează premisele reluării activităţii economice pe aceeaşi scară sau pe scară mai mare. Cu cât preţul este mai mare, în raport cu costurile, întreprinzătorii au satisfacţia realizării unei activităţi eficiente.