Metode Generale de Management

1.Definiţii-sistem, metodă, tehnică

Realizarea unui management dinamic şi previzional presupune modificarea atitudinii managerilor în sensul reconsiderării problemelor strategice şi găsirea celor mai potrivite soluţii de transpus în practică.

Sistemele, metodele şi tehnicile de management reprezintă instrumentele aflate la dispoziţia decidenţilor în vederea realizării obiectivelor propuse.

Sistemul de management poate fi definit ca un ansamblu coerent de elemente: principii, reguli, metode, proceduri decizionale, organizatorice, informaţionale etc., prin intermediul cărora se asigură modelarea şi exercitarea într-o manieră specifică a totalităţii sau a celei mai mari părţi a funcţiilor procesului de management pt. o firmă în ansamblul său ori pt. principalele componente, în vederea sporirii profitabilităţii economice.

Elementele componente ale sistemului de management poartă denumirea de subsisteme, între acestea există legături de intercondiţionare de tip cauză-efect. Acestea determină ca orice modificare a unuia sau a mai multor elemente,a uneia sau a mai multor legături atrage după sine modificarea altor elemente şi legături,fără să fie afectate toate elementele şi legăturile sistemului.

În practică, sistemul de management are o sferă largă de cuprindere,de regulă, priveşte activitatea de ansamblu a unităţii sau un grup de funcţii ale managementului.

Metoda de management reprezintă un ansamblu de principii, tehnici, procedee şi instrumente care indică maniera în care se desfăşoară anumite funcţii ale managementului (asigurând rezolvarea corectă a problemelor care decurg din acele funcţii) în vederea realizării obiectivelor organizaţiei. Pt. a găsi modalitatea de soluţionare a problemelor unei funcţii, exprimată prin principii şi reguli, metoda se asociază cu tehnici, procedee şi instrumente.

Metoda de management acordă o atenţie deosebită imaginaţiei constructive, posibilităţii de aplicare în mod creator a unor procese, studii de caz etc.,la condiţiile concrete din fiecare unitate economică.

Tehnica de management cuprinde un ansamblu de reguli specifice, procedee şi instrumente prin care se soluţionează concret problemele ce decurg din funcţiile conducerii.

O tehnică poate fi utilizată în cadrul mai multor metode de management.Aplicarea uneia sau a mai multor tehnici în procesul de management contribuie la obţinerea unor rezultate de producţie şi economice superioare,fără să modifice sistemul de relaţii organizatorice

existente în unitatea economică.

O anumită metodă de management aplicată într-o unitate economică solicită ca toţi sau aproape toţi managerii să folosească procedeele şi tehnicile specifice acesteia, pentru a se putea cuantifica rezultatele şi stabili efectele economice obţinute în urma aplicării ei.

Caracteristica esenţială prin care se delimitează o metoda de o tehnica de management constă în faptul că aplicarea unei metode presupune schimbări mai mult sau mai puţin esenţiale în sistemul de relaţii organizatorice din unitate. Practicarea uneia sau mai multor tehnici de management nu influenţează sistemul relaţiilor organizatorice din unităţile economice.

2.Metode generale de management

Metodele generale de management sunt cele care vizează ansamblul procesului de conducere sau mai multe funcţii ale managementului.

Obiectivele generale privesc următoarele domenii considerate cheie:

-Situaţia pieţei

-Inovaţia

-Productivitatea

-Performanţele si atitudinile lucrătorilor

-Resursele financiare şi umane

-Performanţa si perfecţionarea conducătorului

-Reacţia publicului

Exprimarea obiectivelor se recomandă să se facă în cifre (cuantificare) după o amănunţită analiză a punctelor „tari” şi „slabe” din întreprindere sau compartimente şi a mediului înconjurător.

Metodele generale de management sunt următoarele:

-Management prin obiective(MPO)

-Management prin exceptie(MPE)

-Management prin proiecte

-Management pe produs

-Management prin bugete

-Management participativ

2.1.Management prin obiective

-Conceput in SUA, in perioada postbelică (1954) de către Peter Druker

-Sistemul de management cel mai frecvent folosit.

„Cel mai mare avantaj al managementului prin obiective este probabil, acela că face posibil pentru un conducător controlul propriei performanţe"

-Se bazează aproape în exclusivitate pe exercitarea autorităţii şi pe controlul ierarhic

Premisa: eficacitatea unei organizaţii depinde de întrepătrunderea obiectivelor sale cu obiectivele subsistemelor

-Corelare strânsă OBIECTIVE – REZULTATE – RECOMPENSE / SANCŢIUNI.

Managementul prin obiective poate fi definit ca un proces în care conducătorii superiori şi cei subordonaţi lor identifică împreună ţelurile organizatorice comune, definesc domeniul major al responsabilităţilor individuale ale fiecăruia dintre ei, precizează rezultatele aşteptate şi folosesc măsurile pe care le intreprind doar ca ghid pentru unităţile operative, fixând contribuţia fiecărui compartiment şi a membrilor acestora.

„Managementul prin obiective” poate fi definit ca un sistem de conducere bazat pe determinarea riguroasă a obiectivelor până la nivelul executanţilor, care participă nemijlocit la stabilirea lor şi pe corelarea strânsă a recompenselor şi a sarcinilor, cu nivelul realizării obiectivelor prestabilite.

Metoda prevede:

- stabilirea unor obiective realiste - cuantificabile;

- identificarea factorilor care îngreunează atingerea acestora, a măsurilor pt. eliminarea lor;

- evaluarea periodică a rezultatelor obţinute în vederea stabilirii de noi obiective.

Pt. a înţelege mecanismul metodei de conducere pe bază de obiective e necesar să se precizeze cu claritate noţiunea de obiectiv:

-trebuie să se se facă deosebirea între obiectiv şi sarcină

ex: conducător de secţie – cooerdonarea procesului de producţie (=sarcina); asigurarea fabricării produsului (obiectivul)

-trebuie să se cunoască deosebirile dintre obiectiv şi indicator de plan:

-obiectivele constituie ţeluri ale întreprinderii sau ale compartimentelor, în timp ce indicatorii de plan sunt sarcini, iar planul în ansamblu un instrument al conducerii;

-obiectivele sunt deziderate complexe, care permit toleranţe, pe când indicatorii de plan sunt cifre absolut obligatorii de îndeplinit;

-obiectivele sunt în număr mai limitat, pe domenii cheie, în comparaţie cu indicatorii de plan care sunt numeroşi, aceeaşi activitate putând fi măsurată cu ajutorul mai multor indicatori.

-în timp ce obiectivele se stabilesc pe cale participativă, prin consens, indicatorii de plan derivă în principal din defalcarea pe linie descendentă a sarcinilor de plan.