Euro - Avantaje și Dezavantaje

1. Efectele introducerii monedei euro

1.1 Lansarea monedei Euro

Introducerea monedei EURO în calitate de principal pilon al Uniunii Monetare Europene, alături de Banca Centrală Europeană și de politicile monetare unice sunt rezultatul unui proces de integrare pe plan monetar din cadrul Comunității Europene care a inceput cu prevederea din Tratatul de la Roma prin care se cerea coordonarea politicilor monetare și a continuat cu instituirea “șarpelui monetar” și a Fondului European de Cooperare Monetară (FECOM).

Un moment semnificativ pe planul cooperării monetare a țărilor din Comunitatea Economică Europeană îl constituie funcționarea Sistemului Monetar European de la 13 martie 1979 care urmărea asigurarea stabilității cursurilor de schimb și inițierea unor mecanisme de intervenție ale băncilor central și de cooperare monetară și crearea unei unități monetare de cont și de rezervă (E.C.U.).

Jaloanele procesului de integrare monetară europeană finalizat prin introducerea euro au fost puse de Planul Delors, publicat de Comisia Europeană în 12 aprilie 1989.

Prin Tratatul de la Maastricht, inspirit de Planul Delors, s-a stability că uniunea economică și monetară va fi create în trei etape:

Prima etapă, derulată până la 1 ianuarie 1994, considerată etapa de pregătire, presupunea:

Întărirea uniunii economice prin măsuri de desăvârșire a pieței unice interne;

Dezvoltarea coordonării politicilor economice;

Extinderea la toate monedele țărilor cumunitare a mecanismului sistemului monetar european și lărgirea rolului ECU;

Negocierea și aprobarea Tratatului Uniunii Europene;

În a doua etapă, între 1 ianuarie 1994 și 31 decembrie 1996, a fost înființat Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt, care va deveni, de la 1 iunie 1998, Banca Centrală Europeană. IME a conturat viitoarea politică monetară unică și a pregătit din punct de vedere tehnic trecerea la uniunea monetară.

În această a doua fază s-au luat măsuri pentru întărirea piței unice interne, a ajutoarelor structural și a politicii de concurență, pentru lărgirea regulii majorității în privința deciziilor de orientare a politicilor economice și a regulilor referitoare la amploarea deficitelor bugetare.

A treia etapă, prevăzută initial să se desfășoare între 1997 și 1999, a fost decalată cu doi ani. Conform acordului prealabil, analizând lista țărilor care îndeplineau criteriile de convergență, Consiliul European urma să constate dacă șapte țări comunitare sunt pregătite să treacă la a treia etapă începând cu 1 ianuarie 1997. La 16 decembrie 1995, în cadrul Consiliului European de la Madrid, s-a hotărât ca stadiul al treilea al UEM să înceapă la 1 ianuarie 1999.

În etapa a treia au fost fixate irevocabil paritățile între monedele țărilor care urmau să facă parte din uniunea monetară, iar Banca Centrală Europeană definitivează politica monetară comună pentru viitoarea zonă euro.

1.2 Caracteristicile monedei euro

La 15 iulie 1997 a fost luată decizia utilizării unei prescurtări oficiale pentru euro, “EUR”, aceasta fiind înregistrată la Organizația Internațională pentru Standardizare. Tot atunci a fost ales ca symbol official caracterul €, cele două linii paralele dorindu-se să sugereze stabilitatea monedei euro.

Tot în anul 1997 au fost definitivate denominările și specificațiile tehnice ale monedelor euro (diametru, greutate, culoare, compoziție etc.), urmărindu-se pe de o parte recunoașterea monedelor de către echipamentele și sistemele existente, și pe de altă parte evitarea, pe cât posibil, a falsificărilor.

1.3 Etapele introducerii euro

Moneda unică a fost introdusă în trei etape distincte:

Prima etapă (2 mai 1998 – 1 ianuarie 1999) a debutat cu reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, când au fost selectate, dintre cele 15 țări UE, doar cele care îndepineau criteriile de convergență.

În urma evaluărilor, 11 țări au trecut la faza a doua: Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania. Danemarca, Marea Britanie și Suedia au preferat până în prezent să se mențină în afara zonei euro, deși s-ar fi încadrat încă de la început în restricțiile impuse de Tratatul de la Maastricht.

La 1 iulie 1998 Institutul Monetar European a fost înlocuit de Banca Centrală Europeană, sistemele legale naționale au fost adaptate pentru a permite circulația noii monede și s-au pregătit din punct de vedere tehnic primele emisiuni de bancnote și monede euro.