Deva și Împrejurimile

Deva şi împrejurimile

1. Obiective istorice şi religioase (monumente şi statui)

DEVA este un oraş situat pe malul stâng al cursului mijlociu al râului Mureş, (mentionat de Herodot în anul 484 i.e.n ca râul Maris) şi este situat între Carpaţii Occidentali (Munţii Apuseni) şi Munţii Poiana Ruscă la o înălţime de 187 m faţa de nivelul mării. Numele DEVA se consideră că provine din cuvântul dac "dava" însemnând fortăreaţă sau cetate. Alte teorii atribuie originea numelui DEVA Legiunii romane Augusta a II-a mutată în jurul Devei din Castrul Deva, în prezent Chester din Britania; înfluenţa celtica leagă numele DEVA de

denumiri de locuri pre-romano-iberico-celtice similare din Galia si Iberia.

Din oricare direcţie se apropie vizitatorul de municipiul Deva, îl întâmpină de la mare depărtare cetatea Devei. Primele izvoare istorice legate de trecutul Cetăţii datează din a doua jumătate a sec. al XIII-lea. În anul 1269, regele Bela al IV-lea al Ungariei şi duce al Transilvaniei aminteşte Cetatea Deva într-un act de danie. Situată în partea de apus a localităţii, pe culmea unui deal conic, împădurit, de provenienţă vulcanică, cetatea se află la înălţimea de 371 m de la nivelul mării şi la 184 m deasupra oraşului.

Împrejurimile împădurite ale dealului cetăţii formează un imens parc pe ale cărui alei largi, concentrice, marcate în culori, se poate ajunge, printre copacii seculari, la ruinele fortăreţei.

Dealul cetăţii Deva este o alcătuire naturală de origine eruptivă. Teritoriul acestui con vulcanic — monument al naturii — este interesant în ce priveşte vegetaţia din cuprinsul său. Speciile de plante, ce cresc aici şi în împrejurimi, se ridică la peste 1450, dintre care unele rare, elemente aclimatizate, iar altele chiar unice. Importanţă prezintă monumentul şi sub raportul faunei. Vestita viperă cu corn (Vipera ammodytes), este prezentă aici , înălţimea izolată a dealului cetăţii Deva, cu vederi la mare distanţă şi uşor de apărat, a fost un loc deosebit de căutat şi apreciat de creatorii şi purtătorii civilizaţiilor străvechi. Urmele de cultură materială, descoperite pe diferitele terase şi pe culmea dealului, confirmă cu prisosinţă acest fapt. Societatea omenească este prezentă aici încă din timpul orânduirii comunei primitive — începând cu epoca neolitică şi sfârşind cu cea a metalelor — pentru ca, trecând prin perioada dacică şi cea sclavagistă romană, să ajungem la epoca feudală, atât de strălucit reprezentată prin ruinele actuale ale cetăţii.

Accesul în cetatea înconjurată de trei incinte, se face prin poarta boltită de pe latura de apus, situată aproape de poalele dealului cetăţii. Din această poartă porneşte zidul inferior de incintă care înconjură întregul complex al monumentului, adaptându-se la topografia terenului.