Măsurarea și evoluția inflației în România

Economia naţională reprezintă cadrul fundamental de dezvoltare şi afirmare economico-socială a popoarelor. Privind aceste economii ca entităţi bine conturate, acăror dezvoltare presupune stabilirea unor rapoarte economice optime, nu putem neglija fenomenele monetare, deoarece moneda este ea însăşi o entitate importantă.

Inflaţia – acest nou mod de viaţă a secolului nostru, cum au mai denumit-o uniiautori – reprezintă un fenomen deosebit de complex. Fiind prezentă în cele mai adânciresorturialeeconomieicontemporane,eaafectează,într -unfelsaualtulîntregul mecanismdefuncţionareaacesteia.

Întrebarea “ce este inflaţia?” pe care nu numai din curiozitate ne-o punem fiecare dintre noi este firească, văzând că banii noştri se devalorizează de la o zi la alta. Deşi dispunem aparent de bani mai mulţi, cumpărăm mai puţine mărfuri, în fine, vedem că salariul creşte pe hârtie însă, în realitate el scade. Specialiştii din domeniul economiei,atât teoreticienii cât şi practicienii, au încercat să elucideze conţinutul principal al acestui concept, dar au dat răspunsuri diferite, de multe ori chiar contradictorii. Aceştia au abordat fenomenul din diferite puncte de vedere. Etimologic, termenul “inflaţie” provine din latină: “inflaţia” (inflare) însemnând “umflătură”, respectiv “a umfla”, unii autori traducându-l şi prin “creştere”. Ce fel decreştere însă, pentru că în economie, nu orice sporire cantitativă sau calitativă estedăunătoare. La prima vedere, această “creştere” ar trebui să prezinte cel puţin douăcaracteristici: pe de o parte, ea ar trebui să fie anormală, iar, pe de altă parte, să constituieun neajuns particular al activităţii economice.

Astfel, potrivit unui mare număr de economişti inflaţia este privită ca fiind“creşterea cantităţii banilor de hârtie într-o ţară peste nevoile circulaţiei”. Pentru început, definiţia pare a fi atrăgătoare. Cu toate acestea ea este incompletă. Masa monetară nu este alcătuită numai din bancnotele aflate efectiv în circulaţie. Alături de acestea, distingem o mare cantitate de bani de cont. Banii de cont au fost întotdeauna preferaţi banilor reali, lichizi, pentru că au o viteză de rotaţie mai mare şi o siguranţă mai mare, care în nici un caz nu poate fi neglijată în afacerile economice. Economia de piaţă preferă şi ea decontările fără numerar din motive operaţionale, deci poate fi definită inflaţia numai pe baza circulaţiei banilor de hârtie? În prezent, nimeni nu se mai îndoieştede faptul că banii aflaţi în conturile bancare curente ale agenţilor economici sunt bani în adevăratul sens al cuvântului, ei putând fi transformaţi în orice moment, printr-o simplă dispoziţie a titularului, în bani în numerar, în lichidităţi reale. Deci inflaţia nu mai poate fipusă numai pe seama creşterii emisiunii banilor de hârtie, ci ea trebuie legată, mai ales,de întreaga masă monetară existentă în economie.

Tipuri de inflaţie:

- Inflaţia târâtoare (moderată), în cadrul căreia creşterea preţurilor nu depăşeştecirca 3 – 4% pe an. Este fenomen care se manifestă de regulă, ca reflex al politicilor destabilizare. Aceasta atrage după sine o depreciere monetară lentă, disimulată, fără seisme economice de amploare, dar cumulativă, în sensul că treptat, poate alimenta unele dezechilibre aparent nealarmante, însă, care cu timpul, pot deveni periculoase.

- Inflaţia deschisă, cu ritmuri medii anuale de până la 10%, dar superioară celei de 3%. Evoluţia economiei devine preocupantă pentru toate categoriile de agenţi economici.În ţările dezvoltate, ea se manifestă doar episodic, fiind însă doar un criteriu de performanţă pentru ţările slab dezvoltate şi în tranziţie de la sistemul de comandă la celconcurenţial. Când se constată prezenţa sa în economie, sunt pregătite pentru a fi puse înaplicare măsuri şi programe antiinflaţioniste pentru a proteja populaţia de unele efecte negative.

- Inflaţia galopantă este inflaţia care conduce la dublarea preţurilor în decurs de unan, expresie şi sursă a unor dezechilibre în economie. Prezenţa unei astfel de inflaţii presupune indexarea contractelor cu indicele preţurilor sau printr-o valută considerată relativ stabilă. Moneda naţională cunoaşte o pierdere rapidă a valorii economice (puteriide cumpărare), rata dobânzii creşte rapid, viteza de rotaţie a banilor se accelerează,posesorii acestora ajung să păstreze asupra lor doar cantitatea de bani strict necesară tranzacţiilor cotidiene.

- Hiperinflaţia, când ne confruntăm cu o creştere a preţurilor ameţitoare; cererea demonedă naţională scade considerabil, o parte importantă din tranzacţii efectuându-se sub formă de troc modern (barter) sau în monedă alternativă; preţurile relative devin deosebit de instabile, iar salariul real al unei personae se reduce lunar cu circa 30%. Este produsul unor schimbări radicale în viaţa politică şi economică a ţărilor în cauză.

În legătură cu tipurile inflaţiei în raport de intensitatea acesteia,literatura economică abordează şi problema creşterii economice.creştere economică neinflaţionistă – caracterizată printr-o dinamică relativ înaltă acreşterii economice şi o inflaţie târâtoare. Se apreciază că inflaţia târâtoare este un factor stimulativ pentru creşterea economică: în perspectiva unei creşteri moderate şi stăpânite apreţurilor sunt impulsionate investiţiile în procesele de modernizare şi retehnologizare ceea ce asigură creşterea PIB şi PNB real, în special pe seama sporirii eficienţei utilizării factorilor de producţie.creşterea economică inflaţionistă - relevă că dinamica creşterii econmice estedepăşită de rata inflaţiei; PNB şi PIB real se reduc.

Având în vedere că, în prima fază a inflaţiei adică a inflaţiei târâtoare, s-ar crea un climat favorabil creşterii economice, întrucât, în acest caz, producţia ar fi stimulată ca urmare a expansiunii monetare, bineînţeles în anumite limite considerate rezonabile din punct de vedere economic, i-a determinat pe unii economişti să vorbească despre o aşa-numită inflaţie necesară, sau de o creştere minimă acceptabilă a indicelui general al preţurilor. Această idee este de provenienţă keynesistă. Se ştie că John M. Keynes asusţinut în lucrările sale teza potrivit căreia între creşterea economică şi nivelul inflaţieiexistă o anumită legătură