Extras din proiect
1. ABORDAREA HOLISTICĂ A CONCEPTULUI DE RESURSE UMANE
1.1. Managementul suportiv
Conceptul de resurse umane aparţine teoriilor contemporane ale organizaţiilor şi, deci, managementului modern. Aceste teorii îşi propun să depăşească limitele concepţiilor manageriale clasice privind „relaţiile umane” (E. Mayo, F. Roethlisberger, etc.). Premisa de la care porneşte managementul resurselor umane constă în ipoteza că oamenii aşteaptă de la munca lor nu doar recompense financiare, securitate ocupaţional-profesională, un tratament uman, o viaţă socială mai bogată (în sens uman). Omul aspiră spre o recunoaştere socială, spre creativitate, formă esenţială a libertăţii umane. Mesajul noilor teorii manageriale, apărute prin anii ’50, este acela ca managerii să-şi reconsidere metodele şi stilul de conducere a oamenilor în sensul reproiectării acţiunii productive, a proceselor de decizie şi a sistemelor de control, în aşa fel încît oamenii să dobîndească şanse mai mari pentru a se regăsi în munca lor. Principalii reprezentanţi ai teoriei resurselor umane sunt: R. Likert, McGregor şi C. Argyris.
Rensis Likert, unul dintre cei mai cunoscuţi şi recunoscuţi iniţiatori ai teoriei resurselor umane, a efectuat, în deceniul 5, numeroase studii experimentale privind atitudinile şi comportamentul conducătorilor de la primul nivel managerial, precum şi influenţa pe care o au diverse stiluri manageriale asupra productivităţii muncii umane. Experimentele sale comparau tipul (stilul) managerial în echipele cu productivitate ridicată, cu cel al echipelor cu o productivitate mai scăzută. Concluzia sa este aceea că managerii din prima categorie erau centraţi pe oameni, pe cînd cei din a doua categorie erau centraţi pe producţie. Departe de a fi „paternalistă”, centrarea managerială pe oameni permite sporirea prestigiului uman în sistemele de producţie. El numeşte principiul managerial al centrării pe oameni ca fiind principiul relaţiilor suportive.
Likert defineşte principiul relaţiilor sportive astfel: „conducerea şi alte procese ale organizării trebuie astfel realizate încît să asigure posibilitatea maximă ca în toate relaţiile cu organizaţia fiecare membru să vadă – în lumina formaţiei, a valorilor şi aşteptărilor sale – experienţa sa suportivă şi ca fiind cea care construieşte şi menţine sensul cu privire la importanţa şi valoarea personală.” (New Patterns of Management, New York, 1961).
Stilul managerial „suportiv” este asociat, în concepţia lui Likert, unei corelaţii active, dinamice şi statornice dintre starea relaţiilor grupale (coeziunea grupală) şi productivitate. Această idee era prezentă şi în teoria clasică a „relaţiilor umane” ca o interacţiune dintre factorii „morali” (ca moral al grupului, ca disponibilitate şi nu în sens etic) şi randament (productivitate). În concepţia sa, coeziunea grupului, „loialitatea” maximă (este vorba de loialitate între membrii grupului indiferent de percepţia diferită a conducătorului) – într-un ambiant managerial optim – impune cooperare în efortul comun de realizare a sarcinii în mod productiv.
1.2. Managementul participativ
O concepţie mai nouă asupra resurselor umane are în vedere conceptul de management participativ, care nu face altceva decît să accentueze pe nevoia cooperării dintre manageri şi subalterni (la stabilirea obiectivelor, performanţelor, responsabilităţilor şi autocontrolului). Introducerea practicilor manageriale participative are ca scop provocarea fondului resurselor umane dintr-o organizaţie (această idee lipsea din teoriile clasice). Aceste practici manageriale participative au în vedere centrarea interesului pe:
a). conţinutul, calitatea şi sensul muncii;
b). managementul obiectivelor (conducerea prin obiective);
c). autocontrolul (exercitat de grupul de sarcină).
Una dintre cele mai actuale teorii manageriale participative este cea promovată de japonezi, în special de Konusuke Matsushita, directorul companiei cu acelaşi nume.
Semnificaţia managerială a unui „Mesaj din Est”
Pentru o mai bună înţelegere a managementului resurselor umane, apreciem utilă şi interesantă analiza „mesajului managerial” lansat de Matsushita. Acest mesaj este conţinut într-un discurs managerial adresat unor oameni de afaceri nord-americani. Sociologii americani F. Greenwood şi B Kobu (1990) îl numesc drept „Mesaj din Est” (vezi „Management Modifications”, Advances Management Journal, vol. 50, nr. 4, 1990).
Matsushita despre participarea managerială:
Preview document
Conținut arhivă zip
- Trasaturi ale Managementului de Succes al Personalului Angajat.doc