Progres și globalizare

DEFINIREA GLOBALIZĂRII

„Globalizarea reprezintă mişcarea liberă a capitalului însoţită de dominaţia crescândă a pieţelor financiare globale şi a corporaţiilor multinaţionale asupra economiilor naţionale” - George Soros.

„Globalizarea poate fi definită ca intensificarea relaţiilor sociale în lumea întreagă, care leagă într-o asemenea măsură localităţi îndepărtate, încît evenimente care au loc pe plan local sînt privite prin prisma altora similare, petrecute la multe mile depărtare şi invers” - Antony Giddens .

Globalizarea înseamnă modalitatea rapidă în care se face schimbul economic, social şi tehnologic, transfrontalier în condiţiile societăţii capitaliste.

Sub raport strict relaţional interuman, globalizarea înseamnă comprimarea distanţelor prin tehnologii noi, interconectarea şi creşterea dependenţelor reciproce, integrarea pieţelor financiare şi comerciale, găsirea de soluţii la unele probleme globale, dezvoltarea de identităţi transnaţionale,etc. – Daniel Dăianu.

Fenomenul globalizării cuprinde totalitatea domeniilor existenţei, de la ştiinţă, ideologie şi religie, până la cultural, social şi politico-economic.

Industria audiovizualului creează noi mijloace de seducţie, filmele şi publicitatea fiind principalele ,,produse” ale noii culturi, care impun “valorile“ noii ere, într-o manieră irezistibilă.

Incet-încet, printr-un adevarat bombardament mediatic, se ajunge la conformism, la o dezvoltare unidimensională a individului, la un consumatorism care ameninţă să definească astăzi esenţa umană.

CARACTERISTICILE GLOBALIZĂRII

Globalizarea este un fenomen complex, caracterizat prin :

- tendinţă profundă de regăsire a unităţii;

- creşterea interdependenţelor la nivel global;

- internaţionalizarea schimburilor şi a producţiei;

- liberalizarea pieţelor;

- libera circulaţie a capitalurilor, informaţiilor, persoanelor şi mărfurilor;

- a treia revoluţie industrială şi transnaţionalizarea tehnologiei;

- dominaţia firmelor multinaţionale;

- intensificarea concurenţei (hiperconcurenţa) la nivel global;

- comprimarea timpului şi a spaţiului;

- afirmarea culturii contractului;

- naşterea unei societăţi civile globale;

- afectarea suveranităţii naţionale, a identităţilor culturale şi spirituale.

GLOBALIZAREA ÎNTRE "DA" ŞI "NU"

Stadiul de dezvoltare la care a ajuns, în prezent, economia mondială face ca aproape orice studiu sau articol pe teme economice, şi nu numai, să conţină referiri la procesul actual al globalizării;

Globalizarea poate fi privită sub două aspecte: pe de o parte ca proces tehnico-economic, ce anonimizează actorii şi mecanicizează comportamentele, pe de altă parte ca proces de intercomunicare, de simbioză, de superioară sinteză.

Pentru prima dată în istorie a luat naştere un sistem economic unic, răspândit peste tot în lume;

Pieţele de pe fiecare continent interacţionează în permanenţă. Comunicaţiile permit capitalului să răspundă instantaneu noilor oportunităţi sau unor aşteptări pesimiste;

Globalizarea a încurajat o explozie a bogăţiei şi un ritm al progresului tehnologic pe care nici o epocă anterioară nu şi le putea imagina;

Bazându-se pe interdependenţă, a contribuit la subminarea statului – naţiune ca unic determinant al bunăstării unei naţiuni. Producţia este transfrontalieră, creditul este internaţional, iar piaţa globală;

Acest fenomen nu mai este internaţional (cu alte state), ci a devenit"mondial" (cu toată lumea, cu toate statele);

Globalizarea afectează profund societăţile umane, conducând la o omogenizare a elitelor, a agendelor, a programelor universitare, a repertoriilor politice etc.

Statul , despre care atât s-a vorbit, mai ales în ultimele două secole, este unul dintre actori, dar nu mai este actorul principal. Rezultă o evidentă reducere a autonomiei statului, deşi, cel puţin deocamdată, acest lucru nu este foarte evident.

Globalizare şi religie

Convinşi de orientarea firească a omului spre spiritualitate, artizanii globalizării au fost nevoiţi să ofere acestuia un suport pe care să se aşeze noua conştiinţă religioasă. Astfel, a fost necesară căutarea numitorului comun al religiilor - necesitatea omului de a-şi depăşi condiţia umană. Pentru a mulţumi oameni veniţi din toate tradiţiile religioase posibile, lumea globală oferă o alternativă  religioasă unică, sub forma Dumnezeului impersonal al hinduismului, numit diferit în funcţie de necesităţi. Religia universală a lumii globale va fi (şi este deja în occident) un amestec ciudat de religii orientale şi nou creştinism.În mod clar, uniformizarea religiei în afara lui Hristos e oferta religioasă a globalizării. Concretizarea acesteia este mişcarea New Age, care include absolut toate ideile religioase, de la păgânismul şamanic la satanismul ritualurilor  voodoo, de la filosofia orientală la practicile exerciţiilor spirituale importate în Europa, de la acceptarea creştinismului occidental până la încercarea de distrugere a dogmelor primului mileniu creştin în Mişcarea Ecumenică şi Consiliul Mondial al Bisericilor. Asfel, ideologii mişcării New Age au speculat golul spiritual al omului, lăsat de evoluţia istorică a mileniului II.

Globalizare  şi  cultură

În toate civilizaţiile, cultura  a apărut în strânsă legătură cu templul, s-a dezvoltat iniţial în sens religios pentru ca ulterior să se fragmenteze în culturi specifice, identificându-se cu particularităţile existenţei umane, „cultură tehnică”, „cultură politică”, „cultură religioasă”, etc. Însă toate aceste culturi particulare tind, au tins întodeauna să se solidarizeze într-o „cultură totală” definită ca fiind „capacitatea de a trăi lumea sub toate aspectele ei, a o preţui în semnul tuturor valorilor pe care ea în mod virtual le închide” - Tudor Vianu. Cultura integratoare (totală) e imperialistă, neexistând nici literatură universală, nici valori universale. Neexistând o axiologie general valabilă, multiculturalismul se pliază pe această ideologie, aducând justificări valorice proprii fiecărui gen de cultură pe care îl înglobează. Astfel, de la „visul” culturii totale, lumea se trezeşte la realitatea multiculturalismului, a culturii globale fără nici o tradiţie culturală. În fond, argumentul „cultural” al valorizării fiecărei culturi particulare, în contextul multiculturalismului va duce la dislocarea indivizilor şi comunităţilor tradiţionale într-o serie de grupuri minoritare. Cultura tradiţională dispare astfel, într-un dezastru cultural global perceput ca spectacol şi marfă, o cultură de masă şi de consum.