Comportament organizațional - motivația

Motivatia constituie temeiul comportamentelor si activitatilor pe care le presteaza indivizii in cadrul grupului in functie de specificul solicitarilor ce decurg dintr-o categorie sau alta de relatii functionale (relatii dintre subiect si sarcinile activitatii). In cazul relatiilor de munca, problema motivatiei se pune in legatura cu sensul si ratiunea atribuita de individ rolului sau profesional. In functie de modul in care se realizeaza valorizarea sociala a muncii (felul cum este privita, inteleasa si practicata munca) si de contextul social, se realizeaza si motivatia celui care munceste. Motivatia se bazeaza pe trebuinte, acestea fiind substratul cauzal imediat al celor mai diferite activitati si comportamente interumane. Motivul nu apare ca derivat al unei trebuinte singulare, ci ca expresie a modului in care acestea interactioneaza in sistem. Forma cea mai inalta a motivatiei este motivatia interna, care apare atunci cand rolul profesional cu care interactioneaza subiectul devine el insusi o necesitate. O astfel de motivatie condenseaza in sine trebuinta de activitate a subiectului, valorizarea sociala pozitiva a activitatii acestuia si constientizarea importantei sociale a activitatii desfasurate.Pentru a intelege motivarea, managerii trebuie intai sa inteleaga motivele pentru care indivizii se comporta intr-un anume fel si pentru care au anumite reactii in situatii amenintatoare sau prin care se incearca influentarea. Motivarea este un proces intern, iar nu un imperativ care poate fi impus din exterior.

Intr-o organizatie, foarte important este ca managerul sa aiba in vedere felul in care oamenii se comporta realmente si nu felul in care ar dori el sa se comporte, sa stie ce influenteaza comportamentul oamenilor, personalitatea si obiectivele lor. Managerul trebuie sa tina cont de personalitatea si temperamentul fiecaruia dintre angajatii sai; acestia au propriile pattern-uri comportamentale.

Conceptul de motivare trebuie abordat ca un complex de structuri motivationale care influenteaza manifestarea finala a motivatiei, respectiv:

- Trebuintele (nevoile) reprezinta structuri motivationale de baza, fundamentale ale personalitatii, reflectand in modul cel mai pregnant echilibrul biopsihosocial al individului, cerinte de reechilibrare sub forma unor stari si imbolduri specifice.

In functie de geneza si continutul lor, trebuintele pot fi clasificate in trebuinte primare (innascute, cu rol de asigurare a integritatii fizice a organismului si trebuinte secundare (fondate in decursu1 vietii, cu rol de asigurare a integrarii psihiatrice si sociale a individului).

- Motivele, ca structuri motivationale, reprezinta reactualizari si transpuneri In plan subiectiv al starilor de necesitate. Spre deosebire de trebuinte, care nu intotdeauna reusesc sa declanseze o actiune, motivul asigura declansarea comportamentelor corespunzatoare de satisfacere. Deci motivul reprezinta mobilul care provoaca, sustine energetic si orienteaza actiunea.

- Interesele reprezinta orientari selective, relativ stabile si active spre anumite domenii de activitate. Orientarile globale, nediferentiate, facultative nu pot fi considerate interese, ci, cel mult, un inceput de cristalizare a acestora; ele sunt doar tendinte, preferinte sau atractii ale individului, concentrate pe un obiect, o persoana sau o activitate, fara a viza foloase materiale sau avantaje.

Interesele sunt formatiuni motivationale mai complexe decat trebuintele si motivele, deoarece implica organizarea, constanta si eficienta. In structura lor psihica intra elemente cognitive, afective si volative.

- Convingerile, ca structuri motivationale, reprezinta idei adanc implantate in structura personalitatii, puternic traite afectiv, care imping, impulsioneaza spre actiune. Nu orice idee este o convingere, ci doar aceea care reprezinta pentru individ o valoare, o certitudine subiectiva, care il ajuta sa stabileasca ceea ce este valabil, optim necesar, sa distinga intre bine si rau, frumos si urat, adevar si minciuna. Convingerile intra in functiune in imprejurari de alegere sau conflict valoric. Daca sunt foarte puternice, ele pot actiona chiar impotriva instinctului de conservare.