Management Strategic

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE MANAGEMENT STRATEGIC

Una dintre caracteristicile definitorii ale societăţii contemporane este schimbarea în sens general, manifestată pe toate planurile activităţii umane. Ea afectează în mod direct desfăşurarea activităţilor organizaţiilor economice obligate să se reorganizeze frecvent, să se adapteze continuu pentru a face faţă schimbărilor produse în interiorul lor şi în mediul lor de acţiune şi determinate în principal de progresul ştiinţific şi tehnic actual, de competiţia acută manifestată la nivel naţional şi mondial, de modificarea nevoilor şi gusturilor oamenilor dar şi de tendinţele din economie şi societate.

1.1. Definirea managementului strategic

Managementul strategic este una dintre formele de conducere moderne, axată pe schimbările şi modificările ce trebuie operate în cadrul organizaţiei şi în interacţiunile acesteia cu mediul în care funcţionează, pentru a evita producerea unor situaţii în care bunuri şi servicii oferite de organizaţie, fabricaţia şi vânzarea acestora, întreaga activitate desfăşurată să devină depăşite, în neconcordanţă cronică în raport cu schimbările produse.

Managementul strategic şi-a făcut intrarea “oficială“ în lumea specialiştilor în management în anul 1973, cu ocazia primei conferinţe internaţionale asupra managementului strategic organizată de I. Ansoff la Universitatea Vanderbilt, el neavând o semnificaţie precisă acceptată universal. Ca sursă a dezvoltării firmei, managementul strategic reprezintă potrivit definiţiei lui I. Ansoff1 o îmbogăţire a conceptului de planificarea strategică în mai multe privinţe. Managementul strategic nu se mai prezintă ca un proces de formare a strategiei suprapus sistemului de gestiune existent în firmă, ci ca un mod particular de gestiune a acesteia, vizând asigurarea unei “cuplări” strânse între strategia globală şi politicile operaţionale.

C. Russu defineşte managementul strategic ca un proces prin care managementul de vârf al organizaţiei determină evoluţia pe termen lung şi performanţele acesteia, asigurând formularea riguroasă, aplicarea corespunzătoare şi evaluarea continuă a strategiei stabilite.

Alte definţii sunt mai analitice. După R. Daft managementul strategic reprezintă setul de decizii şi acţiuni folosit pentru formularea şi implementarea strategiilor şi planurilor, set care poate deveni o bună corelaţie din punctul de vedere al competitivităţii, între organizaţie şi mediul său, care să permită îndeplinirea obiectivelor organizaţionale.

Managementul strategic cuprinde, de asemenea, activităţi asociate deciziilor, precum planificarea, inclusiv stabilirea scopurilor şi a obiectivelor precum şi eşalonarea în timp a realizării lor. Managementul strategic este procesul folosit în firmele moderne pentru a ajuta managerii să răspundă unor întrebări “strategice”, precum: Unde se află organizaţia?, Încotro trebuie să se îndrepte?, Ce schimbări şi ritmuri există în mediul ambiant al firmei şi cu ce ritm se produc?, Ce curs de acţiune poate ajuta firma în îndeplinirea obiectivelor şi scopurilor sale?. Din acest punct de vedere, astăzi complexitatea şi sofisticarea proceselor decizionale din organizaţiile moderne impune existenţa managementului strategic. De fapt, conducerea variatelor şi multiplelor activităţi interne este o parte din responsabilitatea managementului modern. Mediul extern al firmei impune un alt set de factori provocatori: este vorba de mediul extern imediat format din concurenţi, furnizori, clienţi, ale căror inexplicabile preferinţe trebuie anticipate sau de agenţii guvernamentale care monitorizează respectarea legislaţiei. La crearea climatului în care există şi se dezvoltă afacerea contribuie şi mediul extern îndepărtat: acesta conţine condiţiile economice, socio-culturale, tehnice şi tehnologice, priorităţi politice, ecologice şi legislative, fiecare dintre acestea fiind necesar să fie anticipate, monitorizate şi încorporate în deciziile managementului superior. Aceste influenţe sunt subordonate unor consideraţii majore care apar în procesul decizional, adică multiplele obiective ale stakeholderilor implicaţi în afaceri: proprietari, acţionari, management, salariaţi, bancheri, sindicate, administraţii.

Luarea în considerare a acestor interese afectează abilitatea companiei de a se dezvolta în mod profitabil şi proiectarea optimă a proceselor de management strategic pentru a permite poziţionarea corespunzătoare a firmei în mediul concurenţial. Teoretic, este posibilă orice poziţionare, deoarece procesele de management strategic permit anticiparea cu acurateţe a schimbărilor de mediu şi pregătirea pentru studierea reacţiilor la cererile neaşteptate sau concurente.

Dezvoltarea semnificativă a proceselor de management strategic începută în anii ’70, sub formă de “planificare pe termen lung”, “planificare, programare, bugetare”, s-a accentuat datorită influenţei mediului extern şi a mediului intern în formularea şi implementarea strategiilor şi planurilor. Această abordare este astăzi cunoscută sub denumirea de management strategic şi presupune acordarea unei atenţii deosebite în nouă arii de interes:

1. stabilirea misiunii firmei, inclusiv declararea scopurilor şi a filosofiei organizaţiei;

2. dezvoltarea unei imagini a firmei, care să reflecte condiţiile interne ale acestea;

3. evaluarea mediului extern al firmei, în sensul cunoaşterii factorilor competitivi şi a celor contextuali;

4. analiza posibilelor opţiuni rezultate din compararea profilului firmei cu cerinţele mediului extern;

5. stabilirea unui set de obiective pe termen lung şi formularea strategiei generale, ambele fiind necesare pentru îndeplinirea scopurilor propuse;