Finanțe corporative - curs 10

1. Conceptul de globalizare

Una din problemele cele mai discutate şi disputate a devenit globalizarea . Se vorbeşte tot mai mult de globalizare în mediile economice, academice, în consiliile de administraţie, în şcolile din lumea întreagă.

Conceptul de globalizare este abordat în numeroase dezbateri internaţionale şi naţionale, fiind cu conotaţii specifice şi pentru România, aflată într-un proces de transformare în plan politic, economic şi social generate atât de tranziţia spre democraţie şi economia de piaţă, cât şi de tranziţia către economia concurenţială.

Termenul de globalizare apare pentru prima dată într-un dicţionar din anul 1961, fiind utilizat la început în studiile referitoare la firmele multinaţionale, desemnând un fenomen limitat, respectiv mondializarea cererii.

Termenul de globalizare s-a răspândit în zeci de limbi după 1980, însă disputele cu privire la globalizarea continuă şi astăzi în ceea ce priveşte definirea acestei noţiuni.

De fapt, globalizarea este un fenomen generat de viteza cu care se propagă noua tehnologie şi informaţia economică.

În literatura de specialitate se pot distinge cel puţin 5 definiţii în sens larg ale globalizării:

1. prima abordare privind globalizarea în termeni de internaţionalizare, fiind una din cele mai curente. Sfârşitul sec. al XIX-lea a fost martorul unor niveluri ale migraţiei a investiţiilor directe, a comerţului şi finanţelor transfrontaliere comparabile cu cele din prezent.

2. a 2-a abordare vede globalizarea ca o liberalizare, referindu-se la un proces de înlăturare a prestaţiilor impuse de autorităţi în calea schimburilor economice dintre ţări, în sensul creării unei economii mondiale deschise fără graniţe. Dovada globalizării poate fi găsită în luarea deciziilor cu privire la desfiinţarea:

- barierelor în calea comerţului exterior

- restricţiilor valutare;

- controlului capitalurilor;

- vizelor de călătorie.

3. a 3-a abordare o constituie universalizarea globalizării. În această accepţie, globalizarea se referă la procesul de răspândire a diferitelor obiecte , experienţă, descoperiri ştiinţifice în cadrul popoarelor din toate colţurile pământeşti.

4. a 4-a abordare se referă la occidentalizarea globalizării. Această abordare a rezultat în mod special din numeroasele analize ale imperialismului postcolonial încât globalizarea este asociată cu un proces de omogenizare, încât întreaga lume devine occidentală, modernă şi în particular americană.

5. a 5-a abordare vede globalizarea ca un proces care desfiinţează teritoriile, adică este un proces în care distanţele geografice au încetat să mai fie un factor determinant în stabilirea relaţiilor economice, politice şi social – culturale.

Definirea globalizării o găsim şi la economistul Friedman, care susţine că „globalizarea nu este o simplă tendinţă sau o fantezie, ci e mai degrabă un sistem internaţional , care are propriile legi şi propria ei logică de natură să influenţeze astfel direct sau indirect politica, mediul înconjurător, geopolitica sau economia fiecărei ţări de pe glob”.

Un alt economist, D. Korten, în editura Corporaţiile conduc lumea (1995), specifică un raport asupra marilor finanţe internaţionale, cum sunt: F.M.I., Banca Mondială, B.E.R.D. În această carte se mai spune că sistemul financiar aflat sub impactul globalizării devine tot mai vehement, afirmând că forţele unui sistem globalizat au transformat corporaţiile şi instituţiile financiare când va pune fenomene în instrumente ale unei tiranii de piaţă, ce se răspândeşte pe toată planeta ca un cancer”.

Galbrait consideră globalizarea ca un rezultat al internaţionalizării economiei naţionale, care generează economia mondială integrată coordonată de către guverne a.î. statul naţiune îşi păstrează autonomia.

După părerea mai multor economişti sau specialişti în relaţiile economice şi financiare internaţionale consideră că nu există încă o definiţie a globalizării într-o formă universal acceptată, deoarece globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă, atingând domenii diverse ale unei societăţi.

Pentru a demonstra că globalizarea a devenit o trăsătură semnificativă a societăţii contemporane, vor fi luate în calcul tipurile de activităţi transfrontaliere în viată socială, economică contemporană în următoarele direcţii:

1. comunicaţii , care cuprinde transportul aerian, telecomunicaţii, publicaţii globale, etc;

2. pieţe, care cuprind produse globale şi strategii globale de vânzare

3. producţia, care cuprinde lanţuri globale de producţie şi surse globale de factori de producţie

4. banii, care se referă la valute globale şi carduri bancare conectate la reţele globale de ATM

5. finanţele, care se referă la piaţa de schimb valutar globală sistem bancar global (depozite şi împrumuturi), obligaţiuni globale şi comerţul cu obligaţiuni, tranzacţii cu activităţi globale şi tranzacţii globale cu asigurări.

6. organizaţiile, care cuprind agenţiile guvernării globale, companiile globale şi alianţele strategice ale corporaţiilor globale.

7. conştiinţa, care se referă la concepţia despre pământ, simboluri globale, solidaritate globală.