Sistemul unitar de clasificări a forței de muncă și nomenclatoare

I.1. Clasificarea ocupatiilor – parte a sistemului integrat de clasificari si nomenclatoare

În practica economica se utilizeaza SISTEME STANDARDIZATE DE CLASIFICARI, care constituie componentele de baza ale SISTEMULUI INFORMATIONAL ECONOMIC. Acesta se constituie în instrumente indispensabile pentru asigurarea în mod unitar a culegerii, stocarii, prelucrarii si analizei datelor.

Ansamblul acestora reprezinta SISTEMUL UNITAR DE CLASIFICARI SI NOMENCLATOARE, care functioneaza la nivel macroeconomic.

Elaborarea noii clasificari a ocupatiilor din România (COR) a avut ca obiectiv prioritar alinierea la standardele internationale elaborate de Comuni-tatea Europeana (ISCO-88-COM) si ONU (ISCO-88), asigurându-se transpa-renta informatiei economico-sociale în domeniul resurselor si utilizarii fortei de munca.

Lucrarea are un caracter inedit prin aceea ca, pentru prima data în România, s-a realizat o clasificare a ocupatiilor care cuprinde si elemente de descriere pe fiecare treapta a acesteia (grupa majora, subgrupa majora, grupa minora si de baza).

Alinierea la standardele internationale a COR s-a realizat cu luarea în considerare a specificului economiei românesti. Concret, aceasta a însemnat constituirea unor grupe minore si de baza pentru categorii de ocupatii semnificative ca pondere si specific în economia româneasca, cu asigurarea integrarii în standardele internationale.

La elaborarea clasificarii s-au avut în vedere urmatoarele principii si criterii:

– Principiul gruparii unitatilor de clasificat dupa criterii economice si sociale obiective. Constituirea categoriilor de clasificare s-a facut în concordanta cu diviziunea sociala a muncii, folosind caracteristici de grupare tehnico-economice obiective, în succesiunea importantei lor pentru activitatea practica.

– Principiul omogenitatii maxime în constituirea categoriilor de clasificat (grupe, subgrupe etc.). Pentru fiecare nivel de clasificare s-a folosit un singur criteriu, fiecare subîmpartire reflectând aspecte din ce în ce mai amanuntite ale criteriului aplicat la subîmpartirile precedente, ca de exemplu:

– gradul de instruire (nivelul scolii absolvite);

– nivelul competentelor determinat de amploarea si com-plexitatea activitatilor care definesc ocupatiile;

– gradul de specializare în cadrul aceleiasi activitati;

– felul materiilor prime si utilajelor folosite, proceselor tehno-logice utilizate.

– Principiul univocitatii gruparii unitatilor, care presupune si impune repartizarea fiecarei unitati de clasificat, numai într-o singura grupa sau subgrupa, numai într-un singur loc, indiferent de numarul locurilor si unitatilor de clasificat.

– Principiul actualitatii, al luarii în considerare a celor mai noi ocupatii, a celor mai noi tehnici de construire a clasificarilor, inclusiv optimizarii si economicitatii folosirii codurilor.

– Principiul stabilitatii pe o perioada mai îndelungata de timp, prin crearea unui sistem elastic care sa permita adaptarea permanenta la noile conditii de dezvoltare economico-sociala.

– Principiul multilateralitatii folosirii pe diverse structuri organi-zatorice si activitati (strategii guvernamentale, statistica etc.). Posibilitatea utilizarii clasificarii în comparatiile internationale.

În baza acestor principii, CLASIFICAREA OCUPATIILOR este operatia de sistematizare a ocupatiilor (functiilor si meseriilor) populatiei active, în care o ocupatie este clasificata o singura data.

OCUPATIA este activitatea utila, aducatoare de venit (în bani sau natura), pe care o desfasoara o persoana în mod obisnuit, într-o unitate economico-sociala si care constituie pentru aceasta sursa de existenta. Ocupatia este, deci, proprie persoanelor active, care practica o activitate recunoscuta de societate ca utila pentru sine si semenii sai. Ocupatia unei persoane poate fi exprimata prin: functia sau meseria exercitata de aceasta.

FUNCTIA este activitatea desfasurata de o persoana într-o ierarhie functionala de conducere sau executie. În clasificarea de fata, functiile sunt cuprinse în grupele majore de la 1 la 5.

MESERIA este complexul de cunostinte obtinute prin scolarizare si prin practica, necesare pentru executarea anumitor operatii de transformare si prelucrare a obiectelor muncii, sau pentru prestarea anumitor servicii. Meseriile sunt clasificate în grupele majore de la 6 la 8.

Pentru definirea corecta a notiunii de ocupatie si evitarea confuziei, este necesar sa se defineasca si notiunea de PROFESIE, care, în unele cazuri, poate fi si ocupatie, iar în altele nu.

Deci, PROFESIA este specialitatea (calificarea) obtinuta prin studii, iar ocupatia este specialitatea (calificarea) exercitata efectiv la locul de munca.