Gestiunea financiară a întreprinderii

Analiza lichiditate-exigibilitate, numita in practica tarilor occidentale analiza patrimoniala, se sprijina pe de o parte pe conceptia patrimoniala a întreprinderii iar pe de alta parte pe criteriile de clasificare a posturilor bilantiere.

Gruparea posturilor din bilantul contabil, in vederea analizei financiare, are la baza criteriile de lichiditate-exigibilitate.

Elementele de activ sunt structurate in functie de cresterea gradului de lichiditate (posibilitatea de a fi transformate in bani) începând din partea de sus a activului bilantier. Astfel, in activ se vor înscrie mai întâi elementele cele mai putin lichide, respectiv imobilizarile numite si nevoi sau întrebuintari permanente datorita rotatiei lente a capitalurilor investite.

Se scriu apoi activele circulante, având un grad de lichiditate mult mai mare decât imobilizarile, motiv pentru care sunt numite si nevoi sau întrebuintari temporare.

Pentru a determina mijloacele de exploatare mai mare de un an, se porneste de la activul imobilizat al bilantului contabil, care este modificat prin:

- eliminarea (scaderea):

- activelor fictive (cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare-dezvoltare) care nu au valoare economica;

- imobilizarilor financiare care ajung la scadenta pana la sfârsitul anului, fiind transferate la mijloace cu durata de exploatare mai mica de 1 an.

- adaugarea:

- activelor circulante si conturilor de regularizare din bilantul contabil, a caror scadenta este peste un an.

Pentru a determina (calcula) mijloacele cu durata de exploatare mai mica de un an, se porneste de la activul circulant al bilantului contabil, care este modificat prin:

- eliminarea activelor si a conturilor de regularizari a caror scadenta este peste 1 an;

- adaugarea imobilizarilor financiare ce ajung la scadenta pana la sfârsitul anului.

Elementele de pasiv sunt structurate dupa gradul crescator de exigibilitate (însusirea lor de a deveni scadente la un anumit termen). Astfel, se vor înscrie mai întâi capitalurile proprii, provenite de la asociati, apoi cele din reinvestiri ale acumularilor anterioare (rezerve, profit nerepartizat) cat si din surse publice (subventii, provizioane reglementate si alte fonduri). Practic aceste resurse nu au o anumita scadenta, deci nu sunt exigibile (decât in situatii extreme, de faliment) si de aceea se mai numesc si resurse permanente sau capitaluri permanente.

Datoriile pe termen lung înscrise in categoria resurselor permanente sunt împrumuturile pe termen lung si mediu cu scadenta mai îndepartata (mai mare de 1 an).

Datoriile pe termen scurt regrupeaza ansamblul datoriilor cu scadenta mai mica de un an numite si resurse temporare.

Capitalurile permanente se determina pornind de la capitalul propriu si datoriile financiare pe termen mediu si lung din bilantul contabil, care sunt modificate prin:

- eliminarea:

- activelor fictive;

- pÎrtii din rezultatul exercitiului care urmeaza sa fie distribuita;

- impozitului latent continut in subventii pentru investitii;

- provizioane destinate acoperirii riscurilor si cheltuielilor probabile sa se realizeze pana intr-un an;

- împrumuturilor pe termen mediu si lung ajunse la scadenta pana la sfârsitul anului;

- adaugarea datoriilor nefinanciare si a conturilor de regularizare a caror scadenta este peste 1 an.

Resursele cu scadenta pana intr-un an, se determina pornind de la datoriile nefinanciare ale întreprinderii conform bilantului contabil, care sunt modificate prin:

- eliminarea datoriilor si a conturilor de regularizare a caror scadenta este peste 1 an;

- adaugarea:

- activelor fictive;

- pÎrtii din rezultatul exercitiului care urmeaza sa fie distribuita;

- impozitului latent continut in subventii pentru investitii;

- provizioane destinate acoperirii riscurilor si cheltuielilor probabile sa se realizeze pana intr-un an;

- împrumuturilor pe termen mediu si lung ajunse la scadenta pana la sfârsitul anului;