Comportamentul organizațional - motivația

I. Noţiuni introductive – Definiţii si Semnificaţii

Termenul de motivaţie este derivat din cuvântul latin movere şi defineşte o stare interioară care energizează, activează sau pune în mişcare un individ, canalizând şi orientând comportamentul său în direcţia unui obiectiv.

Conceptul de motivaţie (Carver & Scheier, 2008, pp. 74-76) are la baza urmatoarele notiuni:

- Trebuinţa – stare de dezechilibru – nu este neapărat conştientizată; are directie (apropiere /

evitare), intensitate, specificitate si periodicitate

- Motivul – cluster de cognitii cu rezonanţă afectivă organizat în jurul unor trăiri preferate si a

unor scopuri

- Presiune externă – conditii care declansează dorinta de a obtine sau evita ceva

Fig. 1. Relaţia dintre componentele motivaţie si comportament

Motivul este descris de psihologi în termeni de nelinişte, lipsă, dorinţă puternică, forţă. Organismul aflat sub stăpânirea unui motiv acţionează pentru a reduce neliniştea, pentru a înlătura lipsa, pentru a alina dorinţa, pentru a atenua forţa. Cheia înţelegerii motivaţiei stă în semnificaţia şi raportul dintre nevoi, impulsuri şi obiective.

Motivarea reprezintă o componentă majoră a managementului şi un subiect frecvent tratat de specialişti, de aceea abordările sunt foarte diverse.

Motivarea este acţiunea de a motiva pe un altul, iar motivaţia reprezintă totalitatea mobilurilor (conştiente sau nu) care-i determină pe oameni să facă anumite lucruri, să aleagă din mai multe variante un anumit comportament, să acţioneze într-un anume fel pentru atingerea unor scopuri.

Motivaţia este asociată demersului raţional şi posibilităţii de opţiune asupra unei variante de acţiune. Ţintele pe care individul le vizează prin muncă sunt de natură economică sau pot fi legate de propria-i dezvoltare în plan psihosocial.

Motivaţia reprezintă acţiunea forţelor interne şi ale celor externe individului, conştientizate sau nu, în măsură să-i determine comportamentul.

Motivarea s-ar putea defini drept căutarea preferenţială a anumitor tipuri de satisfacţii (Decker, 1989, p. 28). Termenul de” preferenţial” este utilizat pentru a indica faptul că motivaţiile variază de la individ la individ: deşi există un potenţial motivaţional propriu speciei umane, fiecare cunoaşte şi apreciază satisfacţii specifice, strâns legate de experienţa personală.

Motivaţia reprezintă suma energiilor interne şi externe care iniţiază şi dirijează comportamentul uman spre un scop care, odată atins, va determina satisfacerea altei necesităţi (H. Neuman, 1993).

Motivaţiile reprezintă elementele, formale sau informale, de natură economică sau moral-spirituală, pe care proprietarii şi managerii le administrează salariaţilor în scopul satisfacerii unor necesităţi individuale şi de grup, pentru a-i determina să contribuie la desfăşurarea activităţilor şi îndeplinirea obiectivelor organizaţiei prin atitudinile, eforturile, deciziile, acţiunile şi comportamentelor lor.