Extras din curs
Între inputurile pe care se bazează orice organizaţie, resursele deţin o poziţie esenţială. Fără ele nu poate exista şi funcţiona nici o organizaţie. Cele patru categorii de resurse sunt: resursele umane, alcătuite din salariaţii şi conducătorii/patronii organizaţiei, resursele tehnico-materiale, reprezentate de materiile prime, materialele, maşinile, echipamentele şi utilajele, mijloacele de transport, etc. utilizate în cadrul organizaţiei, resursele informaţionale ce constau în totalitatea licenţelor, patentelor, softurilor, metodologiilor, tehnologiilor, instrucţiunilor etc. folosite în cadrul organizaţiei pentru a-şi desfăşura activităţile şi atinge obiectivele, şi, în sfârşit, resursele financiare care exprimă sub formă valorică ansamblul resurselor precedente, luând forma disponibilităţilor din cont, banilor în casă, creditelor, granturilor, plasamentelor, etc. pe care le are organizaţia.
Aceste patru categorii de resurse sunt complementare, se intercondiţionează şi se utilizează în comun, făcând posibilă derularea activităţilor, potrivit profilului organizaţiei, şi realizarea obiectivelor avute în vedere.
Resursele umane, alături de cele informaţionale, capătă din ce în ce mai multă importanţă, mai ales în contextul actualei revoluţii informaţionale şi al trecerii la economia bazată pe cunoştinţe.
Dezvoltarea teoriei şi practicii în domeniul managementului resurselor umane necesită, în primul rând, cunoaşterea şi înţelegerea rolului şi particularităţilor resurselor umane în cadrul organizaţiei.
- Resursele umane reprezintă organizaţia
- oamenii reprezintă o resursă comună şi totodată o resursă – cheie, o resursă vitală, de azi şi de maine, a tuturor organizaţiilor care asigură supravieţuirea, dezvoltarea şi succesul competiţional al acestora.
„Din ce în ce mai mult avantajul competitiv al unei organizaţii rezidă în oamenii săi.”
- fără prezenţa efectivă a oamenilor care ştiu ce, cand, şi cum trebuie făcut, este pur şi simplu imposibil ca organizaţiile să-şi atingă obiectivele.
- organizaţiile implică oameni şi în final depind de efortul oamenilor.
- esenţa oricărei organizaţii este efortul uman, iar eficienţa şi eficacitatea acesteia sunt influenţate în mare măsură de comportamentul oamenilor în cadrul organizaţiei.
- organizaţiile există deoarece oamenii, care reprezintă atat şanse cat şi provocări, lucrează împreună pentru realizarea obiectivelor organizaţionale în vederea propriilor obiective.
- Resursele umane reprezintă una din cele mai importante investiţii ale unei organizaţii ale cărei rezultate devin tot mai evidente în timp.
- Organizaţiile cheltuiesc sume importante cu angajaţii lor, iar datorită costurilor antrenate, nu numai remunerarea personalului, ci şi angajarea, menţinerea şi dezvoltarea personalului reprezintă unele dintre cele mai evidente investiţii în resursele umane
- Investiţia în oameni s-a dovedit a fi calea cea mai sigură de a garanta supravieţuirea unei organizaţii sau de a asigura competitivitatea şi viitorul acesteia.
„În noua societate informaţională capitalul uman a înlocuit capitalul financiar, ca resursă strategică”
- numeroşi specialişti în domeniul resurselor umane atrag de asemenea atenţia asupra necesităţii de a trata personalul ca fiind un capitol de investiţii pentru dezvoltarea ulterioară a organizaţiei.
- Resursele umane sunt primele resurse strategice ale organizaţiei.
- Resursele umane sunt unice în ceea ce priveşte potenţialul lor de creştere şi dezvoltare precum şi capacitatea lor de a-şi cunoaşte şi învinge propriile limite pentru a face faţă noilor provocări sau exigenţelor actuale şi de perspectivă.
- Resursele umane sunt singurele resurse capabile să producă şi să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziţia unei organizaţii.
- Oamenii sunt resursele active ale organizaţiei, deoarece potenţialul lor experienţa şi pasiunea oamenilor, iniţiativele şi dezvoltarea lor contribuie activ la creşterea eficienţei şi eficacităţii angajaţilor.
- Resursele umane sunt singurele resurse inepuizabile de creativitate, de soluţii şi de idei noi, originale şi valoroase
Preview document
Conținut arhivă zip
- Introducere in Managementul Resurselor Umane.doc