Evoluția în timp a formelor monedei - moneda electronică

1. Introducere

În limba română noţiunea de monedă a pătruns din limba neogreacă, ca monedă, dar etimologic vorbind ea provine din limba latină, de la denumirea templului zeiţei Junon Moneda(sfătuitoare), loc în care romanii îşi instalaseră primele ateliere unde bătuseră piese metalice din meta preţios.

Moneda presupune existenţa voinţei statului, pentru că el îşi spune cuvântul asupra materialului din care este confecţionată, asupra formei pe care o are moneda.

Toată lumea foloseşte moneda şi ar părea absurd să nu se ştie ce este acest obiect banal, de folosinţă curentă şi generală, râvnit de toţi şi repudiat doar de câţiva. Important este nu atât să se dea monedei o definiţie, şi să se ajungă la cunoaşterea şi înţelegerea fenomenelor monetare.

Pentru a complica conceptul de monedă s-a făcut şi deosebirea între bani şi monedă, banul fiind considerat ca “ceva” concret iar moneda ca “ceva” abstract, în acelaşi proces de circulaţie a aceloraşi bunuri; plăţile fără numerar nu ar suprima “moneda” ca instrument de măsurare a valorii, dar ar presupune înlăturarea “banului” ca instrument de schimb.

Am luat cunoştinţă şi de următoarea discriminare: banul este fenomenul valorii în general, iar moneda este reprezentarea acestui fenomen.

2. Moneda versus bani

În limbaj curent şi în literatura de specialitate se utilizează atât termenul de „bani” cât şi cel de „monedă”.

Termenul de monedă, folosit în special în limbajul poporului francez, englez, italian desemnează, potrivit definiţiei dată de dicţionarul Larousse, „o piesă de metal, emisă de autoritatea suverană, pentru a servi ca mijloc de schimb”.

În limbajul altor popoare: român, rus, german se utilizează cu aproximativ acelaşi sens, termenul „bani”. Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, prin bani se înţelege „echivalentul general al valorii mărfurilor; monedă de metal sau de hârtie recunoscută ca mijloc de schimb şi de plată”. Etimologic, termenul de bani are provenienţă necunoscută.

Din definiţii rezultă că între cele două noţiuni există diferenţe cantitative şi calitative, astfel:

- noţiunea de bani este mai cuprinzătoare şi mai veche decât cea de monedă, întrucât cuprinde toate mijloacele de schimb;

- noţiunea de monedă este denumirea generică acordată pieselor metalice.

Din această abordare rezultă că noţiunea de monedă nu se identifică cu banii, aceasta reprezentând doar o parte a masei băneşti.

În limba română, s-a utilizat o perioadă de timp termenul de monetă (în 1932, Victor Slăvescu a publicat un curs denumit Monetă, Credit, Schimb), de la care au derivat termenii „monetar”, „monetărie”. Termenul de monedă, recomandat de Academia Română provine din limba greacă veche (monedha).

În prezent, termenul de monedă se foloseşte în sens larg, ceea ce înseamnă luarea în considerare atât a pieselor metalice, cât şi a bancnotelor şi a banilor de cont. Din acest punct de vedere, se poate considera că cei doi termeni sunt similari, ceea ce conduce şi la similitudinea dintre circulaţie monetară şi circulaţie bănească.

Definirea monedei şi măsurarea acesteia reprezintă o operaţiune dificilă, fără a ajunge să fie perfect riguroasă, după cum o demonstrează dezbaterile dintre teoreticieni, pe de o parte, şi cele dintre statisticieni, pe de altă parte.

Există două definiţii care pot fi atribuite monedei, astfel:

- definirea funcţională (prin analizarea funcţiilor monedei);

- definirea statistică (prin analizarea indicatorilor şi agregatelor monetare).

3. Rolul monedei

Rolul monedei în viaţa economică şi socială necesită abordarea evoluţiei şi a funcţiilor îndeplinite de aceasta încă din perioada circulaţiei pieselor din metale preţioase. Trecerea economiilor de la forma preponderent naturală (bazată pe troc) la economia de schimb, concurenţială, antrenează importante modificări în rolul îndeplinit de bani în cadrul tuturor laturilor activităţii umane şi economice.

Posibilitatea utilizării, sau nu, a banilor ca instrumente pentru reglarea mecanismelor economiei este evidenţiată în cadrul teoriilor care s-au dezvoltat prin studierea acestui domeniu. În primul rând, se remarcă teza neutralităţii potrivit căreia, fenomene precum crizele economice, recesiunea, şomajul nu pot fi reglate prin instrumentarea masei monetare. Rolul activ al monedei ca instrument de influenţare a economiei a fost evidenţiat, pentru prima dată, de economistul John Maynard Keynes, care în lucrarea „Teoria generală a folosirii mânii de lucru, a dobânzii şi a banilor” (1936) demonstrează modul în care statul poate regla circulaţia monetară şi creditul în scopul echilibrării economiei.

O reconsiderare esenţială a rolului banilor în viaţa economică este realizată în cadrul teoriei cunoscute sub numele de „monetarism”. Potrivit acestei concepţii, se susţine ideea unei creşteri anuale a masei monetare în circulaţie cu 3-5 % anual, ceea ce asigură cantitatea de monedă necesară plăţilor, fără antrenarea de fenomene inflaţioniste. Reprezentanţii monetarismului sunt cunoscuţi în literatura de specialitate ca reprezentanţi ai „Şcolii de la Chicago” în frunte cu Milton Friedman, şi sunt apreciaţi ca principalii oponenţi ai modului de gândire Keynesian.

Indiferent de teoriile care au fost formulate cu privire la utilizarea monedei ca instrument al reglării vieţii economice, esenţial este că în contextul economiilor contemporane, deşi s-au produs modificări importante din punct de vedere al formei de existenţă moneda continuă să îndeplinească rolul de etalon al valorii, instrument de plată şi mijloc de tezaurizare.