Cardul de Debit și de Credit

Istoric al cardului şi dezvoltarea acestuia

Este unanim acceptat că locul de naştere al cardurilor a fost în Statele Unite ale Americii. O primă referire la acest nou instrument de plată a fost facută în lucrarea “Looking Backward” apărută în 1880, a scriitorului american Edward Bellany, care imginase deja că în anul 2000 banii vor fi înlocuiţi cu carduri având o valoare predeterminată, ce ar permite titularilor lor să obţină un credit.

Data de naştere a cardurilor este anul 1914, când compania “General Petroleum of California”, devenită apoi “Mobil Oil”, emite un credit-card pentru angajaţii săi şi pentru câţiva clienţi selecţionaţi cu grijă. Pe cardul emis, ce se prezenta sub forma unei plăcuţe metalice, erau înregistrate informaţii referitoare la fiecare client ce dispunea de o linie de credit. Tot atunci, Western Union a înmanat o astfel de placă metalică clientelei sale cele mai fidele, iar în 1915 Compania Telegrafica emite plăcuţe destinate să-i identifice pe principalii săi clienţi şi să autentifice telegramele lor. În anii care au urmat alte magazine şi companii aeriene şi-au lansat propriile lor credit-carduri.

Evolutia acestor instrumente de plata a fost spectaculoasa. Pâna în 1980 numarul cardurilor emise a atins cota de 73 milioane, iar pâna în 1991 ajungându-se la peste 100 milioane.

Initial bancile si celelalte institutii emitente nu au stiut carui sector de piata sa adreseze aceste carduri, comerciantilor sau consumatorilor. Însa răspunsul a venit de la sine datorita unei caracteristici fundamentale a cardurilor: usurinta în utilizare - cardurile au fost acceptate de catre toate categoriile de potentiali utilizatori.

Astfel cumparatorii s-au vazut scapati de problemele pe care li le ridica utilizarea numerarului, ei nemaiîntâlnind dificultati în achizitionarea de bunuri si servicii. În afara acestui aspect cardul s-a constituit într-un instrument ce le asigura obtinerea instantanee de credite.

Pe de cealaltă parte comerciantii au fost mult ajutati în munca lor de utilizarea cardurilor. Ei puteau astfel autoriza vânzarile cu mult mai multa usurinta. Daca numarul cardului nu apare pe lista neagra si valoarea tranzactiei se încadreaza sub limita stabilita, atunci tranzactia se putea desfasura fara probleme. În alta ordine de idei, volumul vânzarilor a crescut substantial în urma utilizarii cardurilor. Cu cât s-au emis mai multe carduri din punct de vedere cantitativ si al diversitatii lor, cu atât comerciantii care acceptau astfel de instrumente de plata au fost mai mult vizitati de catre cumparatori. Un alt avantaj consta în faptul ca micii comercianti nu ar fi avut puterea de a realiza un sistem de vânzare pe baza de credite. Astfel, prin intermediul cardurilor de credit, ei au putut si pot beneficia de un astfel de sistem de plati, sistem ce le aduce un numar mult mai mare de cumparatori.

Băncile au fost si sunt o categorie ce a beneficiat de numeroase avantaje financiare de pe urma cardurilor, si mai ales a credit cardurilor. Astfel, prin intermediul acestora din urma ele acordau cu usurinta credite, în urma carora încasau dobânzi destul de avantajoase. În afara de aspectele de ordin financiar, bâncile au reusit prin intermediul cardurilor sa sparga bariera impusa de limitele gografice. Daca pâna la aparitia cardurilor clientii preferau bancile din vecinatatea lor, de la acel moment acest criteriu a devenit din ce în ce mai putin semnificativ.

Din perspectiva serviciilor oferite, cardurile au cunoscut mai multe etape de dezvoltare:

a) În prima etapa cardul era folosit doar pentru retragerea de numerar din conturile bancare. Datele de pe card erau transmise telefonic, acceptarea se făcea după un anumit interval de timp în care se verificau la bancă datele comunicate şi dacă nu era vorba despre un card fals, furat sau expirat.

b) A doua etapă este legată de apariţia pistei magnetice, eliminându-se astfel etapa de citire şi transmitere telefonică a datelor şi receptarea telefonică a acceptării. Pe banda magnetică se pot include aproximativ 200 de caractere ce pot fi citite doar de echipamente specializate (ATM – uri, POS – uri).

c) A urmat etapa cardurilor duale care foloseau atât pista magnetică cât şi un microprocesor (cip) ceea ce a presupus adaptarea terminalelor electronice pentru a putea “citi” atât informaţiile înscrise pe banda magnetică cât şi informaţiile înmagazinate în cip.

d) A patra etapă o reprezintă cardurile care prezintă numai microprocesorul.