Contractele la Termen Condiționat - Opțiunile

Introducere

Nevoia de pieţe ale instrumentelor financiare derivate a început să se facă simţită la începutul anilor ’70, atunci când globalizarea afacerilor a fost confruntată cu volatilitatea crescută a cursurilor de schimb valutar şi cu creşterea şi fluctuarea ratelor de inflaţie. Pe măsură ce companiile erau expuse la riscuri din ce în ce mai mari, gestionarea riscului a devenit o preocupare majoră a mediilor de afaceri.

Piaţa produselor bursiere derivate a cunoscut o dezvoltare explozivă în ultimele două decenii. Creşterea deosebită a utilizării instrumentelor financiare derivate este dovedită de creşterea rapidă a numărului de schimburi în cadrul cărora aceste instrumente sunt comercializate. Piaţa mondială este încă dominată de marea Bursă din Chicago (Consiliul comercial din Chicago şi Bursa comericală din Chicago) care şi-a început activitatea ca piaţă de mărfuri. Totuşi, între anii 1980 şi 1993 au fost deschise 46 de noi burse, iar, în prezent, instrumentele financiare derivate sunt comercializate pe mai mult de 60 de burse din întreaga lume, aproape toate ţările membre OECD având cel puţin o astfel de bursă. Piaţa Internaţională la Termen din Franţa, care a fost deschisă în 1986, a devenit liderul pieţelor instrumentelor financiare derivate europene din întrega lume.

Instrumentele financiare derivate sunt instrumente care permit agenţilor de piaţă să profite de mişcările de preţuri ale altor instrumente, fără obligaţia de a le comercializa propriu-zis. Scopul acestora este să permită comercianţilor să acopere riscurile cu care aceştia se confruntă pe pieţele monetare, ca parte a activităţilor lor normale de afaceri prin contrabalansarea unui anumit tip de risc cu riscul opus de pe piaţa instrumentelor financiare derivate.

La sfarşitul secolului XX produsele financiare au dobândit supremaţia pe piaţa derivatelor, cursurile valutare, ratele dobânzilor şi indicii bursieri generând cel mai mare volum de tranzacţionare.

1. Noţiuni şi caracteristici ale opţiunilor

Unul din produsele derivate de bază utilizate drept instrument de acoperire de către întreprinderi pe pieţele financiare este opţiunea (denumită şi vanilla). În funcţie de operaţiunile speculative sau de acoperire, iniţiate de întreprindere, opţiunile pot fi: opţiuni speculative sau opţiuni de acoperire.

Un produs derivat este un instrument financiar a cărui valoare depinde de preţul unui alt bun (activ financiar, marfă. valută, rata dobânzii). Opţiunea corespunde acestei definiţii. Aşa cum se ştie, valoarea titlurilor de valoare cu opţiune depinde de preţul activului de bază care poate fi reprezentat de acţiuni, de alte titluri şi chiar de indici bursieri.

O opţiune cuprinde un drept dar nu şi o obligaţie , fiind expresia cea mai grăitoare a avantajului comparativ. Tocmai din acest motiv ele sunt indicate în operaţiile de acoperire. O opţiune de cumpărare sau de apel (call) asupra unor acţiuni, dă dreptul de a cumpăra un număr specific de acţiuni (de regulă 100 de acţiuni, în cazul titlurilor de valoare aflate pe o piaţă standardizată) la un preţ specificat într-o perioadă de timp stabilită. O opţiune de vânzare (put) oferă dreptul de a vinde. Preţul specificat este preţul de exerciţiu. Aceste instrumente se află pe pieţele de opţiuni.

Opţiunile ca instrumente financiare derivate sunt superioare celorlalte prin aceea că sunt reversibile şi flexibile, în sensul că dau posibilitate opţiunii şi nu obligaţiei de exercitare. Celelalte instrumente financiare derivate la fel ca şi toate investiţiile de capital, nu sunt reversibile, nu sunt flexibile. O dată cumpărat un activ financiar clasic, acesta este deţinut până la eventuala revânzare a lui, fără posibilitatea de a opta, în această perioadă, pentru un alt activ mai rentabil. Investitorul care cumpără un număr de opţiuni are însă posibilitatea, pe durata de valabilitate a opţiunii sau chiar la scadenţa ei, fie să păstreze acest activ, fie să renunţe la el dacă pe parcurs apare o oportunitate mai avantajoasă de investire.

Prin însăşi natura lor, opţiunile dau posibilitatea unui arbitraj între deţinerea activelor-suport pe care ele le reprezintă sau, dimpotrivă, renunţarea la aceste active suport în favoarea unei investiţii mai rentabile pe piaţa financiară. Utilizarea opţiunilor face procesul de investire mult mai flexibil, apropiindu-l de comportamentul real al agentului economic în decizia sa de economisire, investire sau de consum. Opţiunile de a cumpăra un anumit produs la o dată ulterioară sunt denumite „call” (vino să cumperi) iar opţiunile de a vinde la o dată ulterioară sunt denumite „put” (pune în vânzare).

Opţiunile mai pot fi clasificate astfel:

a. Opţiuni europene: pot fi exercitate numai la scadenţă

b. Opţiuni americane: pot fi exercitate oricând în cursul duratei de viaţă a opţiunii.

Tranzacţiile de tip american pot fi de trei feluri: for cash (pe bani gheaţă), on margin (în marjă sau în cont de siguranţă) şi short sale (vânzare în absenţă sau din împrumut).

Tranzacţiile pe bani gheaţă (for cash) sunt acele operaţiuni bursiere la care cumpărătorul trebuie să achite integral cu bani titlurile pe care le-a achiziţionat şi, respectiv vânzătorul trebuie să posede şi să remită imediat brokerului la care a dat ordinul, titlurile care fac obiectul tranzacţiei.

Tranzacţiile on margin (în marjă sau în cont de siguranţă) sunt acelea în care investitorul poate obţine din partea societăţii de brokeraj sau a băncii de investiţii cu care lucrează împrumuturi în vederea încheierii şi executării operaţiilor de bursă.

Vânzările descoperite sau în absenţă (short sale) pot fi definite ca acel procedeu folosit pe pieţele bursiere prin care un speculator vinde valori pe care nu le posedă la momentul tranzacţiei, dar le împrumută de la societatea de brokeraj, urmând să le restituie acesteia până la data stabilită.

Tranzacţiile pe pieţele europene se împart în două mari categorii: tranzacţii la vedere şi tranzacţii la termen (forward). La rândul lor, tranzacţiile la termen pot fi tranzacţii ferme sau condiţionate.

Tranzacţiile la vedere (fr. au comptant) sunt acelea in care lichidarea contractului (plata si livrarea titlurilor) se efectueaza imediat sau intr-o perioada foarte scurta. Echivalentul lor pe pietele de tip american sunt tranzactiile "cash delivery'.

Tranzacţiile la termen (forward) sunt toate tranzacţiile cu valori mobiliare încheiate pe pieţele bursiere care urmează a se lichida la o anumită scadenţă la un preţ fixat (curs la termen). Cursul, scadenţa şi celelate prevederi sunt stipulate în contractul la termen încheiat la momentul iniţierii tranzacţei.

Cele mai multe opţiuni tranzacţionate la burse sunt de tip american. Opţiunile pot fi oferite în cadrul unor burse specializate sau “over-the-counter” (OTC). În primul caz, contractele sunt standardizate şi oferă un grad scăzut de flexibilitate în alegerea termenilor. În cel de al doilea caz, contractele se încheie, în general, prin negociere între părţi.