Comerțul cu petrol în America de Nord

Petrolul este o resursa epuizabila, fiind o roca sedimentara caustobiolitica. El se prezinta ca un amestec complex de hidrocarburi solide si gazoase dizolvate în hidrocarburi lichide. Sub influenta presiunilor mari petrolul începe sa migreze din zonele de formare spre suprafata. Din punct de vedere tectonic, zacamintele petroliere se pot gasi în anticlinale si domuri. Conditiile formarii hidrocarburilor si structura geologica ne permit sa determinam cu suficienta exactitate limitele rezervelor exploatabile.

Primele societati petroliere apar la sfarsitul secolului al XIX lea (Standard Oil) si inceputul secolului XX (Bristish Petroleum, Royal Dutch Shell). Aceste societati impreuna cu altele, formeaza in 1928 Cartelul International al Petrolului (CIP) care a controlat mult timp piata mondiala a titeiului. In 1960 ia fiinta OPEC (Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol) cu sediul la Viena cu urmatoarea componenta: Arabia Saudita, Iran, Irak, Kuweit, Venezuela, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Indonezia, Algeria, Nigeria, Libia, Gabon si Ecuador. Aceasta organizatie are un rol deosebit pe piata mondiala stabilind preturile si controland politica petroliera a membrilor sai.

SUA desi sunt un mare producator importa cea mai mare cantitate de petrol. Pana in 1950 productia nationala acopera nevoile economiei, dar ulterior marirea consumului si reducerea productiei au facut sa creasca continuu cantitatile importate.

Pana la cel de-al II lea Razboi Mondial principalii curenti petrolieri porneau dinspre America Latina spre Europa de Vest. In urmatoarele decenii geografia schimburilor petroliere s-a schimbat foarte mult. Aparitia unor productii foarte mari in Orientul Mijlociu a determinat fluxuri majore de export dinspre acesta regiune spre marii consumatori.

Marile importatoare ale Lumii sunt tarile dezvoltate, cu economie de piata dar in ultimul timp si-au facut aparitia si tari recent industrializate ( Coreea de Sud si Singapore).

Tarile exportatoare, cu exceptia Federatiei Ruse si Norvegiei, au productii importante, dar consumul intern este mai scazut datorita unor dezvoltari economice mai reduse sau al numarului mic de locuitori.

Peste 50% din productia mondiala de petrol intra in circuitul comercial mondial. Orientul Mijlociu detine mai mult de 30% din exporturile mondiale, iar Europa importa 38% din cantitatea totala, urmata de Asia cu 32% si America de Nord cu 26%.

Din rezervele mondiale, 3% detine Australia, 4% Europa, 5% America Latina, 6% America de Nord, 10% Africa, 17% C.S.I. si alte state din Asia, iar Orientul Apropiat, circa 55%, având cele mai mari rezerve în Peninsula Arabica.

Clasificare

Dupa proprietatile fizice se deosebesc urmatoarele categorii: petrol foarte usor (0,730-0,820 gr/cm3); petrol usor (0,820-0,900 gr/cm3); petrol greu (0,910-1,040 gr/cm3);

Dupa compozitia chimica se clasifica în: petrol parafinos, semiparafinos, aromatic, asfaltic (naftenic). Petrolul parafinos si cel semiparafinos corespund petrolurilor foarte usor si usor.

Dupa continutul în sulf se poate clasifica în: petrol sarac (sub 1%); petrol bogat în sulf (peste 1%). Continutul ridicat în sulf diminueaza valoarea petrolului si pune probleme deosebite în prelucrarea sa industriala.

Rezerve si productie mondiala

Rezervele probabile de petrol însumeaza si cantitati existente în sisturile bituminoase si nisipurile bituminoase. Mari rezerve se gasesc la adâncimi foarte mari, în platformele submarine si în regiunile submarine polare si subpolare (Alaska, Siberia Occidentala), în regiunile ecuatoriale (Golful Guineea si Amazonia) sau tropicale (Sahara). Rezervele ar putea asigura populatia Terrei pe o perioada de circa 30-45 de ani.