Gestionarea imaginii în organizația militară

În principiu, orice om care are capacitatea să-şi analizeze situaţia sesizează utilitatea de a evalua şi reprezentările pe care le generează despre sine.

O astfel de evaluare este utilă deoarece oamenii intră în relaţii în modalităţi care sunt particularizate de reprezentările lor. Deoarece reprezentările se constituie treptat, sub influenţe eterogene, în condiţii în care oamenii nu sunt analitici, nu sunt preocupaţi şi nu au competenţa suficientă pentru a aprecia corect relevanţa datelor receptate, rareori reprezentările sunt corecte. De cele mai multe ori, reprezentările constituie obstacole în relaţiile dintre oameni, favorizează relaţii care provoacă treptat suspiciuni, comportamente duplicitare, chiar manifestări agresive.

Prin controlul reprezentărilor se urmăreşte reducerea riscurilor ca ele să afecteze posibilităţile de conlucrare între oameni, susţinerea stării de comunicare, ca alternativă la stările duplicitare. În modalităţi similare se poate interpreta şi problematica implicării imaginilor în relaţiile dintre organizaţii.

Dacă se conştientizează implicarea reprezentărilor şi imaginilor în relaţiile dintre organizaţii, ca şi în relaţiile dintre oameni, se ajunge la concluzia: cei care neglijează problematica sunt mai vulnerabili ca cei care se străduiesc s-o controleze. Cine sesizează rolul imaginilor poate să acţioneze deliberat şi sistematic întru favorizarea constituirii.reprezentărilor corecte.

Nu sunt favorizaţi cei care încearcă să genereze reprezentări care „îi favorizează“, chiar dacă nu sunt corecte; ei se înşală deoarece treptat supraaprecierea poate fi percepută, iar ea generează atitudini de neîncredere, reprezentări alternative la cele cultivate artificial. Necesitatea de gestionare, care se amplifică îndeosebi în ultimele decenii, decurge din rolul reprezentărilor şi imaginilor în raporturile dintre oameni şi, ca urmare, între ei şi organizaţii şi între organizaţii.

Necesităţile de gestionare a imaginilor se dezvoltă şi ca o consecinţă a complicării raporturilor dintre organizaţii; cu cât contează mai multe aspecte în reglarea relaţiilor dintre ele, cu atât „imaginile“ se manifestă ca mediatori mai importanţi. Raporturile nu sunt, nu pot fi asemănătoare dacă între organizaţii relaţiile se bazează pe încredere sau dacă între ele intervin suspiciuni.

Nu pot fi ignorate nici dificultăţile ce decurg din posibilitatea ca organizaţiile să agreseze alte organizaţii concepând subversiuni, trucând imaginile despre ele sau despre produsele lor. Posibilitatea ca o organizaţie să facă obiectul unor subversiuni provoacă măsuri de protecţie. Ele sunt deosebit de complicate deoarece în confruntările dintre organizaţii pot să intervină şi reţelele mediatice.

Publicitatea a căpăta amploare ca modalitate de promovare a imaginilor, dar poate fi şi o modalitate de a afecta imaginile „concurenţilor“.

În condiţiile schiţate, sunt tot mai multe organizaţiile care acţionează sistematic pentru gestionarea imaginilor lor, dar diferenţele intre strategiile folosite contribuie la amplificarea decalajelor şi la complicarea raporturilor dintre organizaţii, complicare care amplifică tentaţia folosirii modalităţilor subversive de agresare.

Organizaţiile care încă nu abordează sistematic problematica gestionării imaginilor despre ele sunt vulnerabile, iar decidenţii care ignoră această dimensiune organică a organizaţiilor nu pot fi consideraţi apţi să dirijeze situaţia organizaţiilor în condiţiile tot mai complicate ale „concurenţei“ care a inclus subversiunea ca modalitate de acţiune.

Deşi necesităţile de gestionare a imaginilor organizaţiilor sunt tot mai mari, soluţiile încă nu pot fi cele satisfăcătoare deoarece se acţionează folosind teorii despre organizaţii, despre capacitatea socială de procesare a informaţiilor şi despre oameni aflate în stadii preparadigmatice.

Când ne referim la gestionarea imaginilor despre organizaţie, avem în vedere imaginile pe care organizaţia le generează în mediul ei social, inclusiv la organizaţiile concurente, dar şi imaginile care se conturează în interiorul organizaţiei, întrucât şi ele influenţează atitudinile faţăde organizaţie.

O analiză realistă nu trebuie să evite întrebarea: Putem gestiona procesele prin care alţii, oameni sau organizaţii, îşi formează reprezentări despre noi? Răspunsul corect este unul negativ. Atitudinea este sceptică deoarece nu putem să gestionăm problematica formării reprezentărilor despre noi în alţi interpretori; putem doar să încercăm să susţinem formarea reprezentărilor corecte în interpretorii altor oameni sau ai altor organizaţii.

De primă importanţă sunt acţiuni de genul celor la care ne referim în continuare:

– putem să susţinem formarea reprezentărilor îndeosebi cu informaţii adecvate, furnizate în timp util;

– putem să controlăm propriile manifestări şi produsele lor, astfel încât ele să nu transmit mesaje confuze, incoerente sau incorecte.

Promovarea incorectă a propriilor organizaţii poate să genereze pe termen scurt atitudinile scontate, dar este plauzibil ca informaţia reală să circule şi, în timp, să producă reprezentări corecte şi, ceea ce poate să dezvolte consecinţe deosebit de dăunătoare, să se sesizeze intenţia de a induce în eroare. Când o astfel de intenţie este presupusă, consecinţele negative se amplifică. Pierderea credibilităţii este răul cel mai mare pentru o organizaţie, ca şi pentru un om.