Modalităti de Interventie a Statului în Sectorul Serviciilor

Introducere – Statul si piata serviciilor

Între piata bunurilor si piata serviciilor, nu există diferente din punct de vedere conceptual. La fel ca în cazul pietei bunurilor, în piata serviciilor vorbim de piată potentială, piată reală (efectivă), piată internă, internatională (mondială), piata producătorului (vânzătorului), piata consumatorului (cumpărătorului). În plus, după tipul serviciilor care fac obiectul actelor de vânzare-cumpărare, putem vorbi de piata serviciilor pentru întreprinderi si piata serviciilor pentru populatie, care, la rândul lor se subdivid pe categorii, grupe si clase de servicii.

Caracteristicile pietei serviciilor sunt următoarele:

- nu se include în totalitatea sferei serviciilor, există si servicii non-market;

- în domeniul serviciilor comensurarea indicatorilor prin care se exprima dimensiunile si dinamica pietei este mai dificil decat in cazul pietei bunurilor.

- pe piata serviciilor, comparativ cu piata bunurilor, în aprecierea pozitiei unei firme pe piată se utilizează, alături de elementele cantitative mentionate, si o serie de elemente calitative.

- din punct de vedere al modului de manifestare a concurentei, conditiile concurentei pure sunt: atomicitate, omogenitate, intrarea libera in ramura, libera circulatie a capitalului, transparenta nu sunt respectate in cadrul pietei serviciilor.

- în ceea ce priveste omogenitatea, serviciile nu sunt omogene, sunt eterogene.

- intrarea liberă în ramură si libera circulatie a capitalului sunt îngrădite în multe sectoare ale serviciilor de costurile mari de intrare sau iesire de pe piată. Sunt frecvente situatiile de monopol sau oligopol.

- transparenta pietei serviciilor este limitată de caracterul imaterial al serviciilor.

Este necesar de subliniat că nu există şi nu poate exista o piaţă total liberă, în care mecanismele să acţioneze total independent de stat şi aceasta pe de o parte, pentru că statul trebuie să asigure îndeplinirea funcţiilor de interes public (apărare, ordine internă, protecţie socială etc.), iar pe de altă parte, deoarece trebuie să asigure un cadru instituţional adecvat care să permită derularea mecanismelor de piaţă, asigurând atât funcţionarea eficientă a economiei, cât şi ţinerea sub control a problemei extrenalitătilor.

Conceptiile diferite cu privire la rolul statului în economie s-au conturat si s-au disputat de-a lungul întregii evolutii istorice. Teoriile economice, apărute şi dezvoltate până în prezent, au vizat măsura în care statul trebuie să intervină în derularea mecanismelor de piaţă. Toare recunosc că interventia statului, în realizarea echilibrului pieţei, este necesară. Ceea ce le deosebeşte este dimensiunea intervenţiei şi modalităţile în care aceasta este efectuată.

Modalităti de interventie a statului în sectorul serviciilor

Principalele forme de interventie a statului în sectorul serviciilor sunt următoarele:

1. Nationalizarea, respectiv trecerea unor întreprinderi în proprietatea statului

2. Concesionarea

3. Finantarea sau subventionarea unor servicii

4. Interventia prin reglementări

1. Nationalizarea

Întreprinderile publice sunt organizatiile aflate în totalitate sau în majoritate în proprietatea statului. Până prin anii ’70, pe plan mondial, se considera că anumite domenii ale serviciilor ar apartine de drept statului, respectiv ar fi mai bine gestionate în întreprinderi de stat. Ex: transporturile aeriene, maritime, feroviare, telecomunicatiile, sectorul bancar, audiovizualul, învătământul, sănătatea, cultura, ordinea publică, apărarea natională.

După 1970, tendinta este de privatizare, considerându-se că interesele private conduc la o alocare mai eficientă a resurselor si gestionarea acestora cu o eficientă sporită.

Totusi, o anumită proportie a sectorului public se considera necesară, chiar în conditiile unei economii în care predomină proprietatea privată.

Analizele comparative arată că interventia statului în economie este legată de fenomenele de criză. De exemplu: În SUA o analiză făcută între anii 1916-1970 demonstrează că 1.950.000 din 2.450.000 posturi permanente, create în jurul executivului american, au fost instituite în timp de război. Până la sfârsitul secolului 19, în Europa, cheltuielile publice au depăsit rareori 10% din venitul national. Statul avea, în principal, rolul de prestator de servicii colective (apărare, justitie). Ulterior, si în Europa a crescut rolul statului în îndeplinirea anumitor functii recunoscute de interes public (educatie, retele de distibuire a apei sau electricitătii, infrastructura transporturilor). Secolul 20, în prima parte, din cauza războaielor si a crizelor economice, s-a remarcat printr-o tendintă de nationalizare progresivă a economiei. După 1970 însă, a început să predomine ideea conform căreia statul nu ar fi cel mai indicat pentru asigurarea mijloacelor de productie într-un context dinamic în care trebuie să se decidă cu rapiditate.

Dintre metodele de privatizare utilizate si în tara noastră sunt: licitatiile, MEBO (privatizarea întreprinderilor de către manageri si angajati), vânzarea unor active, de masă (prin împărtirea de cupoane), vânzarea la bursa de valori (a actiunilor), leasing-ul.