Cultură organizațională

Ne naştem într-o cultură, ne formăm şi ne stabilizăm într-un orizont cultural,suntem deopotrivă creatori şi receptori de cultură. În această dublă calitate, a ne înţelege la orice nivel de analiză înseamnă a face un detur hermeneutic prin analiza semnelor, valorilor şi simbolurilor culturii de apartenenţă. Acest travaliu echivalează cu regăsirea unui sens existenţial care, fie că se află sub semnul permanentului sau al asumării pasagere, reprezintă o fixare identitară ca element de recognoscibilitate individuală şi transindividuală. Ne aflăm într-o epocă în care a munci pentru colectivitate nu mai este ceva firesc, devreme ce aspiraţiile de realizare şi fericire personală sunt pe primul plan. Evitarea asumării responsabilităţii, creşterea dezinteresului faţă de activitatea productivă sau absenteismul sunt efectele noii orientări a angajaţilor. Pe de altă parte, nevoia de afirmare nu poate fi satisfăcută decât în mică măsură în afara organizaţiei.

Cultura – istorie şi prezenţă

A defini cultura este un demers extrem de îndrăzneţ, în condiţiile în care există o adevărată degringoladă conceptuală. Ni se pare relevantă totuşi o ordonare a perspectivelor asupra culturii, înainte de a aborda cultura organizaţională, întrucât acest concept are o rădăcină antemergătoare în istoria intelectuală a omenirii. În acest sens, ni se pare util demersul lui Bernard Valade care abordează problema culturală din perspectivă sociologică încercând să o lege de momentele din istorie care au însemnat cotituri în precizările semantice ale culturii. Într-adevăr, este un adevărat travaliu să elucidezi intensiunea şi extensiunea culturii.

Numim cultură suma activităţilor spiritului, ce au loc în mod spontan şi nu pretind că au valoare universală şi nici un caracter obligatoriu. Cultura modifică continuu şi dezagregă cele două organisme statice ale vieţii cu excepţia cazului în care acestea au suspus-o total şi au obligat-o să nu servească decât intenţiilor lor. În mod normal ea este critica celorlalţi doi factori. Cultura este procesul cu mii de feţe, prin care activitatea elementară şi naivă a rasei se transformă în cunoaştere reflexivă şi, în stadiul său cel mai înalt, ajunge la ştiinţă şi filosofie şi în final la gândirea pură. Forma exterioară pe care o îmbracă cultura în raport cu statul şi religia este societatea.

Cultura apare ca o formă subtilă de sociabilitate ba, mai mult, este corelată cu ideea de transfer şi comunicare. Astfel, problematizarea culturii se converteşte într-o analiză a societăţii.

Explorând cultura organizaţională

În cele ce urmează vom trece în revistă principalele aspecte ale culturii organizaţionale tacite şi explicite. Vom discuta despre artefacte, credinţe şi valori având drept suport exemplele edificatoare preluate din excelenta carte a lui Susan Schneider şi Jean-Louis Barsoux.

În organizaţiile japoneze spaţiile sunt largi, deschise, accesibile tuturor membrilor, dar locurile de muncă apropiate de ferestre sunt destinate celor de rang mai înalt. În Europa spaţiile sunt de asemenea generoase, dar compartimentarea lor este strictă, iar stresul pare a fi dominanta fiecărei zile. Pentru germani este dificil să lucreze în spaţii comune, aşa încât birourile lor sunt strict personalizate şi ferite de intruziuni.

Spaţiul organizaţiilor americane este compartimentat cu pereţi de mică înălţime, în locurile de muncă se întâlnesc frecvent fotografii, afişe şi plante care fac mediul mai familiar, mai primitor, iar zgomotul de fond dat de interacţiunile frecvente este acceptat ca firesc. În organizaţiile europene dimensiunile şi dotările birourilor, parcările, lifturile sunt artefacte menite să sublinieze poziţia utilizatorilor acestora în ierarhie. În organizaţiile americane ritualurile de felicitare sunt informale, dar în Japonia sunt strict formale; pe de altă parte, în Europa ritualurile respective sunt calde, apropiate, prietenoase, individualizate şi deseori zgomotoase mai ales în spaţiul meridional. De exemplu, în Franţa urarea de bun venit este entuziastă şi este însoţită de atingerea mâinilor, iar în America este nepersonalizată, dar sinceră. În diferite părţi ale lumii strângerea mâinilor, bătaia pe umăr, sărutul mâinii femeii de căte bărbat, sărutul pe obraz sunt gesturi fireşti sau, dimpotrivă, nepotrivite.

Managerii şi oamenii de afaceri americani sunt mândri că pot trata problemele profesionale prin comunicare directă, înscrisurile fiind alcătuite doar după ce înţelegerile faţă în faţă au avut loc. De observat că în Germania, Franţa şi Japonia contactele de afaceri sunt mai formale, se face un schimb intens de documente, au loc mai multe runde de discuţii şi abia apoi se parafează afacerile. Firmele germane au obsesia calităţii muncii şi a produselor acesteia; când germanii sunt întrebaţi care sunt lucrurile cu care se mândresc ei nu se referă la profit, ci la calitate. Pentru japonezi, a face pe plac

clientului este suprema satisfacţie.

Sferele de influenţă ale culturilor

Există culturi regionale, ca parte integrantă a culturilor naţionale culturi industriale, culturi profesionale şi culturi organizaţionale. Unele dintre acestea sunt dominante, altele sunt discrete. Culturile organizaţionale includ – ca artefacte – arhitectura, design-ul interioarelor, îmbrăcămintea, geometria parcărilor pentru automobile, spaţiile de masă, deschiderea birourilor, dar şi comportamentul, stilul interacţiunilor etc. Toate acestea fac trimitere la tradiţie sau la modernitate, la importanţa ierarhiilor, la colegialitate sau rigoare. În plus, cultura organizaţională cuprinde setul de valori, de convingerile, tabu-urile, formalul sau informalul relaţiilor dintre membrii grupului, arhitectura structurii de comunicare, de luare a deciziilor.

Culturile naţionale sau regionale, culturile industriale, culturile profesionale, culturile funcţionale, şi culturile de firmă unt tot atâtea repere care se interferează şi se susţin reciproc.

Dacă ar fi să formulăm o definiţie în termeni sociologici, atunci cultura desemnează un mod de viaţă a unui grup de indivizi. Modul de viaţă include seturi de valori sociale dominante, valori care orientează direcţiile schimbării sociale, simboluri lingvistice împărtăşite, credinţe religioase, comportamente cotidiene, istoria intelectuală recunoscută de natură ştiinţifică, artistică şi literară, comportamente formale tradiţionale şi ritualuri, climat.