Problematica Divorțului

Introducere:

În acest referat voi aborda o temă de interes general şi o temă mult discutată în zilele noastre şi anume: divorţul.

Cu toate că, orice căsătorie se realizează pornind de la intenţia celor doi soţi de a-şi petrece întreaga viaţă împreună, din anumite motive atât subiective cât şi obiective, ea se poate desface prin divorţ dacă există motive temeinice care au vătămat grav raporturile dintre soţi şi căsătoria nu mai poate continua.

Tema divorţului pune în discuţie o problemă psihologică centrală – familia şi modul în care se adaptează la realitatea socială actuală, la schimbările majore de pe piaţa forţei de muncă, la dispariţia, cel puţin în oraşele mari, a serviciului clasic, cu program, la reducerea semnificativă a timpului pentru familie. A rămâne împreună pentru copil nu mai este o motivaţie la modă. Mentalitatea este astăzi mult modificată faţă de anii `70 sau `80. Trecerea de la o ipostază la alta este relativ dură şi găseşte multe persoane în situaţia de a se simţi depăşite de ceea ce se petrece în planul mentalităţii. Dispariţia familiei clasice a devenit un fenomen în sine extins. Confruntarea dintre cele două tipare, tradiţional şi nou, conduce la multe dificultăţi interioare cu care se confruntă fiecare persoană aflată într-un asemenea proces de decizie. Dificultatea unui divorţ constă în impactul pe care îl are asupra confortului psihologic (Adina Băran-Pescaru).

Tipuri de divorţ

Divorţul copilului – în acest divorţ avem în vedere cupluri care se constituie ca mod de siguranţă al celuilalt, de obicei unul joacă rolul “copilului” şi celălalt al “părintelui”. Când copilul ajunge să crească, îşi reorientează interesul spre alte persoane. Ca urmare el nu mai este interesat de a fi ocrotit, ci de a stabili un alt tip de relaţie de cuplu. De cele mai multe ori aceste divorţuri sunt calme şi sunt efecte ale creşterii “copilului” şi continuării drumului lui în afara cuplului. Este frecvent întâlnit şi de obicei se asociază cu momente de trecere din casa părinţilor în cea a soţului/soţiei. Ca şi când un copil nu este încă pregătit să rămână acasă şi nici să plece de acasă şi atunci stabileşte o relaţie cu altă persoană care este “părinte ocrotitor”

Divortul “terţei persoane” – în acestă formă divorţul devine vizibil abia în momentul în care în viaţa unuia dintre soţi intervine o a treia persoană. De regulă, acest lucru se întâmplă în cuplurile care ajung să aibă probleme şi să nu le cunoască, să le evite. Practic cei doi nu mai sunt de mult timp împreună dar, în virtutea obişnuinţei, continuă să se comporte ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. În plan simbolic, cea de-a treia persoană răspunde mult mai bine nevoilor inconştiente ale unei persoane şi reuşeşte să se integreze mai bine în lumea sa spirituală ceea ce face ca această persoană să devină mult mai importantă decât precedenta.

Divorţul corectării – este un tip de divorţ care se produce la maturitate de cele mai multe ori. În acest divorţ, nu a existat practic niciodată o relaţie între cei doi. Se asociază cu ideea de schimbare, iar discursul: “nu l-am iubit niciodată însă îmi este drag şi mă simt bine când sunt cu el” este frecvent. În acest divorţ, se corectează ceea ce nu trebuia să se producă şi anume căsătoria întrucât nu era o bază pentru o relaţie între cei doi. Este un divorţ dificil, asociat cu multe suferinţe, îndoieli, ambivalenţe din partea amândurora.

Divorţul neconsumat – este un tip de cuplu cu probleme majore de comunicare, de relaţionare. În fapt, deşi în acte sunt căsătoriţi, ei nici nu participă la aceleaşi activităţi împreună şi chiar când o fac sunt în lumi paralele. Nu au capacitatea de a divorţa şi nici de a fi împreună. Este un cuplu blazat. Din punct de vedere psihologic ei trăiesc vieţi separate, cu toate acestea păstrează aparenţele unei familii împreună. Dacă intră în terapie intră individual.

Divorţul real – faptul că două persoane sunt la mare distanţă geografică una faţă de alta este deseori un context care asigură o motivaţie pentru un divorţ. Totuşi acest tip de divorţ nu se întâmplă decât dacă există şi alte tipuri de dificultăţi psihologice în cadrul acestei familii. De cele mai multe ori divorţul real utilizează ca pretext distanţa geografică.

Divorţul compulsiv – este un tip de divorţ multiplu urmat, evident, de căsătorii. Acest tip de divorţ este caracterizat de multă ambivalenţă, de incapacitatea de fuziune din partea celui care îl practică. Este un tip de divorţ în care latura psihologică este decisivă. Devine amuzant pentru persoanele din jur atunci când multiplele divorţuri se produc cu una şi aceiaşi persoană. Cuplul de acest tip pare a nu suporta să trăiască unul fără celălalt şi nici nu suportă sa fie unul cu altul. În majoritatea acestor cazuri în cadrul terapiei de cuplu, intervenţia este centrată pe depăşirea stării psihologice create de contextul de separare, analiza motivelor şi luarea unei decizii atunci când există o indecizie.