Extras din curs
1. Esenţa ştiinţei managementului
Managementul firmei rezidă în studierea proceselor şi relaţiilor de management din cadrul lor, în vederea descoperirii legităţilor şi principiilor care le guvernează şi a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici şi modalităţi de conducere, de natură să asigure obţinerea şi creşterea competitivităţii.
Esenţa ştiinţei managementului o reprezintă studiul relaţiilor şi principiilor de management.
• procesul de management al firmei constă în ansamblul fazelor, în procesele prin care se determină obiectivele acesteia şi ale subsistemelor sale, resursele şi procesele de muncă necesare realizării lor şi executanţii acestora, prin care se integrează şi controlează munca personalului folosind un complex de metode şi tehnici în vederea îndeplinirii cât mai eficiente a raţiunilor care au determinat înfiinţarea respectivei organizaţii;
• relaţiile de management pot fi definite ca raporturile care se stabilesc între componenţii unei organizaţii şi între aceştia şi componenţii altor sisteme, în procesele previzionării, organizării, coordonării, antrenării şi control-evaluării activităţilor firmei.
2. Funcţiile managementului firmei
Având în vedere natura sarcinilor implicate de desfăşurarea lui şi modul de realizare, procesul de management se poate partaja în următoarele 5 funcţii: previziune, organizare, coordonare, antrenare şi evaluare-control.
- Funcţia de previziune constă în ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se determină principalele obiective ale firmei şi componentelor sale, precum şi resursele şi principalele mijloace necesare realizării lor.
- Funcţia de organizare desemnează ansamblul proceselor de management prin intermediul cărora se stabilesc şi delimitează procesele de muncă fizică şi intelectuală şi componentele lor (mişcări, timpi, operaţii, lucrări, sarcini, etc.), precum şi gruparea acestora pe posturi, formaţii de muncă, compartimente şi atribuirea lor personalului, corespunzător anumitor criterii manageriale, economice, tehnice şi sociale, în vederea realizării în cât mai bune condiţii a obiectivelor previzionate.
- Funcţia de coordonare constă în ansamblul proceselor de muncă prin care se armonizează deciziile şi acţiunile personalului firmei şi ale subsistemelor sale, în cadrul previziunilor şi sistemului organizatoric stabilite anterior.
- Funcţia de antrenare încorporează ansamblul proceselor de muncă prin care se determină personalul firmei să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor previzionate, pe baza luării în considerare a factorilor care îl motivează.
- Funcţia de evaluare-control poate fi definită ca ansamblul proceselor prin care performanţele firmei, subsistemelor şi componenţilor acesteia sunt măsurate şi comparate cu obiectivele şi standardele stabilite iniţial, în vederea eliminării deficienţelor constatate şi integrării abaterilor pozitive.
În practică, procesul de management trebuie abordat în ansamblul său, tratând funcţiile conducerii în strânsa lor interdependenţă, pentru că:
• funcţiile managementului se întrepătrund organic, ceea ce face ca ignorarea uneia/unora dintre ele să se reflecte prompt şi substanţial în diminuarea calităţii şi, implicit, a eficacităţii ansamblului proceselor manageriale;
• firma asupra căreia se exercită are un caracter sistemic, astfel încât orice deficienţă la nivelul conducerii se reflectă în scăderea profitabilităţii activităţilor respectivului agent economic.
Fig. 2. Model simplu input-output: firma ca sistem deschis
3. Principiile sistemului de management
La baza conceperii şi exercitării managementului firmelor se află un ansamblu de principii generale – care exprimă nivelul de dezvoltare al ştiinţei managementului şi fundamentele teoretice preconizate pentru modelarea de ansamblu a sistemelor de management ale firmelor, alcătuind împreună un sistem a cărui cunoaştere şi aplicare este indispensabilă pentru toţi managerii şi pentru personalul de specialitate implicat în managementul activităţilor agenţilor economici – şi specifice – diferitelor componente majore ale sistemului de management: structura organizatorică, subsistemul informaţional, etc.
Preview document
Conținut arhivă zip
- BIBLIOGRAFIE.doc
- tema 1.doc
- tema 2.doc
- tema 3 strategia.doc
- tema 4 sist. decizional - curs.doc
- tema 5 sist. informational - curs.doc
- tema 6 organizarea firmei - curs.doc
- tema 7 sisteme, metode, tehnici -curs .doc
- tema 8 mru - curs .doc
- tema 8-1 cultura organizationala.doc
- tema 9 bis Mg. si leadership.doc
- tema 9 managerii si leadershipul - curs .doc