Prețul

In conditiile contemporane, pretul pietei reprezinta o cantitate de moneda pe care cumparatorul este dispus si poate sa o ofere producatorului in shimbul bunului pe care acesta poate sa il ofere pe piata si exprima, in cea mai mare masura sub aspect calitativ si structural, un ansamblu de informatii furnizate reciproc de catre participantii la schimb, in functie de raportul dintre cerere si oferta, pe de o parte, si in cadru legislativ, pe de alta parte, avand caracter dinamic, divers si reglementat.

Pretul este un instrument al pietei si un indicator al realitatii. In virtutea functiei de corelare a cererii cu oferta el capata un caracter complex ce este amplificat in contextul actualului dinamism economico- social, atat de caracteristicile pietei pe care le manifesta, cat si de cadrul legislativ care reglementeaza formarea preturilor, el insusi perfectibil.

Pretul unui bun sau al unei resurse este un element care arata la ce trebuie sa renunte pentru a se obtine respectivul bun sau resursa.

O definitie a pretului, unanim acceptata este cea formulata inca din antichitate de catre Aristotel si Xenofon care reprezinta pretul ca o cantitate de moneda pe care cumparatorul este dispus si o poate oferii producatorului (vanzatorului) in schimbul bunuluipe care acestail prezinta pe piata. Acesta este pretul absolut. De obicei pretul este exprimat in termeni banesti (pret absolut), dar poate fi exprimat in termenii cantitatii din alt bun la care trebuie sa renunte pentru procurarea produsului necesar (pretul relativ). Rezulta ca daca toate preturile cresc in aceeasi proportie, preturile absolute cresc, dar relativ raman neschimbate. Un alfel de pret este pretul etalon care reprezinta pretul unui bun asupra caruia se convine; de cele mai multe ori acesta se fixeaza asupra salariului nominal sau asupra unor bunuri reprezentative pentru aprecierea nivelui de trai.

Indiferent de optica sub care este privit, pretul masoara ceva. La intrebarea “ce masoara pretul” principalele scoli economice au dat explicatii diferite cunoscute ca teorii ale pretului.

Teoriile pretului

- teoria clasica a pretului

In teoria clasica a pretului are suport (substanta) in valoare economica a bunurilor supuse tranzactiilor, valoare determinata de consumul de factori de productie si de remumeratiile revendicate de catre posesorii acestora.

- Scoala neoclasica a fundamentat teoria subiectiva a pretului dupa care acesta este determinat de utilitatea marginala si raritatea respectivelui bun, de cantitatea in care bunul se afla comparativ cu trebuintele si cererea solvabila.

Valoarea economica si pretul unui bun sunt cu atat mai mari cu cat el are o unitate marginala mai mare si este mai rar.

- Teoria mixta sau teoria contemporana a valorii economice si pretului a fost elaborata in prima treime a secolului si apartine in principal Scolii de la Cambrige. Se pleaca de la premisa ca cele doua teorii anterioare nu sunt opuse (desi ele asa au aparut), ci doar explicatii incomplete si solutii partiale privin valoarea economica si pretul. In acest sens pretul este determinat atat de consumul de factori de productie, cat si de utilitatea marginala si raritatea bunului.

Dupa modul in care se formeaza preturile pot fi:

1. preturi libere, care se formeaza pe baza conditiei pietei; se gasesc in modelul pietei pura si perfecta.

2. preturi administrate care sunt rezultatul deciziilor statului si a altor centre de forta economica (monopoluri, monopsonuri, oligopoluri etc)

3. preturi mixte sunt cele care functioneaza efectiv in statele cu economie de piata si rezulta din intersectarea mecanismului pietei, avand elemente ale “mainii invizibile”.