Creația ca taină euharistică

Introducere

În lucrarea de față intitulată Creația ca euharistie, am abordat-o din punct de vedere interdisciplinar. În primul rând, așa după cum ne arată și titlul am repus problema creației, dar nu din punct de vedere al evoluționismului științific, care determină în majoritatea cazurilor lucrările de specialitate asupra acestui subiect, ci al creaționalismului biblic. Astfel, am utilizat la bază a argumentației, izvoarele biblice, sursele patristice și contribuțiile teologiilor ortodocși.

Teologia ortodoxă contemporană a fost și este preocupată de problema lumii ca și creație a lui Dumnezeu. Această preocupare nu este una strict teoretică, căci sublinierea calității lumii de a fi creație a lui Dumnezeu ridică în mod absolut necesar și problema responsabilității omului creat după chipul lui Dumnezeu, față de această creație. Acestea sunt aspecte teologice care rămân încă valide pentru teologii zilelor noastre la nivel personal și social-comunitar.

Lucrarea de față este structurată pe trei capitole precedate de concluzii și bibliografie. Dimensiunea capitolelor este diferită în funcție de numărul surseor pe care le-am avut la dispoziție. La Capitolul I Creația ca act liturgic al lui Dumnezeu am dezvoltat subiectul creația în raport cu actul liturgic săvârșit prin sacrificarea lui Iisus Hristos.

În Capitolul II Creația în raport cu problemele eco-teologiei și cu misiunea Bisericii , care au existat atât în trecut, cât și în prezent. De asemenea, am reliefat misiunea Bisericii în rezolvarea unor astfel de probleme. În Capitolul al III-lea Împărăția lui Dumnezeu, scopul întregii creații am încercat să aduc în prim plan rolul lui Dumnezeu în societatea noastră, dar și importanța odată cu trecerea oamenilor la neființă.

Sfânta Euharistie reprezintă Taina prin care sub chipul pâinii și a vinului se împărtășesc credincioșilor însuși Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, spre iertarea tuturor păcatelor spre viața de veci. Astfel, Sfânta Euharistie are caracter dublu, atât de Taină, cât și de jertfă. ”Omul credincios aspiră spre unitatea sau spre relația cu o persoană în care are unitate cu toții. Dumnezeu vrea și El să realizeze această unitate întâlnindu-se și împlinindu-se voința divină de unificare cu noi și setea omenească cu toți în centrul unificator divin al tuturor” .

Pentru că incapabilitateaomului contemporan de a analiza creația ca Euharistie se datorează și metodelor teologice, în care propun divizări și analize metodice, dar de cele mai multe ori, rupte de realitatea care ne-a fost transmisă de către Sfinții Bisericii. Poate dintr-o altă perspectivă vom învăța că astăzi exista o necesitate mai mare de a face recurs la izvoare, la reponse ad fontem.

Creația ca euharistie reprezintă tema fundamentală a mai multor Sfinți Părinți. Astfel, ea se reduce la modul transformării optice al consumismului al împărtășirii permanente de creație, ca dar al lui Dumnezeu. De altfel, creația nu poate fi opusă Euharistiei, pentru că în Euharistie se aduc daruri din darurile creației, primite de la Dăruitorul suprem .

Creația reprezintă termenul potrivit teologiei creștine, ce semnifică începutul unde universul este opera unei voințe personale concrete, că este un act de liberă voință al lui Dumnezeu. Potrivit opiniei Sfântului Atanasie, creația înseamnă distincția între Dumnezeu și Ființa Sa cu totul transcendentă și lucrarea Lui, ad extra, iar nu în Ființa Sa ad intra. Crearea din nimicc ex nihilo este corectă din punct de vedere matematic, Hartle și Hawking au susținut teoria fizico-matematică a apariției universului din nimic. În prezența unei energii destul de mari conferă oportunitatea apariției din vid a substanței.

Creața va fi mediul acelei comuniuni supreme cu Dumnezeu și în același timp depășită, uitată, absorbită în privirea față către față a subiectului lui Hristos de către subiectele umane, ce se vor privi cu o iubire nesățioasă. Căci pentru cei ce privesc cu iubire, toate se uită, toate par a fi dispărut, deși dacă n-ar fi ambianța lor, nu s-ar putea privi și nu s-ar menține ca ființe deosebite.

Euharistia implică strădanie și renunțare. Participarea comună la Liturghie presupune o educație a participanților, în sens spiritual, moral și ecologic cu privire la natură, comunitățile monastice și bisericești, regulile interne de organizare a acestora, atitudinea față de monumentele istorice și monumentele naturii, materia oferită spre sfințire și dăruire, altfel pierde dimensiunea spirituală. Omul pătrunde sensul duhovnicesc al creației, este conștient de obligația de a respecta viața sub toate aspectele ei ca dar al lui Dumnezeu și caută să ajungă la comuniunea cu Dumnezeu cu sine și semenii.

În liturghie, întâlnirea cu alți oameni, închinarea, ascultarea cuvântului evanghelic creează un sens al sacralității materiei. Educația pentru euharistie poate fi alternativa viabilă față de tentațiile lumii moderne marcată de violență, indiferența comunitară și hedonism.

Tainele în sens restrâns primite în cursul vieții pământești, reprezintă această împărtășire de viața dumnezeiască din Hristos, a celor ce cred în El și întrucât această împărtășire de Hristos e cunoscută prin credința, nu prin vedere, elementele ale creației desemnate de El.

Sfântul Atanasie cel Mare este primul care face în mod clar, deosebirea între nașterea ființială a Fiului din Tatăl, pe de o parte și crearea din voință a lumii pe de altă parte.Deci lumea nu este o emanație a naturii sau a ființei lui Dumnezeu,ci expresia voinței libere a Lui, care a creat totul din nimic.

Pe lângă expresia din nimic, ex nihilo, tradiția patristică cunoaște și o altă formulare mult mai veche, din neființă. Prima expresie, ex nihilo vrea să evidențieze faptul că materia din care a fost creată lumea, inclusiv omul, nu este o materie preexistentă momentului și nici nu este una ce provine sau evoluează din ceva, ci este din nimic. A doua expresie din neființă vrea să accentueze și altceva, anume că lumea nu este din ființa lui Dumnezeu, ci din neființă, nu din ceva ce există prin sine, ci prin lucrarea exterioară a unei ființe: Dumnezeu.