Achiziții prin bursele de mărfuri

Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească mărfurile pentru a fi cotate la bursă

Pentru a putea fi comercializate la Bursă, mărfurile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie mărfuri cu importanţă strategică mare în consumul mondial, astfel încât piaţa lor să fie de mari dimensiuni şi să angreneze un număr mare de agenţi economici în calitate de vânzători şi cumpărători, intermediari sau finanţatori, iar condiţiile de tranzacţionare şi preţurile să nu poată fi decisiv influenţate de un grup restrâns, ceea ce ar favoriza tendinţele monopoliste;

- să fie mărfuri depozitabile sau să ofere prin natura lor certitudinea existenţei în stare de livrare la un moment dat;

- să se caracterizeze prin oscilaţii mari şi frecvente ale cererii şi ofertei, respectiv ale preţurilor pentru a genera interesul vânzătorilor şi cumpărătorilor de a contracara riscurile şi a oferi motivaţie speranţelor de câştig ale speculanţilor care mizează pe încasarea de profituri din variaţia preţurilor.

Pietele la termen. Generalitati

Un contract la termen este un acord între un vânzător şi un cumpărător pentru livrarea unui produs. Acordul priveşte cantitatea, calitatea, preţul şi scadenţa. Aceste elemente sunt stabilite în ziua încheierii acordului, în timp ce livrarea şi plata sunt efectuate în ziua scadenţei.

Contractul la termen ferm (futures)

Este un angajament asumat astăzi de un cumpărător şi de un vânzător de a cumpăra (de a dobândi) şi de a vinde (a ceda) un titlu (împrumut de stat, titlu ipotecar, devize) la o dată scadentă (sau în timpul unei perioade de scadenţă) fixată de bursă.

Contractul se sprijină pe un număr dat de titluri sau pe un multiplu al acestui număr. Preţul de contract este cotat prin licitaţie sau prin negociere cu un calculator central, predarea şi plata titlurilor fiind diferite la scadenţă. Astfel, cumpărătorul (vânzătorul) poate închide poziţia sa prin revânzarea (răscumpărarea) contractului la cursul cotat în bursă, operaţiunea având loc în orice zi înainte de data lichidării acestuia.

Contractul la termen condiţional (options)

Există două tipuri de opţiuni: opţiuni de cumpărare (call) şi opţiuni de vânzare (put). Cumpărătorul unei opţiuni dobândeşte dreptul, dar nu şi obligaţia de a exercita acest drept, în timp ce vânzătorul se angajează contractual în cazul în care cumpărătorul exercită dreptul său. Cumpărătorul unui contract cu opţiuni dobândeşte fie:

- dreptul de a cumpăra (opţiunea call);

- dreptul de a vinde (opţiunea put) un titlu financiar (acţiuni, bonuri de tezaur, titluri ipotecare, devize), la un preţ de exerciţiu fixat de bursă. Contractul se bazează pe un număr de titluri. Nu se pot cumpăra sau vinde decât multipli întregi ai acestui număr. Cursul de contract sau preţul opţiunii este cotat prin licitaţie sau electronic.

Ex. Pe 23 dec. 2007, cumpărătorul unei opţiuni „call” al cărei preţ de exerciţiu este de 560 um, scadenţa martie 2008 la 46, dobândeşte dreptul de a intra în posesia a 100 de acţiuni X până pe 31 martie 2008 (data scadenţei), la preţul de 56000 um (100x560) pe care-l plăteşte în momentul în care îşi exercită dreptul, contra plăţii imediate a sumei de 4600 um (100x46). La scadenţă apar două situaţii:

- cursul nu a atins 560 um, caz în care cumpărătorul nu este obligat să exercite dreptul său. Dacă doreşte acţiunile, va putea să le cumpere direct de pe piaţă la un curs inferior lui 560;

- cursul este superior, caz în care el este interesat să îşi exercite dreptul său. Vânzătorul este, în acest caz, obligat să cedeze titlurile. Înainte de scadenţă, cumpărătorul poate, deci, să-şi exercite opţiunea sa, respectiv să păstreze sau să revândă titlurile.

Pieţe organizate şi pieţe „la înţelegere”

Pe anumite pieţe, tranzacţiile, în majoritatea lor, sunt bazate pe înţelegeri între operatori, cel mai frecvent între bănci.

Caracteristicile pieţei organizate:

1) Localizarea

Pieţele organizate sunt localizate într-o bursă. În cazul tranzacţiilor „forward” operatorii comunică prin telefon, fax, încrederea fiind caracteristica esenţială a acestor tranzacţii.

2) Standardizarea

Pe piaţa organizată, fiecare bursă a standardizat contractele astfel încât să se genereze o creştere a lichidităţii. Elemente ale standardizării sunt:

Numărul activelor suport. Este limitat şi fixat de bursă.

Mărimea contractului. Este şi ea stabilită şi trebuie să fie comparabilă cu cea a altor contracte la termen din punct de vedere al relaţiei câştig-risc.

Scadenţa: martie, iunie, septembrie, decembrie.

Metoda de livrare. Constă fie în predarea unui titlu existent pe piaţă, alegerea urmând o procedură proprie fiecărui contract, fie la o plată în numerar.