Reforma Sistemului Instituțional Comunitar în Contextul Extinderii Uniunii Europene

Uniunea Europeană se poate mândri cu un cadru instituțional care este unic în lume. Astfel, prioritățile generale sunt stabilite de Consiliul European care reunește liderii naționali și europeni. Totodată, există trei instituții decizionale principale și anume, Parlementul European, reprezentând cetățenii Uniunii Europene, fiind ales direct de către aceștia, Consiliul Uniunii Europene, acesta reprezentând statele membre și nu în ultimul rând, Comisia Europeană, aceasta reprezentând interesele Uniunii Europene în ansamblu.

Aceste trei instituții se ocupă cu elaborarea și adoptarea legislației europene. Mai trebuie precizat faptul că aceste trei instituții principale elaborează împreună politicile și legislația care se aplică în toată Uniunea, prin intermediul procedurii legislative ordinare, adică fosta codecizie. În principiu, Comisia propune actele legislative, iar Parlamentul și Consiliul le adoptă. Ulterior, Comisia și statele membre le implementează, iar Comisia trebuie să se asigure că legislația europeană este corect aplicată . Astfel, aceste trei instituții principale despre care am vorbit, elaborează politici și adoptă acte, spre exemplu regulamente, directive, decizii, care sunt aplicate pe tot teritoriul Uniunii Europene. Aplicarea normelor Uniunii Europene este supravegheată de către Curtea de Justiție, iar partea financiară a activităților este verificată de către Curtea Europeană de Conturi.

Relațiile dintre instituțiile Uninii Europene se bazează pe parteneriat, cooperare și dependență mutuală. Obiectivul acestoa este de a crește bunăstarea socială, economică și culturală a cetățenilor, de a promova pacea și dezvoltarea economică, nu numai în țările Europei, ci și în întreaga lume .

Parlamentul European

Tratatul de la Roma din anul 1957 este cel în care își are originile Parlamentul European. Acesta avea atunci denumirea de Adunare, având începând de atunci și pentru mult timp în continuare, un rol consultativ. Actul Unic European (în vigoare din 1 iulie 1987), a modificat tratatele de la Roma, având ca scop relansarea procesului de integrare europeană și realizarea pieței interne. El modifică regulile de funcționare a instituțiilor europene și extinde competențele comunitare, mai ales în domeniul cercetării și dezvoltării, al mediului și al politicii externe comune . Ca urmare a intrării în vigoare a Actului Unic European, numele de ”Parlament European”, denumire pe care Adunarea a folosea încă din anul 1962, a devenit oficial.

Totodată, puterile Parlamentului European au fost consolidate ca urmare a introducerii avizului conform al Parlamentului, în cazul încheierii tratatelor de asociere. Mai mult decât atât, Actul Unic European instituie procedura de cooperare, care consolidează poziția Parlamentului în cadrul dialogului interinstituțional. Totodată, Actul Unic European a permis transformarea, la 1 ianuarie 1993, a pieței comune în piață unică. Prin crearea de noi competențe comunitare și prin reforma instituțiilor, Actul Unic European deschide calea integrării politice și a uniunii economice și monetare, care vor fi instituite prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană.

Ulterior, Parlamentul European începe să dețină din ce în ce mai multă putere, acest lucru datorându-se intrării în vigoare a Tratatului de la Maastricht (1992) și a Tratatului de la Amsterdam (1997), iar rolul deținut de acesta și anume, pur consultativ, s-a transformat într-unul legislativ, prin introducerea procedurilor de cooperare și aviz conform.