Sistemul generalizat de preferințe

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 3100
Mărime: 21.94KB (arhivat)
Puncte necesare: 5
Universitatea din Pitesti Facultatea de Stiinte Economice Specializare: Economie si Afaceri Internationale

Extras din referat

Scurt istoric

Ideea înfiinţării Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) a apărut după cel de-al

Doilea Război Mondial, din iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Scopul urmărit a fost de a stabilii reguli şi principii privind relaţiile comerciale

internaţionale care să asigure o anumită disciplină şi un mediu favorabil privind desfăşurarea acestora, prin reducerea treptată a tuturor barierelor tarifare şi netarifare,precum şi a altor restricţii discriminatorii.

În urma însărcinării Consiliului Economic şi Social al ONU, o comisie formată din

reprezentanţi ai 23 state de membre ONU a iniţiat un proces de elaborare a unei Carte privind viitoarea OMC2, precum şi o serie de negocieri cu privire la reducerea taxelor vamale

şi a altor restricţii din cadrul comerţului internaţional. Aceste demersuri de negociere s-au

finalizat prin semnarea la data de 30 octombrie 1947 a Acordului General pentru Tarife şi

Comerţ3 (GATT), care a intrat în vigoare în data de 1 ianuarie 1948.

GATT a fost un tratat multilateral interguvernamental prin care ţările membre se

obligă să respecte anumite principii şi reguli în domeniul relaţiilor comerciale: să reducă, să elimine sau să consolideze taxele vamale şi să înlăture restricţiile cantitative sau de altă

natură din calea schimburilor comerciale reciproce, trecând treptat la liberalizarea acestora.

Ţările care au semnat iniţial GATT, denumite membre fondatoare, sunt cele 23 de

ţări implicate în cadrul negocierilor acordului: Australia, Belgia, Brazilia, Birmania, Canada,

Ceylon, Chile, Cuba, SUA, Franţa, India, Liban, Luxemburg, Norvegia, Noua Zeelandă,

Pakistan, Olanda, Rhoedezia de Sud, Anglia, Siria, Cehoslovacia, Uniunea Sud-Africană şi China.

La momentul 31 decembrie 1994 numărul statelor participante la GATT a atins cifra

de 140, fiind reprezentate de: 128 părţi contractante (membri cu drepturi depline) şi 12

membri de facto (foste colonii pe teritoriul cărora au fost puse în aplicare prevederile

acordului înainte de câştigarea independenţei şi care au dreptul să devină părţi contractante după câştigarea independenţei politice).

Momentul înfiinţării OMC este reprezentat de adoptarea Acordului de la Marrakech

din data de 15 aprilie 1994, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1995. Până la acest moment, GATT nu a avut un statut de organizaţie internaţională, dar a întreţinut legături cu organizaţiile specializate ale ONU.

OMC – creare, stadiu actual

Organizația Mondială a Comerțului a fost creată la 1 ianuarie 1995 pentru a înlocui Acordul general asupra tarifelor și comerțului (GATT - General Agreement on Tariffs and Trade) care cuprindea o serie de tratate comerciale încheiate la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, cu scopul de a facilita comerțul liber. Principiile și acordurile GATT au fost adoptate de OMC care a fost însărcinată cu administrarea și extinderea acestora. Spre deosebire de GATT, OMC are o structură instituțională substanțială.

Actul final al Rundei Uruguay, care a marcat naşterea OMC, este documentul prin

care participanţii la negocieri:

- au convenit Acordul de creare a OMC, precum şi o serie de declaraţii şi decizii

ministeriale;

- se angajează să supună acceptării, conform procedurilor naţionale, acordul privind

crearea OMC.

OMC este concepută ca o organizaţie independentă, în afara sistemului ONU dar care conlucrează cu instituţii şi organizaţii cu caracter economic, inclusiv cele din sistemul ONU. OMC este forul multilateral de punere în aplicare a ansamblului măsurilor de liberalizare a comerţului cu mărfuri, servicii, şi drepturi de proprietate intelectuală, de

desfăşurarea de noi runde de negocieri pentru extinderea liberalizării în comerţul cu produse agricole, industriale şi cu servicii, precum şi de supraveghere multilaterală a punerii în aplicare a prevederilor referitoare la regulile, disciplinele şi practicile de comerţ convenite.

Preview document

Sistemul generalizat de preferințe - Pagina 1
Sistemul generalizat de preferințe - Pagina 2
Sistemul generalizat de preferințe - Pagina 3
Sistemul generalizat de preferințe - Pagina 4
Sistemul generalizat de preferințe - Pagina 5
Sistemul generalizat de preferințe - Pagina 6
Sistemul generalizat de preferințe - Pagina 7
Sistemul generalizat de preferințe - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Sistemul Generalizat de Preferinte.doc

Te-ar putea interesa și

Paradisuri Fiscale

CAPITOLUL I. Paradisuri fiscale 1.1 Definirea paradisurilor fiscale Rădăcinile istorice ale paradisului fiscal le identificăm în Grecia antică,...

Taxele Vamale

CAP. 1 ASPECTE TEORETICE PRIVIND TAXELE VAMALE 1.1 Caracterizarea generală a impozitelor indirecte In practica financiară se intâlneşte o...

Contractul de Transport Aerian

REZUMAT Tema proiectului o reprezintă “Contractul de Transport AERIAN”. Am ales această tema pentru realizarea proiectului din mai multe motive,...

Politica comercială a UE

Introducere Politica comercială reprezintă una din componentele de bază ale politicii economice generale a fiecărui stat independent, vizând sfera...

Politica comercială a României în perioada actuală

CADRUL GENERAL O data cu integrarea in Uniunea Europeană, România va aplica politica comercială comună a U.E., respectiv: • tariful vamal comun;...

Politica Comercială Comună

Uniunea Europeana este cel mai mare actor comercial global, acoperind circa 20% din exporturile si importurile mondiale. Ea joaca un rol important...

Politica comercială comună a UE

Politica Comercială Comună a Uniunii Europene De la înființarea sa, Uniunea Europeană și-a extins nu numai dimensiunea, prin aderarea de noi state...

Comerț internațional

Evolutii recente ale Comertului International Dinamica Comertului International Dupa anul 1985 pe parcursul unui deceniu si jum. CI a inregistrat...

Ai nevoie de altceva?