Cetatea în gândirea politică clasică

“Făra ideal nu există activitate, iar fără activitate nu există viaţă”.

(Vissarion Belinsky)

Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au constatat că au nevoie de cârmuire pentru a supraveţui şi a progresa.

Odata cu formarea conducerii statului au apărut şi o multitudine de opinii despre regimurile ce erau considerate de către adepţi, bune sau rele. În antichitate orice stat-cetate îşi avea forma sa de guvernare diferită întrutotul de celelalte.

Atena şi Roma sunt cele două mari modele pe baza cărora s-a construit civilizaţia Ocidentală. Ceea ce le-a oferit aura măreţiei este în primul rînd dimensiunea politică a ţesăturii sociale.

Thalossocratia ateniană şi Republica Romană au avut drept bază încă din cele mai vechi timpuri democraţia, şi anume: o categorie extinsă de cetăţeni cu drepturi şi privilegii, dar cu obligaţii şi responsabilităţi conştient asumate de fiecare în parte.

Pericle spunea că cetăţenii atenei sunt mai importanţi decât templele şi clădirele ei, fiind considerată de către el mai mult ansamblu corpului unor cetăţeni decât o cetate.

Aceeaşi situaţie apare şi la Republica Romană, strălucitele discursuri ţinute de către Cato sau Cicero în Senatul roman nu evită transformarea cetăţeanului-soldat în cetăţean-asistat.

Această diversitate de opinii legate de stat, guvern, politici, libertate, modul de comportament în cetate i-a motivat pe filosofii antici sa-şi expună părerile şi opiniile în lucrările sale.

Cei mai influenţi dintre ei care prin operele lor, pe lingă modelele de guvernare propuse au adus şi o multitudine de argument în favoarea acestora, şi a caror scrieri mai sunt păstrate şi pînă astăzi sunt : Platon, Aristotel, etc.

Platon este gânditorul care a dat filosofiei greceşti forma sa exemplară şi a elaborat idealul celei mai bune guvernări.

Temeiul cetăţii perfecte sau a statului ideal se află în filosofia sa despre esenţe, despre lumea ideilor ca fundamente a tuturor lucrurilor. Platon nu era mulţumit de nici un regim sau doctrină politică din vremea sa.

În “Politeia” (“Republica”) şi apoi într-o formă modificată în “Legi”, Platon elaborează modelul unui stat ideal, expunând cum şi-a imaginat cel mai bun stat posibil. Scrierile sale despre teoria politică sunt mai degrabă utopii.