Excepțiile procedurale

Excepțiile de procedură sunt cele prin care se invocă nereguli procedurale, fiind avută în vedere în acest sens și clasificarea normelor procedurale în norme de organizare judecătorească, norme de competență și norme de procedură propriu-zise. Astfel, putem considera că prin excepțiile de procedură se invocă neregularități procedurale privitoare la compunerea sau constituirea completului/instanței, competența instanței ori procedura de judecată . Excepțiile procedurale apar, de regulă, în cursul procesului civil, urmând a fi soluționate de către instanță, în majoritatea situațiilor, înainte de abordarea fondului litigiului .

Astfel, sunt excepții de procedură excepția de necompetență, excepția nelegalei compuneri sau constituiri a completului de judecată, excepția lipsei procedurii de citare, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția litispendenței, a conexității, excepția perimării, excepția tardivității, excepția netimbrării sau a timbrării insuficiente etc.

1. Excepția de necompetență

Prin intermediul excepției de necompetență se invocă în cursul judecății necompetența instanței învestite cu o cerere de chemare în judecată sau cu o cale de atac. Necompetența îmbracă foarte multe forme, fiind strâns legată de normele de procedură ce stabilesc competența instanțelor judecătorești pentru fiecare caz în parte dedus judecății. Excepția de necompetență poate fi invocată în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică respectiv de ordine privată al competenței, putându-se ivi o excepție de necompetență ori de câte ori se încalcă o anumită formă de competență.

a. Necompetența generală

Necompetența generală face parte din categoria excepțiilor de ordine publică alături de necompetența materială și cea teritorială exclusivă, aceasta putând fi invocată ori de câte ori procesul nu este de competența instanțelor judecătorești.

Cu aspect de noutate, s-a introdus de către legiuitor în alin. (1) al art. 200 C.proc.civ. obligația completului căruia i-a fost repartizată cauza de a verifica de îndată, dacă cererea de chemare în judecată prin care a fost învestit este de competența sa. În situația în care în urma acestor verificări, completul constată că respectiva cauză nu este de competența sa, va dispune de îndată, prin încheiere fără citarea părților, fie trimiterea dosarului către completul specializat competent, fie secției specializate competente din cadrul instanței. De asemenea, cf. art. 131 C.proc.civ., judecătorul este obligat din oficiu ca la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe să verifice și să stabilească prin încheiere interlocutorie dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Prin excepție, în situația în care pentru a se putea stabili competența sunt necesare lămuriri suplimentare, judecătorul va pune acest lucru în discuția părților și va acorda un singur termen în acest sens.

In cazul în care completul fie a omis să își verifice competența cf. art. 200 alin. (1) C.proc.civ., fie verificându-și competența s-a declarat competent deși exista un caz de necompetență în acest sens, fie ulterior verificării s-a ivit un astfel de caz, se poate invoca excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești de către judecător, procuror, ori de către părți în orice stare a pricinii.

În ceea ce privește competența internațională, de regulă, părțile pot stabili prin acord comun asupra instanței competente să judece un litigiu actual sau eventual ce are elemente de extraneitate.

În concluzie, excepția de necompetență generală este o excepție de procedură, absolută, ce poate avea după caz, un efect dilatoriu sau un efect peremptoriu .

b. Necompetența materială și teritorială exclusivă

Excepția de necompetență materială poate fi invocată cf. art. 129 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, iar excepția de necompetență teritorială exclusivă cf. pct. 3 al aceluiași articol, poate fi ridicată în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Fiind vorba despre o excepție de ordine publică (absolută), aceasta poate fi invocată de către oricare dintre parți, de către judecător ori de către procuror, însă doar în fața primei instanțe până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, acest aspect fiind unul caracteristic excepțiilor relative.

c. Necompetența de ordine privată

Conform art. 129 alin. (3) C.proc.civ. în toate cazurile în care necompetența nu este de ordine publică, va fi de ordine privată.

În situația în care se încalcă orice altă normă de competență teritorială în afara celor de competență teritorială exclusivă, excepția de necompetență relativă va putea fi invocată numai de către pârât, prin întâmpinare, sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Dacă pârâtul nu va invoca excepția de ordine privată la termenul stabilit cf. art. 208 alin. (2) C.proc.civ., acesta va fi decăzut din dreptul de a mai propune probe ori de a mai invoca astfel de excepții, afară de cele de ordine publică ce pot fi invocate în condițiile anterior expuse.