Dificultățile de învățare și Delincvența Juvenilă

Obiectivele cursului:

- elucidarea aspectelor legate de posibilele legături existente între dificultăţile de învăţare şi delincvenţa juvenilă;

- încurajarea studenţilor în cercetarea măsurii în care cele două tipuri de tulburări se intercondiţionează şi interacţionează

Cercetările legate de posibilele legături între delincvenţa juvenilă şi dificultăţile de învăţare s-au intensificat în ultimii douăzeci de ani. C. Murray de la Institutul American de Cercetare a fost delegat să realizeze un raport al descoperirilor referitoare la legăturile dintre dificultăţile de învăţare (d.i.) şi delincvenţa juvenilă (d.j.) începând din 1975. Raportul a clasificat datele empirice în două categorii: analiza bazată pe date calitative şi cea bazată pe o abordare cantitativă. Datele calitative au constat în principal din studii ale unor cazuri de delincvenţi, iar cele cantitative au inclus studii legate de d.i. şi d.j., fiind subîmpărţite în trei categorii: studii care demonstrează existenţa unor simple asociaţii între d.i. şi d.j., studii referitoare la diferenţele dintre incidenţa d.i. la subiecţi delincvenţi şi non-delincvenţi şi studii referitoare la incidenţa d.i. printre subiecţii delincvenţi fără vreo raportare la cei non-delincvenţi.

În privinţa asemănărilor existente între d.i. şi d.j., se poate spune că, în multe privinţe, antecedentele şi istoriile şcolare ale subiecţilor din aceste categorii sunt, oarecum, similare. În ambele cazuri, sunt relatate probleme de învăţare la şcoală, incluzând dificultăţi de menţinere a atenţiei, de control al impulsivităţii, probleme legate de relaţiile sociale şi interpersonale şi cu autoritatea adultă. Au fost astfel desprinse următoarele trăsături comune caracteristice celor două categorii:

1. Atât cei cu d.i. cât şi cei cu d.j. prezintă o imagine de sine negativă şi un grad scăzut de toleranţă la frustrare;

2. Ambele probleme sunt asociate cu o prevalenţă în cadrul populaţiei masculine;

3. Ambele categorii prezintă niveluri asemănătoare ale coeficientului de inteligenţă;

4. Majoritatea subiecţilor din cele două categorii tind să prezinte dificultăţi la şcoală, începând din clasele primare;

5. Atât d.i. cât şi d.j. au o cauzalitate mai complexă şi diferite tipuri de abordări terapeutice, fiind asociate cu o varietate mare de factori etiologici şi cu o multitudine de strategii de tratament.

Mulţi cercetători s-au axat pe descrierea legăturii dintre dificultăţile de învăţare şi delincvenţa juvenilă, încercând explicarea modului în care dificultăţile de învăţare contribuie la apariţia comportamentului delincvenţial. Frustrarea în şcoală duce deseori la comportament agresiv. Copilul devine din ce în ce mai frustrat deoarece nu reuşeşte să-şi satisfacă unele trebuinţe legate de activitatea şcolară, iar comportamentul agresiv se manifestă treptat în toate domeniile vieţii. El atrage atenţia asupra sa prin comportamentul delincvenţial. În al doilea rând, deoarece mulţi copii cu d.i. sunt impulsivi şi prezintă un raţionament deficitar, ei nu sunt capabili să anticipeze consecinţele actelor sale. Ei nu reuşesc să-şi controleze comportamentul şi nu învaţă din experienţele anterioare.