Extras din referat

In timpul ‘’razboiului rece’’, doua supraputeri, SUA si URSS, au dat caracteristicile

generale si au influentat relatiile internationale pentru patru decenii. Strategia lor de

securitate a fost, in aceasta perioada, in linii generale, dominata de apararea impotriva

amenintarii nucleare. Sfarsitul acestei perioade si al sistemului bipolar de relatii intre

state a condus la crearea unei noi ordini mondiale, care a atras schimbari dramatice in

strategia de securitate a statelor.

Cu siguranta, in teoria relatiilor internationale, sfarsitul ‘’razboiului rece’’ a generat nevoia de gandire teoretica si practica a conceptului de securitate. Abordarile s-au inscris in curente noi, departandu-se de scolile traditionale sau clasice. Largirea conceptului de securitate a dus la tratarea extensiva a strategiilor de securitate.

Este pus in discutie rolul traditional al politicilor de securitate, ca instrument pentru protejarea intereselor nationale ale statelor.

Abordarea clasica a problemelor de securitate pune in scena mai multi filosofi politici de traditie realista. Unul dintre acestia, Niccolo Machiavelli, a surprins in opera sa trasaturile esentiale ale realismului contemporan (Principele). Machiavelli porneste de la examinarea naturii umane pentru a ajunge la concluzia ca interesul, si nu morala este resortul intim al actiunilor oamenilor. El arata ca ‘’despre oameni se poate spune in general lucrul acesta : ca sunt nerecunoscatori, schimbatori, prefacuti si ascunsi, ca fug de primejdii si sunt lacomi de castig’’.

O alta perspectiva realista a relatiilor de securitate a fost data de Thomas Hobbes care foloseste ca punct de plecare in consideratiile sale despre guvernare, caracteristicile naturii umane. Astfel, el formuleaza concluzia celebra conform careia conditia naturala a omului este starea de razboi (homo homini lupus).

Studiul ‘’Conteporary security analysis and Copenhagen Peace Research’’, al lui Stefano Guzzini si Dietrich Jung, depaseste acest cadru realist si aduce noi perspective asupra securitatii.

In ultimele decade, pacea si securitatea au devenit doua concepte contestate. Expansiunea noilor factori de studiu, cum ar fi, economia, mediul inconjurator si cultura, provoaca realismul pe motivul ca a dominat scena politica prea mult timp.

Aceasta crestere conceptuala a condus la o ‘’erodare’’ a zidurilor’’ care anterior a impartit studii strategice de cercetare a pacii. Metodele traditionale si noile perspective ce depasesc realismul, s-au unit pentru a devenii ‘’ Studii de Securitate’’, ce fac trecerea dintre abordarile clasice la asa numitele ‘’studii critice de securitate’’ (Krause si Williams 1997).

Cercetatorii pacii si cei ai securitatii sunt relativ aproape unul de celalalt, impartind dimensiuni importante in analiza lor, astfel, exista o intelegere de comun acord dat totodata un sentiment indoielnic fata de partea cealalta cand se discuta despre principiile fundametale.(John Galtung 1988:61).

Comentariul facut de Kenneth Waltz, parintele fondator al teorie neorealiste, in care precizeaza ca Uniunea Europeana va putea deveni o ‘’voce’’ importanta in relatiile internationale doar daca va lua forma unui stat unificat, reprezinta o alta perspectiva moderna a relatiilor de securitate dintre state.