Conceptul de Management

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 1703
Mărime: 17.70KB (arhivat)
Publicat de: Henrieta Balint
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Conceptul de management si evolutia sa

Apariţia managementului ca ştiinţă este de dată relativ recentă. Acesta a apărut în S.U.A. odată cu mişcarea pentru conducerea ştiinţifică, în primii ani ai secolului trecut.

Managementul derivă de la latinescul “manus” (mână). De la el s-a format în limba italiană “mannegio” (prelucrare cu mână) şi apoi cuvântul francez “manege”. Din franceză, cuvântul a fost împrumutat de limba engleza sub forma verbului “to manage” care înseamnă a administra, a conduce. Englezii au derivat apoi „manager” şi „management” ceea ce ar înseamna „conducător” şi „conducere”.

În activităţile economice termenul s-a impus în ultimii 60 de ani odată cu apariţia lucrării lui James Burnham “The managerial revolution” (1941, New York).

Sensurile termenului de management sunt:

- Ştiinţă: ansamblu organizat şi coerent de cunoştinţe – concepte, principii, metode şi tehnici – prin care se explică fenomenele şi procesele ce se produc în conducerea organizaţiilor.

- Artă: măiestria managerului de-a aplica la realităţile diferitelor situaţii, cu rezultate bune, în condiţii de eficienţă, cunoştinţele ştiinţifice.

În literatura de specialitate managementul a fost definit de-a lungul timpului în mod diferit. Astfel:

1. Institutul britanic de management defineşte managementul ca fiind arta şi ştiinţa de a conduce şi administra munca altuia în scopul de a atinge obiective precise, arta şi ştiinţa de a lua decizii si integrarea prin coordonarea factorilor muncă – material – capital – pentru a obţine maximum de eficienţă.

2. Dicţionarul limbii franceze: “Ansamblu de principii, metode şi tehnici raţionale de organizare, de gestiune şi de conducere a întreprinderii”.

3. Peter Drucker: “este mai degrabă practică decât ştiinţă sau profesie, deşi conţine elemente din ambele”. Mai târziu revine asupra acestei definiţii recunoscând că a supraestimat rolul practicii şi recunoaşte caracterul de ştiinţă a managementului.

Managementul firmei este ştiinţa care studiază procesele şi relaţiile de management pentru descoperirea legităţilor şi principiilor care le guvernează în scopul conceperii de noi sisteme, metode, tehnici şi modalităţi de conducere care să asigure competitivitatea firmei.

Esenţa ştiinţei managementului o reprezintă studiul relaţiilor şi proceselor de management care are drept consecinţă descoperirea principiilor şi legităţilor care explică conţinutul şi dinamica managementului prin situarea în centrul atenţiei a omului ca subiect şi obiect al managementului.

Managementul firmei este cea mai importantă componentă a ştiinţei managementului deoarece firma este agentul economic de bază al fiecărei economii unde lucrează majoritatea populaţiei si primele cristalizări ale ştiinţei managementului au avut ca obiect firma.

Managementul firmei are un dublu caracter:

- Este o disciplină economică de sinteză deoarece are ca menire creşterea eficienţei economice şi preia o serie de categorii economice şi metode de la discipline ca economie politică, analiza economică, organizare, marketing, finanţe etc.

- Are caracter multidisciplinar deoarece integrează categorii şi metode preluate din alte discipline ca: sociologia, matematica, psihologia, statistica, dreptul etc.

Funcţiile managementului

Procesele de management au fost identificate şi analizate pentru prima dată de Henry Fayol, care a definit cinci funcţii principale: previziunea, organizarea, comanda, coordonarea şi controlul. Alţi cercetători au stabilit funcţii ale managementului parţial diferite.

Sistemul de management

Exercitarea funcţiilor şi relaţiilor de management se realizează prin sistemul de management. El reprezintă ansamblul elementelor cu caracter decizional, organizatoric, informaţional, motivaţional prin intermediul căruia se exercită procesele şi relaţiile de management în vederea obţinerii unei eficacităţi şi eficienţe maxime.

Sistemul de management are următoarele componente:

- subsistemul organizatoric;

- susbsistemul informaţional;

- susbsistemul decizional;

- susbsistemul metode şi tehnici de management

Sisteme şi metode generale de management

Sistemul de management este un ansamblu coerent de elemente (principii, reguli, metode, proceduri decizionale) prin care se asigură exercitarea funcţiilor procesului de management.

Metoda de management este acea modalitate managerială ale cărei componente şi etape sunt structurate într-un ansamblu funcţional care permite exercitarea componentelor procesului managerial.

Preview document

Conceptul de Management - Pagina 1
Conceptul de Management - Pagina 2
Conceptul de Management - Pagina 3
Conceptul de Management - Pagina 4
Conceptul de Management - Pagina 5
Conceptul de Management - Pagina 6
Conceptul de Management - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Conceptul de Management.doc

Alții au mai descărcat și

Aspecte practice privind auditul calității

3.4. Metodologia auditului sistemelor calitatii Standardul international ISO 10011 stabileste principiile, criteriile, practicile de baza si...

Mediul și firma

Mediul extern al firmei poate fi impartit in doua mari segmente: - mediul general sau mega-mediul - mediul specific(mediul sarcina);...

Managementul Modern

Management , termen consacrat in spatial anglofon, deriva din latinescul manus (mana) , exprimand in sens actional manevrare, pilotare. Peter...

Managementul Afacerilor

„Managementul şi antreprenoriatul – sunt două aspecte diferite ale unui şi aceluiaşi proces. Întreprinzătorul, care nu poate conduce, este...

Sicomed - History and Development

WHO and HOW MADE IT POSSIBLE? In order to get where Sicomed has got one has to be very talented, very intelligent an also very patient. The...

Te-ar putea interesa și

Metode generale de management utilizate în întreprinderi mici și mijlocii

Introducere Lucrul cu oamenii, alături de oameni şi pentru oameni este o activitate complexă. Este o activitate în care performanţele sunt...

Sistemul calității în organizația școlară - calitatea evaluării demersurilor și rezultatelor educaționale

INTRODUCERE In literatura de specialitate se gaseste tot mai des intrebarea : “De ce este nevoie totusi de introducerea unui sistem national al...

Managementul Participativ și Motivarea Personalului

CAPITOLUL I ELEMENTE GENERALE DE MANAGEMENT I. 1. Conceptul de management La începutul desfăşurării unor activităţi în grupuri organizate,...

Management

Actualul conținut al științei managementului este rezultatul acumulării și sintetizării unor cunoștințe științifice care s-au dezvoltat rând pe...

Management Sanitar

Capitolul 1 ASPECTE PRIVIND CONCEPTUL DE MANAGEMENT 1.1. Etimologia conceptului de management Folosit iniţial în ţările anglo-saxone, conceptul...

Regia autonomă - teren de manifestare a managementului

Folosit initial în tarile anglo-saxone, conceptul de management a cunoscut o rapida dezvoltare pe toate meridianele globului. Pentru a putea...

Marketing pe Internet

LISTA FIGURILOR ŞI GRAFICELOR Figura Nr.1: Sumarul procesului de creare a unui site web. Figura Nr.2 : Repartizarea utilizatorilor de Internet pe...

Referențial EFQM pentru auto-evaluare - excelență în afaceri la SC Aem SA

CAPITOUL 1 Prezentarea generela a AEM SA Timisoara 1.1 DATE DE IDENTIFICARE: 1.2.Angajamentul conducerii: Întreaga noastră organizaţie este...

Ai nevoie de altceva?